Cătălin Bălan, 45 de ani, soţ, tată, regizor de emisie, boem, haios, călător, preocupat, incitant, artist, iubitor de filme, muzical. Şi încă nu am spus totul. Avea un zâmbet, Dumnezeule!, când era fericit, când îi ieşea ceva “profi” – cum spunem noi.
Ne-am cunoscut în B1, când ni l-a prezentat Răzvan Anghel, (un alt regizor de excepţie), recomandându-l ca pe un regizor foarte bun. Nu ne-am înţeles deloc. El voia artisticăreli, eu voiam o emisie curată: produceam pe atunci “6! Vine presa”, o emisiune care nu-ţi prea lăsa loc de giumbuşlucuri. Câţi nervi şi cât consum, de ambele părţi…
L-am sunat pe Răzvan şi i-am zis: “Nu ştiu cum îţi aranjezi programul, de mâine Cătălin nu mai lucrează cu mine!”. “Mai dă-i o şansă”, a zis Răzvan. “O să vorbesc cu el”. Şi a vorbit.
Şi dintr-o dată, din antipatia reciprocă, am descoperit că eu “impetuoasa” îl timoram pe sensibilul Cătălin. Era, în fond, un timid. În scurt timp am devenit prieteni. Aveam aceleaşi preocupări extra-job: cărţi, filme, muzică, călătorii, arte. Mă fascina faptul că îşi planifica vacanţele în cel mai mic detaliu. Îmi explica traseele şi-mi spunea unde e mai ieftin să stai, să mănânci, să te distrezi. Eu îi povesteam despre călătoriile mele şi îi dădeam idei pentru noi aventuri.
Fiica lui era talentată la desen. Fiica mea era deja liceană la Tonitza. I l-am recomandat pe domnul Kessler, un profesor şi un om minunat, să o testeze pe Teea. Vorbeam despre filme, actori, regizori. M-a făcut să mă răzgândesc în privinţa lui Woody Allen, după “Vicky, Cristina, Barcelona”. Era un fan al fraţilor Cohen, mari producători de filme la Hollywood.
Era prietenul meu, cald, bun, sincer, cu un zâmbet larg şi dinţii strâmbi. Era prietenul nostru.
Când am plecat din B1, ne-a urmat în 10TV. Aceeaşi echipă, aceiaşi prieteni, o familie. A vrut să ne urmeze şi la NASUL! Chiar nu mai ştiu din ce motiv nu s-a putut atunci. A fost ultima dată când l-am văzut în viaţă zâmbind fericit.
Ieri la prânz, un alt prieten al nostru – Tavi -, mi-a spus: “Ştii că a murit Bălan?”. “Care Bălan?”, întreb eu. “Cătălin Bălan”, zice Tavi. “Mi-a spus Tweety”, un alt prieten, pe care eu îl poreclisem aşa.
Eram în regie, vestea a căzut ca un bolovan şi mi s-au înmuiat picioarele. M-am aşezat pe scaun. Nu-mi venea să cred că omul ăla frumos de 45 de ani a murit după un infarct.
Era prietenul meu. Era prietenul NOSTRU. Şi dintr-odată am obosit.
Dacă îngerii ar putea vota te-ar aduce înapoi şi ai fi tu protagonistul principal în “Vicky, Cristina, Barcelona” sau în “Midnight in Paris”.
Cătă, eu cred că ai trăit frumos. De alegeri o să aprind special o lumânare pentru tine. Ţi-ar fi plăcut să votezi şi sigur ai fi făcut-o aşa cum o voi face eu.
Să-ţi fie somnul lin, prieten drag…
Sursa foto: contul personal de Facebook – Cătălin Bălan
Comentariile sunt închise.