Observatorii Promo-Lex au semnalat pe tot parcursul zilei diverse încălcări în procesul de vot de la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Astfel, în câteva secții s-a constatat că unii alegători au votat cu pașaport străin, iar în unele cazauri s-a constatat votul multiplu, fiind sesizată poliția.
Informațiile au fost făcute publice în cadrul unei conferințe de presă de Pavel Postică, şeful misiunii Efortului de monitorizare din cadrul Promo-Lex.
„La secția 23 Dușmani, Glodeni și secția de votare 218, câte un alegător au venit să voteze, dar au depistat că deja altcineva ar fi votat în locul lor. Cazurile, potrivit observatorilor, sunt cercetate de poliție pentru a se clarifica situația”, a declarat expertul.
Totodată, potrivit datelor Promo-Lex, mai multe persoane au votat cu pașaport străin: secția de vot nr. 62 Ștefănești (Florești) – o persoană, secția de vot 13 Bulboaca (Briceni) – o persoană, secția de vot nr. 72 Buiucani (Chișinău) – o persoană, secția de vot nr. 2 Ștefănești și SV nr. 2 Mărculești (Florești) – 4 persoane, secția de vot nr. 13 Bulboaca (Briceni) – o persoană.
La secția de vot nr. 72 Buiucani din Chișinău un alegător a votat fără a-i fi verificată fișa de însoțire a buletinului de identitate.
De asemenea, observatorii Promo-Lex au constatat patru cazuri de transportare a alegătorilor: la secția de vot din Rezina, o mașină Opel a adus de două ori câte patru alegători. Șoferul automobilului este soțul președintelui raionului, potrivit experților.
La secția de vot nr. 41 Varnița (Anenii Noi), 50-60 alegatori au fost aduși cu trei autocare și un microbuz. La secția de votare nr. 3 Strășeni, un autocar a adus 26 persoane cu certificate pentru drept de vot din Cimișlia și Hîncești. Alte trei automobile au adus cel puțin 33 de persoane.
La secția de vot nr. 42 din Rezina au fost aduși la votare din Râbnița aproximativ 40 de persoane cu două autobuze.
sursa unimedia.info