E grea viața de pușcărie! Mai ales când visul grațierii, atât de palpabil până în 16 noiembrie, ți s-a spulberat într-o seară furtunoasă, preț de câteva exit-poll-uri…

„Pe bănci de lemn, în scunda celulă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,

(…) Ah! – zise FELIX – spuneţi că-i Ponta vreo lumină

(…) Spuneţi-mi ce-i GRAȚIEREA? – Ceilalți se îngrădiră
Cu Klaus şi cu mărirea în cercul lor de legi;
Prin Facebook și pe Twitter, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la ocnă-i osândiră
Şi le subjugă ICA vieţii lor întregi.

Și când speranță nu mai e, nimic nu e. Așa că scrii cu furie, cu obidă, supărat pe lume și pe viață. Așa cum face și Dan Voiculescu. Din subterane penale, mogulul Felix a mai lansat ieri un strigăt disperat către aceia – din ce în ce mai puțini – care-și trag seva spirituală din înțelepciunea „Domnului Profesor”:

„Suspendarea lui Basescu Traian – parlamentarii PC si cei condusi de Calin Popescu Tariceanu sa faca urgent aceasta propunere Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului”, a scris el pe blog.

Chemarea nu mai e către PSD care l-a dezamăgit crunt prin respingerea Legii grațierii. Au rămas câțiva deputați & senatori de buzunar plus Călin-Constantin-Anton-Popescu-Tăriceanu-Inimă-Zburdalnică. Puțin. Și trist, dom’ Profesor!

Eu stau și mă întreb cum de-i vin asemenea idei?! Probabil la dușuri. Scapă săpunul pe jos, se apleacă și… hop, deodată, îi vine! O idee. Măreață, neagră și creață!

Chiar într-atât să-și fi pierdut  dom’ Profesor uzul rațiunii?! El, ideologul, eminența cenușie a defunctului USL nu mai gândește limpede. E… limpede. Păi Traian Băsescu mai are mai puțin de o lună de mandat. Cui i-ar folosi o suspendare acum? Până la convocarea unui referendum de demitere, noul președinte ales, Klaus Iohannis, va intra deja în mandat, iar populația ar fi chemată la vot să aprobe sau nu demiterea unui președinte deja plecat! Cum ar fi?

i cine ar plăti pentru fanteziile erotico-politice ale lui  dom’ Profesor de la dușuri?! Pentru că un referendum costă. Cel din 2012 a scos din fondul de rezervă al Guvernului 21 de milioane de euro, numai pentru organizare! Asta fără campania celor două tabere implicate. Se angajează dom’ Profesor să dea banii ăștia? De unde? De la ICA? Vinde Antena 3?

Apropos de Antena 3: supremă jignire. Ieri după-amiază subiectul a fost preluat și rostogolit, firește. Dar, vai, până și cei prezenți în platou au calificat ideea lui  dom’ Profesor drept o prostie! Desigur, nu în această formă. Mai cu fereală, cu limbaj atent pieptănat, dar mesajul a fost același:  dom’ Profesor bate câmpii…

Și tot apropos de Antena 3, un sfat pentru  dom’ Profesor: lăsați-i, nu-i mai puneți să vă pledeze cauza. Nu de alta, dar Antena 3 pare a fi calea sigură către pușcărie a penalilor. Pe cine a apărat mai abitir, aceia au ajuns mai rău! Câteva exemple, la întâmplare, cu cei pentru care Gâdea & Co au făcut pe avocații: Adrian Năstase, Gigi Becali, Sorin Roșca Stănescu, George Copos, Remeș, Relu Fenechiu, Cătălin Voicu

Mai sunt dar e suficient! Așa că liniștiți-vă, dom’ Profesor. Când vă mai scapă săpunul pe jos, mergeți pe burtă!…

sursa reportervirtual.ro