printul - charles - hamlet

Prințul Charles a surprins publicul sâmbătă urcând pe scenă pentru a interpreta rolul Hamlet alături de actorii britanici cei mai proeminenți în timpul unui spectacol care a avut loc la Stratford-upon-Avon, locul nașterii lui William Shakespeare, unde mii de admiratori au sărbătorit 400 de ani de la moartea marelui dramaturg, informează agenția France Presse, potrivit agerpres.ro

Spectacolul susținut de compania Royal Shakespeare Theatre a fost punctul culminant al omagiului adus la 23 aprilie lui William Shakespeare prin teatru de stradă, dansuri, concerte și focuri de artificii.

Moștenitorul tronului britanic, care a participat la spectacolul „Shakespeare live!”, a urcat pe scenă în momentul în care piesa de teatru scrisă de marele dramaturg englez a ajuns la celebra tiradă „A fi sau a nu fi”.

Pe scenă se aflau actorii Benedict Cumberbatch, David Tennant, Sir Ian McKellen și Dame Judi Dench, când prințul Charles a pășit pe scenă și a întrebat: „Might I have a word?”. După o pauză dramatică el a rostit cuvintele: „To be, or not to be: that is the question”, relatează ziarul britanic Daily Mail.

Spectacolul a fost transmis în direct de televiziunea britanică și de mai multe companii europene, precizează AFP.

La data de 23 aprilie, ziua Sfântului Gheorghe, sărbătoare națională în Anglia, prințul Charles a depus, de asemenea, o coroană de flori la mormântul dramaturgului William Shakespeare din Biserica Sfintei Treimi din Stratford-upon-Avon.

Pe parcursul zilei, în fața a peste 10.000 de spectatori, o paradă teatrală a traversat acest mic oraș până în zona bisericii unde este mormântul „marelui Will”.

„El a înțeles umanitatea, triumfurile sale, durerile, reprezentarea sa profundă, emoțiile, și le-a captat pe toate”, a declarat pentru AFP actrița Monica Evans, care a interpretat sâmbătă rolul „Anne Hathaway”, soția lui Shakespeare, pe străzile orașului.

Cel mai faimos scriitor britanic a murit la Stratford-upon-Avon pe 23 aprilie 1616 la vârsta de 52 de ani, lăsând în urma lui patruzeci de piese de teatru de la „Romeo și Julieta” la „Macbeth” și „Hamlet” , intrate în patrimoniul cultural mondial.

La Londra, președintele SUA, Barack Obama, a avut ocazia să se bucure de unele pasaje din piesa „Hamlet” în timpul vizitei sale la „Globe”, teatrul circular în care s-au jucat pentru prima dată piesele lui Shakespeare, ars în 1613 în timp ce avea loc reprezentația cu una dintre ultimele piese ale dramaturgului. Teatrul de pe malul Tamisei a fost reconstruit și redeschis în 1996.

Piesele lui Shakespeare sunt jucate astăzi pe tot parcursul anului în întreaga lume, în zeci de limbi, sunt adaptate pentru cinematografie, pentru opera rock, pentru desene animate sau chiar pentru benzi desenate, notează agenția France Presse, citată de agerpres.ro