Celor care se înduioşează văzându-l acum pe V.Ponta cum declară că e gata să nu mai candideze la şefia PSD şi să plece de la palatul Victoria, dacă va fi urmărit penal de DNA pentru votul din diaspora, totul asezonat cu un ton spăşit şi un pulover „proletar” cu anchior,le recomand să-şi imagineze cam cum era dacă V. Ponta câştiga.
Cred că se scotea o lege ca, de câte ori rosteşti numele lui Pontifex Maximus, să baţi o mătanie stil Becali, izbindu-te cu fruntea de pământ sau de masă, după caz.
În ce mă priveşte, singurul lucru pe care l-ar putea face dl. Ponta ca să mai arate a om („Dl Iohannis e un lucru, eu sunt un om” – V. Ponta în campanie) este să-şi dea demisia din funcţia de prim-ministru – la Partid poate să rămână şi preşedinte pe viaţă, e treaba lor.
Să demisioneze fără să mai aştepte DNA-ul. Nu chiar azi – nu e cazul ca T.Băsescu să aibă ocazia de a se rupe încă o dată în figuri la pupitrul Cotrocenilor punând un premier.
Nici a doua zi după ce pleacă Ayatollahul tupeului şi nesimţirii, că totuşi vin Sărbătorile Porcului.
Dar în ianuarie, când se întoarce lumea la slujbă, dl.Ponta ar face bine să plece.
I-ar obliga în felul acesta pe preşedintele Iohannis şi Măreţul Nou PNL să arate ce-au de gând: ori propun un guvern cu adevărat al Schimbării, ori vin cu unul care să scoată din nou oamenii în stradă.
Sursa: gandul.info
Comentariile sunt închise.