Europarlamentarul Monica Macovei a anunțat, într-un interviu la RFI România, că viitorul său partid va funcționa foarte mult online și nu va avea sedii în toată țara.

Fostul candidat la Preşedinţie speră însă ca legislaţia să fie mai întâi simplificată, pentru a nu fi nevoită să strângă 25 de mii de semnături din 18 judeţe, cum prevede legea în prezent.

Monica Macovei cere modificarea legii: „Am cerut posibilitatea înfiinţării unui partid în România cu minimum trei membri, fără condiţionare geografică. Astăzi, cerinţa este de 25 de mii de membri, care trebuie să provină din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti şi cu un anumit număr de membri în fiecare judeţ. Nu mai există o asemenea cerinţă nicăieri în Europa”.

„Vreau să precizez că nu e legat de finanţare. Aceste partide nu vor fi finanţate de la stat, decât dacă vor dovedi că au crescut şi au anumite rezultate în alegeri. Spun asta pentru că am auzit multe comentarii că acum o să răsară ca ciupercile partidele, numai ca să primească sedii şi bani. Nu, nu facem un partid pentru sedii şi pentru bani, ci pentru idei”, explică fostul candidat la Preşedinţie.

Monica Macovei precizează că vrea să înfiinţeze „un partid, aşa cum e normal să se înfiinţeze în Europa, nu să alerg să strâng 25 de mii de semnături din 18 judeţe, pentru că asta este pur şi simplu o piedică împotriva gândirii, împotriva ideilor politice. Să vedem ce se întâmplă până în decembrie 2014”.

Europarlamentarul spune că bazele noului partid au fost puse: „Am pus bazele, suntem foarte avansaţi cu organizaţia, cu o asociaţie, în care intră toată lumea şi cu lucruri concrete de făcut, inclusiv monitorizarea administraţiei publice, câţi bani ai dat pe rondul de flori, pe fântână, pe asfaltare, asta face toată lumea. În afară de asta, se vor aduna oamenii pe domenii de interese, ce vrei să faci, ce-ţi place să faci. Se vor întâlni din toată ţara, de exemplu, pe reţele de socializare numai pentru ei. Vrem ceva în învăţământ să schimbăm sau într-un alt domeniu. Practic, vrem să creăm la firul ierbii o mişcare care să reprezinte interesele comunităţilor, ale regiunilor. Vom avea filiale cu personalitate juridică, ele vor decide ce fac. Şi sigur, pasul doi, un partid. Un partid altfel, care va funcţiona foarte mult online, cu un management făcut de IT-işti şi foarte transparent, cu deciziile care se iau de asemenea online, se votează online, nu vor fi sedii peste tot, în toată ţara, nu avem bani pentru asta. Am zis hai să facem un partid pentru oameni, cu bani mai puţini, toată finanţarea va fi transparentă. A venit vremea schimbării”.

sursa rfi.ro/