Într-un excelent documentar de televiziune despre regimul nazist din Germania, o nemțoaică în vârstă recunoștea că aproape toată lumea avea cunoștință despre lagărele de exterminare, sau cel puțin își dădea seama că vecinii evrei dispăreau fără urmă și fără nici o explicație, dar toți preferau să nu afle mai mult, ca să nu dea ochii cu fapte față de care ar fi trebuit probabil să ia atitudine.

„Am trăit superficial”, conchide memorabil persoana în cauză și, de când a auzit această replică, nu contenesc să mă întreb cât vom continua și noi să trăim superficial, orbi față de lucrarea malefică a forțelor anti-democratice din interiorul și dinafara granițelor României. Nu-mi propun acum o analiză a acestui fenomen în toată amploarea lui, ci încerc doar să explic de ce mi se pare inconștientă, atunci când nu este criminală, toleranța față de demersurile Rusiei lui Putin la adresa României.

În afară de site-ul Inliniedreaptă.ro, nimeni nu a urmărit sistematic activitățile lui Aleksandr Dughin, ideolog militant pentru integrarea eurasiatică, apropiat al Kremlinului. Târziu au înțeles jurnaliștii români, obsedați de meniul din penitenciar al marilor penali ai țării și de glumițele lui Ponta, că Dughin și, prin el, Kremlinul, alimentau nu numai mișcările de protest împotriva gazelor de șist de la Pungești, ci și activitățile partidului extremist maghiar Jobbik, menite să destabilizeze România prin exacerbarea pretențiilor autonomiste ale secuilor. Liderul Jobbik Gabor Vona este de altfel invitat frecvent la televiziunile rusești. Prea puțini știu și scriu că liderul partidului anti-european UKIP din Marea Britanie, Nigel Farage, instigatorul campaniilor anti-românești, este un admirator deschis al lui Vladimir Putin, ca și Marine Le Pen, președinta Frontului Național, alt partid extremist anti-european. Declarată oficial inamic al Rusiei din toamna lui 2013, Uniunea Europeană a devenit un obiectiv pentru Kremlin, care se străduiește să o submineze din interior, susținînd partidele anti-europene, a căror presiune asupra guvernelor occidentale frânează aplicarea unor reforme necesare dar dureroase.

Totodată, presa noastră a trecut cu ușurință peste recenta  reevaluare de către Vladimir Putin a Pactului Molotov-Ribbentrop, devenit dintr-odată o necesitate istorică. Timothy Snyder, profesor la Yale și specialist în totalitarismele și autoritarismele de multe feluri, autor al excepționalei cărți Bloodlands, atrage atenția în New York Review of Books asupra faptului că această reevaluare este semnalul unui atac asupra ordinii de drept din Europa, ordine care presupune caracterul inacceptabil al războaielor de agresiune. Iată însă că, la Kremlin, aceste războaie devin legitime, cum legitime au fost pentru Stalin împărțirea Poloniei și ocuparea Basarabiei și a statelor baltice. Să nu ai tu în România nici o dezbatere publică de amploare pe această temă, să chemi la calm și să nu te îngrijorezi când afli că Dughin are un cerc de simpatizanți în România și că organul de propagandă internațională al Kremlinului, Russia Today se încuibează în România, iată culmea gândirii superficiale!

Toate aceste apeluri la calm, pe care le auzim la unele televiziuni și pe Facebook, au la bază, atunci când sunt rostite cu bună credință și nu de personaje vândute deja Moscovei, ideea că Rusia ar fi un partener dificil dar legitim, care are doar un parcurs mai special pe calea democratizării. Mai multe cărți apărute în spațiul anglo-saxon demonstrează însă că această percepție este falsă, deși ea a persistat la nivel guvernamental în SUA și Europa. O carte recentă a profesoarei Karen Dawisha, de la Miami University, Ohio, intitulatăPutin’s Kleptocracy, demonstrează cu documente că actuala putere din Rusia folosește limbajul democrației doar de fațadă, adevăratul său scop fiind de fapt reinstaurarea unui regim autoritar al KGB-iștilor. Nu am citit cartea profesoarei Dawisha, pe care o voi comanda online luna aceasta, dar am citit recenzia scrisă în NYRB de Anne Applebaum, autoarea cutremurătorului volum Gulag, apărut și la noi la Humanitas.

