Mormântul Sfântului arhidiacon Ştefan, primul martir al lui Iisus Hristos, a fost descoperit în apropierea oraşului palestinian Ramallah, scrie 7est.ro.
Săpăturile efectuate în zona ruinelor satului Tatar, situat la doi kilometri de Ramallah, au scos la iveală ruinele unui întreg complex bisericesc, care include printre altele un lăcaş bizantin şi o mănăstire bizantină.
Sursa notează că această descoperire are o mare însemnătate pentru creştini, deoarece Sf. arhidiacon Ştefan a fost primul martir al Mântuitorului Iisus Hristos. ”În interiorul acestor biserici, am dat peste o inscripţie care indică faptul că biserica descoperită a fost construită în cinstea sfântului şi întâiului mucenic arhidiacon Ştefan, îngropat aici, în anul Domnului 35”, a declarat dr. Al Hudeliyya, unul dintre participanţii la săpăturile arheologice.
”Cercetările vor mai dura încă cinci ani, iar apoi biserica va deveni cu siguranţă un loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga lume. Acest sit este un exemplu viu de continuitate culturală în Orientul Mijlociu. Aici, pe sit, putem vedea moştenirea Evului Mediu, culturile elenistice, bizantine şi islamice”, a mai spus dr. Hudeliyya.
Sursa: gandul.info