Site-ul ucrainean Texty, preluat de InLinieDreapta, a publicat un document despre care susţine că a fost obţinut de grupul de hackeri Shaltai Boltai (Humpty Dumpty) în urma spargerii contului de email al lui George Gavrisha, asistentul personal al ideologului rus Alexandr Dughin.
Potrivit sursei citate, în contul de email a fost găsită o lista cu persoane (grupate pe ţări) pe care Dughin le avea în vedere pentru crearea unui cerc de influenţă pro-rus.
Pe lista apar personaje de prim rang ale vieţii politice româneşti, precum Ion Iliescu şi Adrian Năstase, dar şi conducători ai unor universităţi, scriitori şi intelectuali.
Din datele prezentate prezentate de site-ul ucrainean nu e clar daca persoanele de pe lista au intrat în contact cu Dughin ori colaboratorii săi sau dacă e vorba doar de potenţiale ţinte pentru acţiunile acestuia.
În emailul spart se mai arată că un rol important în construirea acestui cerc de influenţă urma să îl aibă Russia Today, canalul tv finanţat de Kremlin. Russia Today urmează să se lanseze în curând şi în Romania, în prima faza doar pe internet.
Potrivit presei ucrainene, grupul de hackeri ruși „Humpty Dumpty” -„Shaltai Boltai”- a spart contul de e-mail al unui colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin, un anume George Gavrisha (care a lucrat și cu fostul ministru pentru Comunicații și Media al lui Putin – Igor Shchyogolev).
Gavrisha apare ca asistent personal al lui Dughin ;i are adresa de email [email protected].
Hackerii au dat publicității o parte din documente care descriu modul de acțiune al cercului lui Dugin, în special pe cel al finanțatorului, Konstantin Malofeev.
Jurnaliștii ucraineni de la Texty au studiat arhiva de email-uri furate de hackeri și susțin că au descoperit o anexă interesantă – „Anexa nr. 1”, întocmită cel mai probabil de staff-ul lui Dughin.
Țări și persoane, în care e necesară crearea unui club de elită și / sau a unui grup de influență prin „Russia Today”, se arată în introducerea Anexei 1.
Iar textul continuă: AGD [Aleksandr Gelyevich Dugin] s-a întâlnit fie personal, fie prin intermediari, și a discutat direct sau indirect perspectiva participării în organizație [clubul elitist pro-rus] și/sau într-o inițiativă informală de influență pro-rusă.
Iată mai jos lista pentru România aflată în anexă:
http://texty.org.ua/pg/
Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, acum una dintre eminențele cenușii ale Partidului Social Democrat aflat in opoziţie cu regimul pro-american al preşedintelui Băsescu.
Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta.
Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.
Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. Cel mai prestigios geopolitician din Romania.
Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)
Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)
Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)
Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».
Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).
Victor Roncea, jurnalist, redactor şef al portalului de ştiri şi analize http://www.ziaristionline.ro/ (Pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus).
Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri http://www.activenews.ro
Vasile Ernu – Editor al portalului de analize http://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)
Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului http://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati
George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» http://www.ziarulnatiunea.ro/
Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”
Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare
Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București);
Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.
Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.
Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.
Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.
Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.”
Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei”
Este foarte posibil ca lista să fi fost întocmită în urma celor două vizite făcute în România de Dughin. Câțiva dintre cei despre care se știe că s-au întâlnit personal cu ideologul eurasianismul sunt pe această listă… pe care o vom completa.
De altfel, Dughin a călătorit foarte mult în străinătate și a creat această rețea de sprjin după ce a fost dat afară de la Universitatea din Moscova (o mișcare care e foarte posibil să fi fost de fațadă, pentru ca Rusia să poată susține că a acționat de capul lui în cazul unor scandaluri de spionaj).
Grupul de hackeri „Shaltai Boltai” (Hopa-Mitică) e renumit pentru acțiunile sale. A spart unul dintre conturile de email ale teroristul rus, agentul GRU ce acționează în estul Ucrainei, Igor Gîrkin – Strelkov, dezvăluind câteva din email-urile schimbate cu fostul „premier” al republicii populare Donețk, rusul Alexander Borodai – ofițer FSB.
De asemenea, săptămâna trecută, în 27 noiembrie, sub titlul „Internaționala Neagră, Malofeev și Dughin” a publicat o arhivă importantă de email-uri care dezvăluie gândirea și acțiunile lui Konstantin Malofeev, sponsor al teroriștilor in estul Ucrainei și al mișcărilor extremiste din state membre ale Uniunii Europene.
sursa: inliniedreapta.net