Şefii Poliţiei Bistriţa Năsăud sunt acuzați că îi „terminau” psihic pe subalternii care refuzau să îi sprijine în faptele de corupție și care nu doreau să „mute” locul de desfășurare a unor accidente soldate cu morți sau răniți grav pentru a nu atrage atenția șefilor de la București și pentru a nu se trezi cu diverse controale, relatează evz.ro

Procurorii DNA Cluj susțin că șeful Inspectoratului Poliției Județene Bistrița Năsăud, comisarul șef Ioan Ovidiu Mureșan, și șeful de la Rutieră, Roberto Hasnaș, au instituit un climat de teroare în rândul polițiștilor care nu doreau să colaboreze cu aceștia.

Un astfel de exemplu este al agentei Gabriela Gaie, de la Serviciul Poliției Rutiere, pe care Mureșan o suspecta că ar fi „colaborat” cu inspectorii de la Corpul de Control al Poliției Române.

Probele adunate de anchetatori dovedesc clar că măsurile luate de șefii Poliției Române împotriva hărțuirii polițistelor femei de către superiorii lor sunt simple povești.

Într-o discuție din data de 18 august 2014, surprinsă de microfoanele montate de procurorii DNA în biroul șefului lui Mureșan, comisarul îi dă ordine subordonatului său, Roberto Hasnaș.

Păi, fă-o să se sinucidă …”, îi spune Ovidiu Mureșan șefului de la Rutieră, cu referire la agenta Gaie. Replica lui Hasnaș a fost una pe măsură. „Păi nu-i fac toată ziua, tot o omor, am trimis- o singură … o trimit singură să-și rupă capul, șefu’. … Uitați-vă vă rog la planificare, că i-am băgat trei zile de noapte, i-am băgat … o bag de noapte, o bag cu unu’, o bag cu altul, să fie gelos bărbatu-so … ce să mai fac, să pun pe unu să o f…, să o filmeze? Ce dracu’, bat-o soarele …”. Inspectorul șef nici nu vrea să audă și îi cere lui Hasnaș să continue cu presiunea, spunându-i: „… Îi pita și cuțitu’ la tine în mână, taie-i … găsește soluții …”.

Presiunile au dat roade

În altă discuție ambientală din biroul șefului IPJ Bistrița, din data de 1 septembrie 2014, inspectorul șef Ioan Ovidiu Mureșan „continuă operațiunea de calomniere a subordonatei Gaie Gabriela, relatându-le interlocutorilor …” cuvinte care nu mai pot fi reproduse. Cei doi interlocutori erau șeful Serviciului Criminalistic, comisarul Marius Șugar, și șeful Serviciului Cabinet, comisarul șef Ioan Valer Andreica. Aceștia nu au replicat în niciun fel. Tot în aceeași zi, șeful de la Circulație, Roberto Hasnaș, discută cu comisarul Mureșan și îl informează că presiunea a dat roade: „Știu, șefu’, de aceea i-am zis eu, ieri: «Tu c..vă ce ești. Tu, mă, din cauza ta nu stau eu liniștit lângă nănanși la nuntă, tăt ies afar’, mi-ai f… nunta …». Am zis: «Am eu grijă de tine» …”. Hasnaș era nemulțumit de faptul că, fiind la o nuntă, a fost sunat de Ovidiu Mureșan, care i-a reproșat că agenta nu își face datoria: „Era stresată, plângea acolo la calculator … da’ am eu grijă de ea, o bag în teroare din aia, deci tăt să plângă tătă ziua, tătă ziua numa’ plânge … nesimțită ordinară și c…”.

Mutau accidentele după bunul plac

Mai multe accidente rutiere soldate cu morți sau răniți grav au fost mutate din pix, de pe drumuri județene sau comunale pe drumuri forestiere, astfel încât „șefii” de la București să nu afle nimic. Un astfel de exemplu este un accident din data de 21 august 2014. Comisarul șef Hasnaș a încercat să „mute” locul unde a avut loc evenimentul rutier, dar martorii oculari au refuzat să dea declarații mincinoase. Polițistul care a fost trimis la fața locului, Dănuț Banc, a avut misiunea de a-l îndepărta de la fața locului pe un alt agent, Bolbos, care era considerat cinstit: „Ăla-i un tâmpit, Bolbos, țâpă-l dracului de acolo, de prostul dracului … stabilește că-i pe Drumul Romanilor acolo, cu martori, cu tot ce trebe”. Comisarul șef Hasnaș i-a cerut agentului Banc să reaudieze toți martorii și să-i determine să mintă, pentru a modifica locul producerii accidentului. „Dănuț, îl chemi de urgență (pe martorul Hăngănuț – n.r.) și vorbești tu cu el, așa cum trebe, mă înțelegi … fii băiat deștept, că ăla dacă-i beat nu știe bine … Dănuț, scoate-o acolo pe drumul ăla, înțelegi”. Accidentul nu a putut fi mutat deoarece martorii oculari nu au vrut să mintă pentru a fi pe placul polițiștilor.

Seful Politiei Judetene Bistrita-Nasaud, Ioan Ovidiu Muresan, seful Politiei Rutiere, Roberto Hasnas, si seful Politiei Nasaud, Leon Anton Closca, retinuti pentru abuz in serviciu, au fost arestati preventiv pe 30 de zile în urmă cu aproximativ o săptămână.