De altfel, cine nu a citit Gulag nu știe nimic despre esența regimului sovietic și nici nu ar trebui să deschidă gura pe această temă. Pe scurt, Kleptocrația lui Putin demonstrează că actualul regim și-ar avea sorgintea în decizia unui grup de ofițeri de elită ai KGB, care, la sfârșitul anilor 1980, anticipând căderea comunismului, ar fi hotărât să-și asigure prosperitatea și influența și în viitoru post-sovietic al Maicii Rusia, și ar fi scos din țară pe căi doar de ei știute,  sume imense de bani publici care, în loc să ajungă la poporul rus, ar fi ajuns într-o rețea de firme off-shore, de unde s-ar fi întors în anii 1990 și 2000 prin diferite bănci și companii menite să albească acești bani negri, furați de la rușii de rând care se extaziază acum în fața conducătorului iubit. După venirea la putere a lui Vladimir Putin, această elită a KGB și clientela sa,a trecut la instaurarea unui nou autoritarism gândit să-i asigure puterea și prosperitatea. Partener i-ar fi fost nu odată criminașitatea organizată din spațiul post-sovietic. Opoziția politică a fost anihilată, ca și societatea civilă, inclusiv prestigioasa organizației Memorial, acuzată că ar fi „agent străin”. Investitorii străini, încurajați de propriile guverne grăbite să reseteze relațiile cu Rusia, au prosperat doar atât cât i-a convenit Kremlinului să-i lase să prospere. Cei care au început să pună întrebări incomode au plătit cu sânge. Este cunoscut cazul lui Bill Browder, care a înființat un fond de investiții în Rusia pentru a profita de expansiunea Gazprom, dar a fost contrariat de lipsa de transparență a companiei. Curând, fondul său a fost distrus de organele de control fiscal și de poliție, lui Browder i s-a interzis să intre în Rusia iar avocatul său, Serghei Magnițki, a murit în închisoare în urma bătăilor administrate. În România s-a vorbit desigur prea puțin despre acest caz. Dar noi nici de cazul aproape similar al lui Gheorghe Ursu nu ne-am lăsat tulburați prea mult…

Karen Dawisha, ca și Anne Applebaum, ajung la concluzia, prefigurată și de alți autori înaintea lor, că Rusia este de fapt un „stat de gansteri” (a gangster state), pe care trebuie să-l înțelegi și să-l tratezi ca atare. Că, în ciuda unui munte de dovezi și documente, poți viziona pe canalele de televiziune interviuri realizate de jurnaliști germani care îl prezintă pe Putin ca pe un personaj aproape luminos, nu poate demonstra decât succesul obținut de Kremlin în manipularea unei părți a presei și politicii occidentale, mai ales în Germania, unde doi foști cancelari, Gerhard Schröder și Helmut Schmidt, i-au luat apărarea lui Putin și după anexarea Crimeei. În ceea ce-l privește pe Gerhard Schröder, acesta măcar a profitat financiar, fiind membru al CA al companiei Nord Stream, care administrează conducta de gaze din Marea Nordului și care este condusă de Matthias Warnig, fost coleg din STASI al lui Putin și constant partener de proiecte economice cu acesta. Nu este de mirare însă că Rusia reușește să manipuleze opinia publică occidentală, de vreme ce, încă din 2008, strategii Kremlinului se referă la „informație” ca la un instrument menit „să semene confuzie, să șantajeze, să demoralizeze și să paralizeze” societățile occidentale. Nu vedeți aici o  asemănare cu ceea ce fac la noi Antenele și RomâniaTV? Înseamnă că nu vă uitați la televizor.  Chiar dacă nu sunt afiliate Kremlinului, practicile acestor televiziuni, mai ales a Antenei3, sunt aceleași.

Nu cred că actuala elită politică a României este pregătită să facă față actualului asalt politic, economic și mediatic al Kremlinului. Am scris și voi mai scrie pe această temă. Îi voi urmări – pas cu pas.

În sfârșit, am scris aceste rânduri pentru a explica de ce nu pot privi placid la instalarea organelor de propagandă rusească în România și nici nu pot medita filozofic asupra complexității sufletului rus când vine vorba de ideologia brutală și subversivă a lui Aleksandr Dughin și a patronului lui de la Kremlin. Nu vreau să văd România înhățată din nou de labele ursului sovietic, chiar dacă ursul poartă astăzi costume Armani și vorbește englezește la perfecție. Nu vreau să trăiesc superficial.

Sursa: rodicaculcer.ro