Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe toată durata urmăririi penale, începând de miercuri – 3 decembrie, față de deputatul Cătălin Florin Teodorescu, suspectat de abuz în serviciu.

Cătălin Teodorescu s-a prezentat miercuri la sediul DNA, la scurt timp după ce solicitarea ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive a acestuia în dosarul în care este implicată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost respinsă pentru că nu s-a întrunit majoritatea de voturi.

Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală în cazul deputatului Cătălin Teodorescu şi au luat măsura controlului judiciar pe toată durata urmăririi penale, începând din 3 decembrie, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Anchetatorii l-au chemat miercuri pe deputatul Teodorescu la DNA pentru a-i aduce la cunoştinţă noile măsuri şi i-au atras atenţia că în timpul controlului judiciar trebuie să respecte mai multe obligaţii, altfel ar putea fi arestat preventiv sau arestat la domiciliu.

Astfel, în timpul în care se va afla sub control judiciar, Cătălin Teodorescu nu poate să părăsească ţara fără acordul procurorului şi trebuie să se prezinte la poliţie conform programului de supraveghere sau de câte ori este chemat. De asemenea, Teodorescu trebuie să se prezinte în faţa procurorilor ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Cătălin Teodorescu a mers la DNA după ce în plenul Camerei Deputaţilor a fost supusă votului cererea de avizare a arestării preventive a deputatului PDL. Cererea nu a întrunit numărul de voturi pentru aprobare, rezultatul indicând 146 de opţiuni favorabile. Surse parlamentare indicau anterior, după un rezultat neoficial, că solicitarea a fost aprobată.

În 24 noiembrie, deputatul Teodorescu a fost la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că este acuzat de abuz în serviciu. În aceeaşi zi, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a deputatului PDL, pentru că, în 2011, când a fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a aprobat, alături de ceilalţi membri, o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

În acelaşi dosar au fost arestaţi Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, preşedintele comisiei care a aprobat despăgubirea, fostul vicepreşedinte al ANAF Dragoş Bogdan şi expertul evaluator Emil Nuţiu, iar Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte al ANRP, este cercetată în libertate sub control judiciar, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

Şi ceilalţi foşti membri ai comisiei, respectiv deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi deputatul UDMR Marko Attila, pentru arestarea cărora procurorii au cerut aviz la Camera Deputaţilor, precum şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar, sunt acuzaţi tot de abuz în serviciu.

sursa mediafax.ro