Premierul Victor Ponta spune intr-un mesaj public ca e necesara modificarea Constitutiei pentru „transformarea raporturilor dintre instituţiile politice, cât şi întărirea condiţiilor participării cetăţeneşti la luarea deciziilor pe toate nivelurile administraţiei”. Ponta scrie intr-un comunicat dedicat Zilei Constitutiei ca legea fundamentala trebuie modificata astfel incat „abuzurile permise in prezent” sa fie eliminate, fara a preciza despre ce abuzuri e vorba, informează hotnews.ro
Presedintele PSD arata ca actuala Constitutie „a reușit să pună bazele unui sistem democratic fundamentat pe principiile statului de drept, economiei de piață, pluralismului și pe drepturile fundamentale ale omului”, dar „multiplicarea artificială a crizelor politico-instituţionale din ultimul deceniu a adus România într-un blocaj politic și instituțional care afectează întreaga societate”.
„Conflictul instituţional de la nivelul Executivului a degenerat, antrenând întreaga societate. Tensiunile dintre diferitele puteri şi autorităţi publice au avut drept consecință dereglarea mecanismului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În locul promovării unor forme de echilibrare a puterilor a fost stimulat conflictul instituțional dintre acestea”, mai scrie Ponta.
Iată comunicatul postat pe site-ul Guvernului:
Astăzi, la aniversarea a 23 de ani de la aprobarea Constituției României, prin referendumul din 8 decembrie 1991, este important să privim retrospectiv, cu obiectivitate, simț critic și responsabilitate. Vom putea constata că actuala Lege fundamentală a reușit să pună bazele unui sistem democratic fundamentat pe principiile statului de drept, economiei de piață, pluralismului și pe drepturile fundamentale ale omului.
Totodată, Ziua Constituției ne îndeamnă să privim și spre viitor, spre România generației de mâine, spre aspirațiile ei şi spre nevoile societății secolului al XXI-lea.
Modificarea Constituţiei poate fi, în actuala conjunctură politico-instituțională, o oportunitate în vederea remodelării instituționale și restructurării vieții politice, sociale şi economice româneşti. Multiplicarea artificială a crizelor politico-instituţionale din ultimul deceniu a adus România într-un blocaj politic și instituțional care afectează întreaga societate. Conflictul instituţional de la nivelul Executivului a degenerat, antrenând întreaga societate. Tensiunile dintre diferitele puteri şi autorităţi publice au avut drept consecință dereglarea mecanismului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În locul promovării unor forme de echilibrare a puterilor a fost stimulat conflictul instituțional dintre acestea.
Modificarea Constituţiei este un proiect de care avem nevoie si vizează atât transformări în raporturile dintre instituţiile politice, cât şi întărirea condiţiilor participării cetăţeneşti la luarea deciziilor pe toate nivelurile administraţiei.
O discutie de revizuirea/reformarea Constitutiei este absolut necesara, iar Ziua Constitutiei este cadrul potrivit pentru a reaminti aceasta necesitate, care trebuie sa devina o prioritate in anul politic 2015, degrevat de presiuni electorale.
Direcțiile revizuirii Constituției sunt cerute de societate si de evoluțiile ultimilor ani. Este vorba, pe scurt, de:
– definirea clară a puterilor executive și crearea cadrului pentru o buna colaborare instituțională in interiorul Executivului
– asigurarea independenței justiției și consolidării statului de drept
– eliminarea abuzurilor permise în prezent și protejarea mai bună a cetățenilor în fața noilor forme de imixtiune în viața privată
– dezvoltarea democrației participative, care să completeze armonios democrația reprezentativă
– întărirea mecanismelor de dialog între instituțiile politice si societatea civilă
– continuarea descentralizării, inclusiv prin înființarea regiunilor, ca unitate administrativ teritorială
Statul social puternic, drepturile și libertățile fundamentale, economia de piață, echilibrul și separația puterilor, independența justiției – sunt elemente fundamentale pe care ni le dorim, cu toții, consolidate și respectate tot mai mult.
Revizuirea Constituției trebuie, în același timp, să fie completată de o reformă electorală autentică (printr-un nou Cod Electoral, reducerea numărului de parlamentari și revenirea la un sistem electoral corect), dar și de o modernizare și reformare autentică a administrației locale (pentru diminuarea aparatului birocratic și eficientizarea administrației).
Este esențial ca toți cetățenii României, dar și pentru toți actorii politici responsabili, în special cei care îşi asumă roluri de reprezentare politică, să conştientizeze că Legea fundamentală este atât un act juridic menit să instituie reguli de organizare şi funcţionare a societăţii, cât şi un adevarat Pact social , care oferă cetăţenilor garanţia unei bune guvernări şi protecţie în faţa abuzurilor de orice fel.
Ziua Constituției României este sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie. Constituţia României, prima de după Revoluţia din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendumul naţional de la 8 decembrie, acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%, informează ziarulunirea.ro