Nou Cabinet condus de Victor Ponta a primit, luni seara, votul de încredere al Parlamentului, cu 377 de voturi „pentru” și 134 „împotrivă”. Ceremonia de învestire va avea loc marți, la ora 20.30, la Cotroceni.

Şedinţa de plen a celor două Camere ale Parlamentului pentru învestirea noului cabinet condus de Victor Ponta, în urma ieşirii UDMR de la guvernare, a început cu o întârziere de o oră. Noii miniştri ai Guvernului Ponta IV nu au avut emoţii cu audierile în comisii, cu excepţia lui Adrian Anghel, propus pentru Diaspora.

Puterea şi Opoziţia s-au contrat pe votul din comisie, unii susţinând că este pozitiv, ceilalţi negativ. Mai exact, după ce au numărat 24 de voturi din care 12 „pentru”, 8 „împotrivă” şi 4 „împotrivă”, parlamentarii din comisie au ajuns la concluzia că au fost în sală doar 23 de oameni după semnătură. „Sunt 23 de semnături cu toate că s-au numărat 24 de voturi”, a declarat deputatul Ovidiu Iane, comentând că în aceste condiţii noul ministru ar avea aviz pozitiv. Aviz pozitiv pe care, de altfel, puterea îl dăduse pe hârtie înainte luând în calcul doar voturile „pentru” şi împotrivă”. Din partea Opoziţiei, Eugen Tomac a fost ferm susţinând că avizul a fost unul negativ, iar premierul Ponta ar trebui să vină cu altă nominalizare. De altfel, în final, după o serie de telefoane pentru reconfirmarea prezenţei, s-a ajuns la concluzia că în sală au fost 24 de membri, iar avizul pentru Anghel a fost unul negativ, noua propunere pentru Diaspora fiind Angel Tîlvar.

Miniştrii Cabinetului Ponta IV au fost audiaţi astăzi, în comisiile de specialitate din Parlament, votul în plen urmând să aibă loc cursul acestei seri. Din noul executiv vor face parte 14 miniştri din echipa veche şi opt miniştri noi, lista fiind aprobată în unanimitate, duminică, în şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

Noile nume care se regăsesc pe lista Guvernului Ponta IV sunt:

Sorin Mihai Cîmpeanu (din partea PC) – Ministru al Educaţiei şi Cercetării;

Ionuţ Vulpescu (PSD), – Ministru al Culturii;

Andrei Dominic Gerea (PLR) – Ministru al Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri;

Mihai Tudose (PSD) – Ministru al Economiei şi Turismului;

Sorin Mihai Grindeanu (PSD) – Ministru pentru Societatea Informaţională;

Graţiela Gavrilescu (PLR) – Ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor;

Angel Tâlvăr (PSD) – Ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni;

Liviu Marian Pop (PSD) – Ministru delegat pentru Dialog Social.

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, i-a transmis lui Victor Ponta că acesta este un guvern de nota patru, care va rezista patru luni. Grupurile UDMR, cel al PPDD şi cel al minorităţilor naţionale au anunţat că vor vota noua structură a Guvernului.

sursa gandul.info