Procurorii DNA Iaşi anchetează o reţea de corupţie care aducea pacienţii de la stat clinicilor private de dializă din lanţul Fresenius. Managerul general al lanţului, Alexandru Ciolan, a aflat și el, marţi, acuzaţiile care-i sunt aduse în acest dosar.
Nefrologul Adrian Covic, preşedintele Societăţii Române de Nefrologie şi unul dintre cei mai bogaţi medici din ţară, a fost pus sub acuzare pentru nu mai puţin de nouă fapte de corupţie, abuz şi incompatibilitate. În cazul său, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a găsit, în primăvara acestui an, o diferenţă de peste 400.000 de euro între averea declarată şi veniturile obținute în mod legal.
Jurnaliştii ieşeni au relatat în primăvara acestui an despre incompatibilităţile medicului Covic. Acesta a fost, din 2003 şi până în 2012, director general, respectiv manager al Spitalului Clinic “Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, unitate care acordă asistenţă medicală pacienţilor cu probleme renale din întreaga Moldovă. Din 2012, Adrian Covic a renunţat la şefia spitalului şi a devenit şef al Clinicii de Nefrologie şi coordonatorul Compartimentului de medicină internă din cadrul aceleiaşi unităţi.
Înainte de a descoperi neconcordanţe în averea sa, ANI l-a declarat pe Adrian Covic în stare de incompatibilitate, acuzându-l şi de conflict de interese întrucât ar fi deţinut funcţii şi la alte şapte societăţi comerciale, două aflate în relaţii comerciale cu spitalul pe care-l conducea.
Potrivit unei prezentări oficiale, Fresenius România deţine în prezent 35 centre private de dializă, care oferă tratamente pentru aproximativ 5.000 pacienţi.
Managerul Fresenius România, Alexandru Ciolan a aflat și el, marți, acuzațiile formulate de procurorii DNA împotriva lui în acest dosar.
Sursa: Sursazilei.ro