Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi europarlamentarul Monica Macovei au afectat indepenţa justiţiei prin declaraţiile făcute, potrivit unei decizii de ieri a Consiliului Superior al Magistraturii.
Premierul Victor Ponta a încălcat independenţa Justiţiei atunci când a declarat că liberalul Klaus Iohannis va pierde procesul în care este acuzat de incompatibilitate. Concluzia aparţine Inspecţiei Judiciare, care susţine că prin cele afirmate, şeful Executivului a pus presiune pe judecătorii Curţii Supreme, declaraţiile fiind făcute în calitate de premier şi de candidat la preşedinţie. O decizie similară a fost luată şi în privinţa fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei, care a acuzat nefondat – se pare – intervenţii în dosarul de evaziune fiscală al companiei Lukoil. Totodată, CSM a decis că preşedintele Traian Băsescu a încălcat independenţa justiţiei prin declaraţiile făcute în privinţa dosarului Microsoft, cand a afirmat că în acest dosar vor mai apărea surprize, inclusiv persoane.
„Toate cele trei cazuri avem influențe chiar grosolane asupra justiției, e vorba de afirmații lipsite de alegații, de afirmații lipsite de orice suport din partea președintelui țării, din partea premierului și din partea unui europarlamentar pentru care, aceste trei personaje ar trebui după părerea mea să și plătească. Din punct de vedere juridic, din punct de vedere legal. Fiecare dintre acele afirmații, domnul Ponta care spunea despre K.Iohannis că va fi cu siguranță condamnat în procesul cu ANI, judecat la Înalta Curte pentru că așa se procedează, așa este procedura unitară și cu siguranță domnul Iohannis va fi condamnat. Stupefiant pentru un procuror, un prim-ministru care își permite să judece el în locul Înaltei Curți”, a declarat, la Digi24, jurnalistul Cristian Tudor Popescu.