1 decembrie 2014, Traian Băsescu a reușit ceea ce nu i-a ieșit în toți cei 10 ani cât a fost la Cotroceni: concordia. Toate obrazele fine ale țării s-au așezat la coadă ca să intre la ultima recepție de Ziua Națională oferită de președintele în funcție. Asemenea densitate de oameni importanți nu se mai văzuse de mult, la nicio sindrofie. Toți – sau aproape toți? Unde e prim-ministrul? Șeful Senatului nu e nici el. PSD-ul era, de altfel, absent în păr. Doar Liviu Dragnea, “teroristul”, așa cum, potrivit lui Mircea Geoană, este alintat pe culoarele palatului prezidențial numărul doi din PSD, își face zâmbitor apariția.

Odată trecut cu bine de filtrele de securitate instalate la intrarea în palat și după traversarea periculoasă a curților acoperite de zloată, ajungeai în Sala Unirii, destinația finală. Nu înainte de a trece prin holul Basarabilor, unde sărmăluțele, fasolea și cârnăciorii stăteau îmbietoare pe mesele lungi, dar de care nimeni nu se atingea deocamdată.

Sunt peste 1.200 de invitați la Palatul Cotroceni. Poate cei mai mulți din istoria recepțiilor de Ziua Națională. Sau nu? Ușile uriașe de lemn masiv ale Sălii Unirii sunt larg deschise, iar mulțimea dă pe afară. Se apropie momentul culminant al serii: discursul președintelui. Ultimul.
Traian Băsescu își face apariția puțin după ora 18 trecute fix. Își pune ochelarii și începe să citească: “Ziua Naţională a României este o sărbătoare cu numeroase momente simbolice”. Face un memento al episodului 1 decembrie 1918, îi evocă pe Brătianu, pe rege și pe generalii eroi de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Amintește apoi de momentul decembrie 1989, pe care îl definește ca un “alt eveniment crucial pentru nația română”: “acum un sfert de veac, un regim comunist care părea etern, la fel ca şi conducătorul său de atunci, s-a prăbuşit în faţa dorinței de libertate a poporului român”. Aici, Traian Băsescu face un arc peste timp, o paranteză îi spune el: “Și pe 16 noiembrie (2014 n.r.) românii au avut voința mai puternică decât politicienii”. Sala izbucnește în aplauze.

Președintele vorbește și despre valoarea fundamentală a poporului român: patriotismul. Aici, un nou arc peste timp: un nod i se pune în gât și emoția îi sugrumă discursul. Camera e prea departe pentru a surprinde lacrima, dar unii dintre cei prezenți susțin că ea a existat. “La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!” își încheie Traian Băsescu discursul după fix șapte minute și șase secunde. Sala aplaudă, președintele intră în mulțime.

Băsescu către Dragnea: “Să știi că s-ar putea să-ți pară rău că n-ai fost la timpul potrivit băsist”

 

Urmează întâlnirea de gradul III. Din partea PSD venise la recepție doar Liviu Dragnea. Era însoțit de Vasile Dâncu. Cea mai mare parte a serii, cei doi au stat cam stingheri într-un colț. După ce președintele și-a încheiat alocuțiunea și a intrat în mulțime, Dâncu îl interceptează și-l trage spre Dragnea.

– Ce faci, Liviule? îl întreabă Traian Băsescu în timp ce dă mâna cu el.

– Am venit cu dom’ profesor, răspunde Dragnea arătând spre Dâncu. Dar n-am devenit băsist!

– Măi, să știi că s-ar putea să-ți pară rău că n-ai fost la timpul potrivit băsist, i-o taie Băsescu înecându-se de râs.

– Asta-i altceva, acuma e târziu, răspunde Dragnea.

– Să ai grijă ce vorbim, o să devină public. Și s-ar putea să te coste, îi spune, tot râzând, Băsescu.

Dragnea deja era palid. Din public cineva îi întreabă pe cei doi protagoniști ai dialogului de mai sus dacă nu fac o poză împreună.

– Avem multe poze, se eschivează Dragnea.

– Acum, la Marea Unire, insistă o altă persoană din public.

– Nu cu mine, răspunde repede Băsescu, temându-se ca nici în glumă să nu interpreteze cineva că Marea Unire invocată ar putea însemna un fel de mare împăcare acum la final de mandat. După care îi zice lui Dragnea:

– Hai să facem o poză să te dea ăștia afară din partid!

sursa: jurnalistan.ro