Jurnalistul Mihai Pâlşu a declarat, în exclusivitate pentru Naşul TV, că nu a încălcat în niciun fel codul deontologic atunci când a redactat ancheta referitoare la dosarul EADS, anchetă pe care a publicat-o în cotidianul Puterea şi care i-a adus drept „mulţumire” din partea şefilor, suspendarea din funcţia de director al publicaţiei.
Factorii de decizie care au hotărât să-l suspende pe jurnalistul Mihai Pâlşu din funcţia de director editorial al cotidianului Puterea sunt Adrian Thiess şi Gabi Bleandă, co-proprietari ai mărcii Puterea, şi reprezentanţii societăţii comerciale care editează ziarul: Gabi Bleandă şi Georgian Puiu.
„De 25 de ani de zile, sunt jurnalist şi înţeleg foarte bine importanţa unei anchete şi daunele pe care ea le poate produce. De aceea, îi invit pe toţi cei care au furat de la stat în Escrocheria EADS, în frunte cu fostul premier Adrian Năstase şi foştii şi actualii miniştri Ioan Rus, Gabriel Oprea, Vasile Blaga, Cristian David şi Dan Nica, să-şi ceară scuze public şi să se retragă definitiv din viaţa politică. Ar fi un act de onoare!”, subliniază jurnalistul Mihai Pâlşu în comunicatul trimis redacţiei Naşul.
Comunicat Mihai Pâlşu
Astăzi, 10 decembrie 2014, am oferit românilor, de ziua mea de naştere, un cadou jurnalistic unic: “Schema fraudei EADS”. Din poziţia de director editorial al cotidianului naţional PUTEREA, am publicat o anchetă bine documentată care nu încalcă în nici un fel codul deontologic. Informaţiile publicate de mine, şi care ne arată imensul jaf comis din bani publici de către anumiţi miniştri ai Guvernului României în Afacerea EADS, vor fi confirmate de Procuratura din Munchen şi de DNA.
Tot astăzi, de ziua mea de naştere, în urma anchetei “Schema fraudei EADS”, patronii ziarului PUTEREA mi-au oferit, la rândul lor, un ”cadou”: m-au suspendat din funcţia de director editorial. Conform contractului pe care îl am, patronii au acest drept. Nu voi comenta niciodată deciziile patronilor publicaţiei. Vă las vouă, stimaţi cititori, plăcerea de a trage concluzii pertinente!
De 25 de ani de zile, sunt jurnalist şi înţeleg foarte bine importanţa unei anchete şi daunele pe care ea le poate produce. De aceea, îi invit pe toţi cei care au furat de la stat în Escrocheria EADS, în frunte cu fostul premier Adrian Năstase şi foştii şi actualii miniştri Ioan Rus, Gabriel Oprea, Vasile Blaga, Cristian David şi Dan Nica, să-şi ceară scuze public şi să se retragă definitiv din viaţa politică. Ar fi un act de onoare!
Le mulţumesc celor care au ţinut să-mi transmită mesaje de susţinere, sau de confirmare, în urma publicării anchetei “Schema fraudei EADS”.
Pe toţi cei implicaţi în Escrocheria EADS, îi anunţ pe acestă cale că bulgărele de zăpadă a luat-o la vale şi nu mai poate fi oprit. Personal, am în pregătire episoadele 2 şi 3 ale acestei anchete, cu un subiect atât de arzător încât unora le produce insomnii şi atacuri de panică. Am să prezint opiniei publice informaţii reale, aşa cum am făcut-o şi până acum în acestă anchetă, şi în altele ce au fost confirmate de DIICOT sau DNA.
Vă mulţumesc tuturor pentru suportul acordat, dar şi pentru cadouri, indiferent de natura lor.
Mihai Pâlşu
Jurnalist PUTEREA
P.S. Mulţumesc, în special, realizatorului Radu Moraru, NAŞUL TV, pentru faptul că mi-a permis să prezint şi “pe sticlă” ancheta jurnalistică “Schema fraudei EADS”.
După dezvăluirile făcute de jurnalistul Mihai Pâlşu în cotidianul Puterea şi la Naşul TV, publisherul si deţinătorul brand-ului Puterea a decis să-l suspende pe ziarist din funcţia de director al cotidianului „până la prezentarea probelor care pot justifica acuzaţiile emise sau până când organele de justiţie vor proba indirect cele susţinute”.
Vă prezentăm mai joc comunicatul publicat în Puterea:
„Publisherul si deţinătorul brand-ului Puterea nu susţin ipotezele, judecăţile si concluziile emise de jurnalistul Mihai Pâlşu in articolul „EXCLUSIV! Schema Fraudei EADS. Manevrele lui Oprea, mita lui Nica, vedeţi cine a negociat cu Lagardere, frăţia Ţiriac-Zetche-Zoller…” publicat la data de zece decembrie ac.
Publisherul şi deţinătorul brand-ului Puterea se delimitează de articolul domnului Mihai Pâlşu deoarece nu conţine probe relevante ideilor susţinute şi aduce atingere codului deontologic.
Ca urmare a acestui incident, domnul Mihai Pâlşu a fost suspendat din funcţia de director al cotidianului Puterea până la prezentarea probelor care pot justifica acuzaţiile emise sau până când organele de justiţie vor proba indirect cele susţinute”