După victoria în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a intrat în atenţia presei externe şi pentru faptul că este văzut drept un viitor aliat al cancelarului german Angela Merkel, care il şi susţine.
„Ca politician de centru-dreapta de etnie germana, Iohannis este de asemenea probabil sa devină un aliat al cancelarului german Angela Merkel”, scrie EU Observer.
Sursa citată titreaza „Românii işi aleg primul preşedinte etnic german” şi aminteşte că Iohannis aparţine unei mici minorităţi etnice germane din Transilvania, care s-a stabilit în acest loc în secolul al 12-lea, numărând circa 700.000 de persoane, înainte de Al Doilea Război Mondial.
În timpul comunismului, Ceauşescu a fost de acord să-i „vândă”, statul german plătind milioane de mărci pentru mai mult de 200.000 de germani, carora li s-a permis să părăsească România şi să se stabileasca în Germania, mai scrie EU Observer.
Exodul etnicilor germani a continuat după căderea comunismului, inclusiv în rândul familiei lui Iohannis, însă acesta a decis să rămână şi să intre în politica locală.
Şi publicaţia spaniolă El Mundo scrie că Iohannis a afirmat, mândru, că liderul german Angela Merkel i-a trimis o scrisoare în care ii urează succes în alegerile prezidenţiale.
De asemenea, acest lucru este remarcat si de cotidianul italian La Repubblica. Publicaţia arată că preşedintele ales al României are „susţinerea deschisă a cancelarului german” şi continuă cu „Iohannis va găsi o disponibilitate mai mare la Bruxelles decât predecesorii săi”.
Sursa: ziare.com