În februarie 2006, bărbatul bine intră în sediul ANAF purtînd punga cu 400.000 de dolari. Omul urcă scările cu pași mari și ajunge în biroul unui inspector. ”A venit fotbalistul acela. Are 400.000 de dolari, vrea să-i depună”,  îi spune inspectorul lui Sorin Blejnar, șeful său de la Garda Financiară. ”Trimite-l la casierie! Apoi vino cu el să vorbim”, îi zice Blejnar. În 10 minute s-a înregistrat prima mare recuperare cash a unei sume datorate Fiscului în urma investigației publicate într-un ziar.

În acel moment, procuratura nu știa de caz. Dar publicul știa. Fotbalistul era Gică Popescu, ziarul, Gazeta Sporturilor, iar cazul avea să capete numele de Dosarul Transferurilor. Avea să fie finalizat în 2014 cu 8 condamnări obținute de DNA în urma unui proces răsunător, care a schimbat nu doar fotbalul românesc, ci și felul în care românii înțeleg justiția.

Au trecut aproape 9 ani de atunci.

Astăzi,presa are putin mai mult de jumătate din credibilitatea DNA în ochii publicului și nu publicul e responsabil pentru asta.

Chiar în aceste zile, procurorii au reținut patru manageri, contabili și avocați ai unui mare grup de presă,Mediafax, care editează Ziarul Financiar, agenția Mediafax, Gândul și ProSport. După ce, recent, alți șefi din Studiourile MediaPro Buftea au fost și ei reținuți, într-un lot mai mare de inculpați, compus din 31 de oameni.

În referatul de arestare al dosarului Studiourilor MediaPro, publicat de stiripesurse.ro, apar trei straturi de firme.

1. Firme mari, cu activitate.

2. Firme mici, unele cu activitate reală și angajați, altele, fără. Majoritatea acestora nu-și înregistrau facturile și nu depuneau bilanț contabil.

3. Firme fantomă.

În categoria 1 apar numele multor companii puternice. Printre ele  Studiourile MediaPro Buftea,Omniasig, Castel Film sau chiar ProTV SA, deținătoarea licenței canalului ProTV.

Conform procurorilor de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul București, firmele mari ar fi apelat la o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani prin intermediul firmelor mici, din categoria a doua. La rîndul lor, ca să se piardă urma banilor, cele din categoria a doua au apelat la firme-paravan,  din categoria a treia, special fondate. Așa, de fun, firmele paravan folosite în afacerea MediaPro Buftea erau și cele pe care le folosea Liga lui Mitică în chestiunea comisionului pe drepturile TV!

Cercetările procurorilor au început în martie 2014 și nu rezultă din referat, care este axat pe Studiourile MediaPro, care este rezultatul cercetărilor de la celelalte companii mari.

În referat, apare omul care face legătura între cazul Studiourilor și cel al Mediafax. Se numește Dragoș Chiș, unul dintre cei patru reținuți în dosarul Mediafax. Chiș este avocat specializat în insolvențe și, cu un deceniu în urmă, a lucrat vreme de doi ani în cabinetul Lianei Petrovici, avocata lui Adrian Sârbu.

Chiș a fondat trei firme: Sort Prod Imex SRL, Stage&Set SRL și Ravert Trading SRL. Aceste firme au încasat, fiecare, sute de mii de lei în 2009 și 2010 de la Studiourile Buftea fără nici o prestație reală. Procurorii constată: ”Niciuna dintre firme nu declară livrările către SC Studiourile Media Pro SA, deși această din urmă societate raportează achiziţii de la SC Ravert Trading SRL, SC Sort Prod SRL şi SC Stage&Set SRL şi efectuează plăţi în conturile acestora”.

Contractele sînt mai mari, dar în firme intra doar 30-40% din banii de pe hîrtie, restul rămîneau la studiouri.Nici una dintre firme nu și-a depus bilanțul în 2009 și 2010.

Acum intervine legătura cu Mediafax Group.

Deși firmele sînt pe numele lui sau ale familiei, Chiș declară procurorilor că ”Din câte cunosc, din anul 2008, de activitatea efectivă a societății (încheierea contractelor de muncă, întocmire state de plată etc.) s-au ocupatreprezentanții SC PUBLIMEDIA INTERNATIONAL SRL. SC PUBLIMEDIA INTERNATIONAL SRL făcea parte din grupul MEDIA PRO”.

Publimedia este predecesoarea Mediafax Group.

