Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte francez, a fost ales sâmbătă în fruntea partidului de dreapta UMP, o etapă importantă în cadrul strategiei sale de a recuceri puterea. În alegerile prezidenţiale din 2012, Sarkozy a pierdut în faţa socialistului Francois Hollande, relatează AFP.

Sarkozy, în vârstă de 59 de ani, a obţinut 64,5 la sută din voturi, un scor confortabil, dar inferior celui pe care îl aşteptau partizanii săi.

Contracandidaţii săi, Bruno Le Maire şi Herve Mariton, au obţinut 29,8 la sută şi, respectiv, 6,32 la sută din voturi.

Revenit pe scena politică la sfârşitul lui septembrie, Sarkozy se va confrunta acum cu o provocare mai importantă, şi anume lupta liderilor angajaţi în alegerile primare ale dreptei în 2016, considerate cruciale înaintea alegerilor prezidenţiale din 2017.

Potrivit unor experţi, preşedinţia Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP) îi va oferi un atu important lui Sarkozy pentru primarele din 2016, şi anume acapararea partidului. La conducerea UMP, fostul preşedinte va relansa până în 2017 o luptă cu Francois Hollande, succesorul său socialist afectat de un nivel-record de nepopularitate.

Sursa: mediafax.ro

 

Comentariile sunt închise.