Cu  o săptămână înaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, Guvernul condus de candidatul PSD Victor Ponta le-a promis sindicatelor din educație măriri de salarii și o nouă lege a educației.

Potrivit unui document obținut în exclusivitate de HotNews, premierul Victor Ponta și 8 miniștrii din guvernul pe care îl conduce au semnat un acord de înțelegere cu sindicatele din educație prin care acesta se angajează, printre altele, să crească cu 10% salariile profesorilor în 2015, să facă o nouă Lege a Educației, să permită pensionare profesorilor cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei fără diminuarea pensiei și să modifice din nou toate programele școlare.

Simion Hăncescu, președintele FSLI și unul dintre semnatarii documentului, a confirmat pentru HotNews existența acordului și a declarat că “premierul a promis că viitorul prim-ministru, daca el va fi la Cotroceni, o să contrasemneze acest acord”. Întrebat la ce s-au angajat sindicatele din educație, în schimbul acestui acord, Hăncescu a spus că „nu este nicio obligație din partea noastră, este numai obligația guvernului”.

„Chiar ministrul bugetului a spus că nu trebuie să uităm că în 2016 vor fi două tipuri de alegeri: locale și parlamentare, așa că timpul trece și nu cred că își vor permite să îl încalce [viitorul guvern să încalce acordul – n.red.]. Asta a spus-o ministrul bugetului, Vilcov, el a recunoscut treaba asta”, a spus președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Acordul guvern-sindicate a fost semnat luni, 27 octombrie, în contextul iîn care duminică, 2 noiembrie, avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale.

Acesta fost semnat în data de 27 octombrie 2014, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, care s-a desfășurat pe 2 noiembrie. Documentul este semnat de prim-ministrul Victor Ponta, de Liviu Dragnea – ministrul Dezvoltării, de Remus Pricopie – ministrul Educației, de Mihnea Costoiu – ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Ioana Petrescu – ministrul Finanțelor, Darius Valcov – ministrul delegat pentru Buget, Rovana Plumb – ministrul Muncii, Aurelia Cristea – ministrul delegat pentru Dialog Social si de Eugen Teodorovici – ministrul Fondurilor Europene.

Din partea sindicatelor, acordul este semnat de Simion Hăncescu – președintele FSLI, Marius Nistor – președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Anton Hadar – președintele „Alma Mater” și de Sorin Mihai Cîmpeanu – președintele Consiliului Național al Rectorilor.

Pe scurt, la ce se angajează Guvernul României:

  • Deși în acest moment nu există un proiect de buget pe 2015, Ponta se angajează prin acest acord că Guvernul României va mări salariile profesorilor cu 10% anul viitor, cu alți 10% în 2016 și din nou cu 10% în 2017
  • Să modifice toate programele scolare și sistemul de evaluare a elevilor
  • Să adopte o nouă Lege a educației
  • Să deblocheze 2.500 de posturi didactice auxiliare și nedidactice din școli până în 2016
  • Să crească salariile personalului nedidactic cu 35% în următorii 2 ani
  • Să permită pensionarea profesorilor la cerere cu 3 ani înainte de atingerea vârstei, fără diminuarea pensiei
  • Să oblige autoritățile locale, prin Legea bugetului de stat, să deconteze cu prioritate cheltuielile de navetă ale profesorilor
  • Să le acorde profesorilor anual minimum 100 de euro pentru dezvoltare profesională.

HotNews l-a contactat pe Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățămant (FSLI) și unul dintre semnatarii documentului, pentru a întelege de unde a aparut acest acord chiar înainte de alegeri și ce presupune din partea sindicatelor.

Rep: Am vazut la ce s-a angajat Guvernul prin acest acord, la ce s-au angajat sindicatele?
Simion Hancescu: Nu este nicio obligatie din partea noastra, este numai obligatia guvernului.