În mărturia lui Chiș apare și numele lui Sorin Dinu, fost director financiar la Mediafax. Între timp, Dragoș Chiș și Sorin Dinu au fost reținuți. Probabil că ei sînt unul din punctele de intrare ale procurorilor dinspre schema de la Studiourile MediaPro către ceea ce ei suspectează că s-a întîmplat la Mediafax. Aici nu vorbim despre drepturi de autor, ci despre un circuit de firme care inventau operațiunile comerciale, nu le declarau și nu-și plăteau impozitele.

Cazul nu e deloc simplu și doare. Agenția Mediafax și Ziarul Financiar au cedat probabil tensiunii culpei născocite și nu relatează nimic despre dosar. E păcat și complet inutil. Nu ziariștii de acolo au pe conștiință felul în care au fost gestionate companiile. Nu sînt vinovați guvernații pentru felul în care sînt guvernați. Poate că în referatul de arestare pentru cei patru de la Mediafax se vor zări mai clar faptele, în versiunea procurorilor, desigur.

Percepția pozitivă despre DNA urcă, cea despre presă scade. Nu sîntem la un concurs de popularitate între instituții. Sperăm că există totuși un sediment de memorie încă neactivat. Dosarul Loteria a existat în presă cu cel puțin cinci ani înainte ca DNA să se sesizeze.

Dosarul Retrocedărilor, cu prejudicii de sute de milioane de euro, a fost și el un subiect al ziarelor și televiziunilor cu mulți, mulți ani înainte ca DNA să-l ia în serios!

Dacă antologhezi bîrfele din Academia Cațavencu, pe rit vechi, ai o istorie a hoțiilor grandioase din România, unele pe care nici acum nu le instrumentează DNA sau alte Parchete. Colecțiile zecilor de ziare din provincie au fost și ele surse de inspirație pentru procurori și, mai ales, forme de speranță pentru colectivitățile locale.

Chiar în chestiunea firmelor fantomă, care constituie miezul dosarului de la Studiourile MediaPro și trimite către Mediafax, ghemul a fost deșirat întîi de presă. Urmărind drepturile TV la fotbal, ziariștii au găsit în iulie 2011 firmele paravan și abia în martie 2014 a pornit cercetarea procurorilor, care au reconstituit modalitatea de evaziune în mai multe domenii, inclusiv în media.

Iar ANAF se străduiește abia acum să recupereze ceea ce primea voluntar, cu punga cu bani, în ziua jilavă din februarie 2006.

Mă bucur, în calitate de cetățean și de ziarist, că DNA lucrează și primește elogii publice, dar nu mi-e deloc rușine că sînt jurnalist!

Cunosc sute de ziariști în redacțiile din București și mii în toată țara care au crezut că va veni acest timp. Și au muncit. Prioritatea informației a fost importantă, dar poate că mai important a fost felul în care presa a întreținut încrederea în adevăr. A pregătit terenul, a scris cu cerbicie, a explicat și a rezistat. Asta nu scuză inculpările de azi, dar nici responsabilitățile individuale ale unor oameni nu umbresc meritele profesiei.

Faptul că justiția cercetează în interiorul unor companii de media e o victorie, în fond, a ideii de supremație a legii, pentru care presa a militat permanent.

Imediat după condamnările spectaculoase din Dosarul Transferurilor, am primit acest mesaj de la un cititor. Era sărbătoare națională și noi eram sus. Știam că recunoașterea va trece, l-am păstrat și m-am gîndit să-l public într-un moment cînd oamenii vor începe să uite. Credeam că va fi o distanță de ani, dar uite că m-am păcălit, au trecut doar niște luni:

”Eu cred că nimic nu v-a picat din cer. Eu cred că a venit cam totul cu încrederea. Anii când munceați la Loterie, și la Ridzi, și la Bute, și la Transferuri, anii când nu se mișca nimic în justiție, când erați aproape singuri, când publicul vă privea cu milă amestecată cu tradiționala neîncredere în orice și oricine, în anii când erați ca niște maratoniști pe care n-ar fi pariat nimeni niciodată.

Ce mă doare cel mai tare nu e că nu cred oamenii în cei din presă sau din alte domenii publice care au demonstrat de zeci, de sute ori că bine-merita încredere și sprijin.

Ce mă doare cel mai tare e că oamenii nu cred în primul rând în ei.

În țara care se laudă cu procente uluitoare de credință în Dumnezeu, nu prea crede, de fapt, nimeni. Nici în Dumnezeu, nici în aproape, nici în ei înșiși”.

 Sursa: tolo.ro