Cei trei politisti din judetul Bistrita-Nasaud au fost arestati preventiv pe 30 de zile printr-o sentinta a Tribunalului Cluj. Aparatorii celor trei politisti au depus contestatii la masura luata, acestea urmând sa fie judecate de Curtea de Apel Cluj”, declara purtatorul de cuvant al Tribunalului Cluj, Simona Trestian, pentru Mediafax.

Cei trei politisti retinuti pentru fapte de coruptie au terenuri, vile, case de vacanta

Comisarul sef Ioan Ovidiu Muresan, seful Politiei Judetene Bistrita-Nasaud, detine, potrivit declaratiei sale de avere, un teren intravilan de 300 de metri patrati la Bistrita, obtinut prin donatie, fara sa mentioneze cine este donatorul, si o casa de 280 de metri patrati.

Impreuna cu sotia sa, functionar public la Administratia Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, el are trei masini: BMW 320 (an de fabricatie 2008), BMW X3 (an de fabricatie 2011) si Toyota RAV 4 (an de fabricatie 1996).

Ioan Ovidiu Muresan mentioneaza in declaratia de avere ca s-a imprumutat de la o banca in 2011 cu suma de 87.000 de lei, pe care trebuie sa o ramburseze pana in 2018. In 2013, comisarul sef Ioan Ovidiu Muresan a avut un venit de 79.934 de lei, iar sotia sa 63.903 de lei.

Comisarul sef Leon Anton Closca, seful Politiei Nasaud, detine, potrivit propriei declaratii de avere, doua suprafete de teren intravilan, una de 7.000 de metri patrati in comuna Dumitra si alta 1.200 de metri patrati in comuna Ilva Mica. De asemenea, el are un teren agricol de 7.200 de metri patrati in satul Tarpiu.

Leon Anton Closca este proprietarul a trei case, dintre care doua sunt in comuna Salva: de 81, respectiv 110 metri patrati, si una in comuna Ilva Mica, avand suprafata de 115 metri patrati, cumparata chiar in cursul acestui an.

Seful Politiei Nasaud are doua masini: un Volkswagen Passat, an de fabricatie 2003, si un Opel Frontera din 1994.
Familia Closca a luat patru imprumuturi de la banci. In 2008, a contractat un credit de 45.000 de franci elvetieni, iar in 2014 a luat trei credite in lei, in valoare totala de 258.400 de lei, pe care trebuie sa le ramburseze pana in 2044.

Seful Politiei Nasaud a castigat, in 2013, suma de 50.593 lei din salariu, iar sotia sa, angajata a Parchetului Judecatoriei Nasaud, suma de 31.742 de lei.

Comisarul sef Roberto Hasnas, seful Politiei Rutiere din cadrul IPJ Bistrita-Nasaud, detine, potrivit declaratiei de avere a sotiei sale, un teren agricol de 1,3 hectare in comuna Livezile, doua suprafete de teren extravilan de 0,20 hectare pe Drumul Sigmirului – o zona rezidentiala a Bistritei, respectiv 0,06 hectare in zona de agrement de la Piatra Fantanele, unde are si o casa de vacanta de 100 de metri patrati.

De asemenea, el are un teren intravilan la Bistrita, in suprafata de 0,10 hectare, pe strada Cascadei, unde si-a construit, de altfel, si o casa de 200 de metri patrati.
Impreuna cu sotia sa, consilier la cabinetul presedintelui Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Emil Radu Moldovan, Roberto Hasnas are in proprietate doua masini: Renault Velsatis din 2003 si Mercedes Benz din 2008.

De asemenea, familia Hasnas a reusit sa faca si economii, respectiv 12.600 de euro depusi intr-o banca.
La capitolul datorii, comisarul sef noteaza ca s-a imprumutat in 2009 cu 32.860 de lei de la o banca, iar in 2012 cu 50.000 de lei de la alta.

In 2013, Roberto Hasnas a avut venituri numai din salariu, in total 80.734 de lei, iar sotia sa de asemenea, veniturile acesteia fiind de 39.058 de lei.

Bugetul familiei s-a completat cu suma de 4.698 de lei, indemnizatie pe care Roberto Hasnas a primit-o ca membru in Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica Bistrita-Nasaud, organism din care face parte incepand cu anul 2012.

Seful Politiei Bistrita-Nasaud, Ioan Ovidiu Muresan, seful Politiei Rutiere, Roberto Hasnas, si seful Politei Nasaud, Leon Anton Closca, au fost retinuti de procurorii DNA.

Potrivit unui comunicat de presa transmis de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), cei trei sefi din cadrul Politiei Bistrita-Nasaud sunt suspectati de savarsirea mai multor infractiuni de abuz in serviciu si fapte de coruptie.

Astfel, seful Politiei Judetene Bistrita-Nasaud, Ioan Ovidiu Muresan, este cercetat pentru abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata (14 acte materiale), iar Roberto Emil Hasnas, seful Serviciului Politiei Rutiere din cadrul IPJ Bistrita Nasaud, este cercetat pentru abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata (48 acte materiale).

Seful Politiei orasului Nasaud, Leon Anton Closca, este acuzat tot de abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit in forma continuata (24 de acte materiale), efectuarea de operatiuni comerciale incompatibile cu functia, precum acte de comert, in scopul obtinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, in forma continuata.
Ei sunt acuzati ca au pretins si primit, in mod repetat, bani sau bunuri pentru a trece cu vederea nereguli constatate in teren.