După demisia ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, și ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, a anunţat că portofoliul IMM-urilor va fi alipit la cel al Economiei şi va fi condus politic, motiv pentru care el nu va mai face parte din Guvern, nefiind un om politic, ci un tehnocrat.

Anunţul retragerii din Guvern a fost postat sâmbătă de ministru, pe Facebook.

„Guvernul viitor va conţine numai oameni politici. Eu nu sunt om politic, sunt un tehnocrat care a fost onorat să se pună în slujba ţării lui. Portofoliul IMM-urilor se va alipi la Economie şi va fi condus politic. Nu m-a interesat şi nu ma interesează nicio altă funcţie, nu am alergat după niciuna, nu o voi face nici de acum înainte. Iar politica rămâne o problemă a cărei rezolvare, deşi sunt matematician, îmi râmâne necunoscută”, afirmă Jianu.

El afirmă că lasă în urmă un mandat cu realizări majore pentru IMM-uri, precum Strategia pentru IMM-uri 2020, Legea IMM-urilor, Legea Întreprinzatorului debutant, Legea Incubatoarelor de Afaceri, Legea Business Angels, şi pentru turism, ca Legea Voucherelor de vacanţă, 9% TVA pentru tot sectorul), precum şi un buget dublu pentru programele naţionale, alte zeci de milioane atrase din fonduri europene şi anunţă o conferinţă de presă în următoarele zile despre rezultatele mandatului şi proiectele aflate pe circuitul de avizare.

„Voi rămâne fidel domeniului în care mi-am dezvoltat competenţele, reprezentarea onestă a mediului de afaceri, naţional, european, de tineret şi nu numai. Le mulţumesc tuturor colegilor pentru spiritul de echipă, pentru că îşi fac treaba cu seriozitate şi profesionalism. Ştiu că vor continua munca începută împreună şi să fie convinşi că vor avea în mine acelaşi sprijin”, încheie Jianu.

Cu puţin timp înainte, şi ministrul delegat pentru Energie, RăzvanNicolescu, de asemenea tehnocrat, a anunţat că a discutat în cursul zilei cu premierul Ponta şi că acesta i-a comunicat faptul că doreşte un nou concept, respectiv „lipirea”, din nou, a Departamentului de Energie la Ministerul Economiei şi numirea unui ministru politic.

Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX vă posturile de ministr-delegat vor fi desfiinţate în viitorul guvern, restructurat.

sursa mediafax.ro