Rep: Acord semnat cu o saptamana inainte de alegeri. Ce garantie aveti ca nu este vorba despre promisiuni electorale fara acoperire? Guvermul se poate schimba din temelii.
Simion Hancescu: Eu am intrebat de foarte multe ori asta si am spus ca eu nu am chef sa imi pun semnatura pe o hartie care nu va fi aplicata si premierul si ministrul de Finante au spus ca ce este in acest acord se va respecta. Chiar ministrul bugetului a spus ca nu trebuie sa uitam ca in 2016 vor fi doua tipuri de alegeri: locale si parlamentare, asa ca timpul trece si nu cred ca isi vor permite sa il incalce. Asta a spus-o ministrul bugetului, Vilcov, el a recunoscut treaba asta. Premierul a spus ca sunt 2 domenii pentru el prioritare care au fost lasate de izbeliste: sanatatea si educatia, si ele trebuie tratate altfel si de asta cred in acest acord. Premierul a promis ca viitorul prim-ministru, daca el va fi la Cotroceni, o sa contrasemneze acest acord.

Primul lucru pe care l-am cerut este legat de schimbarea programelor si dupa alegeri vom face un calendar.

Remus Pricopie, ministrul Educatiei si semnatar al documentului prezentat in exclusivitate de HotNews.ro, a confirmat existenta acestui acord. Intr-un interviu la Adevărul, Pricopie a spus ca „acest acord este de fapt o trecere in revista a discutiilor pe care eu, ca ministru, le-am avut cu sindicatele din decembrie 2012 si pana in primavara. In primavara, sindicatele au spus: domne’, stim, sunt multe lucruri care s-au stricat de-a lungul timpului, nu le putem repara pe toate o data, dar vrem o foaie de parcurs. Si am zis: ok, facem o foaie de parcurs, o parte din probleme erau deja rezolvate”.

„Sindicatele au venit cu propria lista de probleme si le-am pus pe doua categorii: probleme care sunt strict de competenta Ministerului Educatiei si pentru care nu e nevoie de aprobarea guvernului, Ministerului de Finante, etc, si probleme care tin si de celelalte ministere. Am negociat destul de serios, n-as folosi termenul dur, a fost o discutie serioasa, au fost discutii la Ministerul Educatiei, au fost discutii intre reprezentantii sindicatelor pentru ca acolo avem Alma Mater – superiorul, Spiru Haret si FSLI, au fost discutii cu fonduri europene, cu ministrul Muncii, cu Ministerul de Finante, cu ministrul delegat pentru Buget si avem o foaie de parcurs pentru urmatorii 3 ani. Sunt mai multi ministri, inclusiv dl prim-ministru, care am semnat. Nu este un document secret, dar nu cred ca acesta este subiectul neaparat in campania electorala„, a spus ministrul Educației.

Aceasta nu este singura măsura luată de Ministerul Educației în preajma alegerilor prezidențiale. Pe 7 noiembrie 2014, între cele două tururi de alegeri prezidențiale – tur de scrutin în care unul dintre candidați este actualul șef al Guvernului, premierul Victor Ponta – ministrul Educației din Guvernul Ponta, Remus Pricopie, a anunțat că Ministerul de Finanțe va vira inspectoratelor școlare bani pentru ca profesorii să primeasca în câteva zile 150 de euro pentru dezvoltare profesională, printr-un program european care se va desfasura însa în 2015.

Amintim in acest context si stenograma ședinței PSD Satu Mare după turul întâi al alegerilor, obținută și publicată de Gândul, care  arata cum seful organizatiei judetene Mircea Govor, care e si vicepresedinte al Consiliului Judetean, ii ameninta pe membrii de partid cu rezultate slabe la turul 1, primari sau directori de scoli: Cei care nu veti avea rezultate in turul doi, cat sunt eu in Consiliul Judetean si cat am posibilitate, nu o sa primiti niciun cinci bani. Stati si muriti, asta e viata.

Textul integral al Acordului

ACORD
asupra unor masuri care urmeaza a fi adoptate in domeniul invatamantului

Avand in vedere dorinta comuna a partilor semnatare de a se urgenta procesul de reforma a invatamantului, pentru imbunatatirea calitatii procesului instructiv-educativ, in scopul satisfacerii cerintelor pietii muncii de asigurare a fortei de munca cu inalta calificare si in concordanta cu evolutiile si standardele europene in domeniu,

Apreciind ca sistemul educational romanesc trebuie sa devina, in mod real, unul dintre sectoarele strategice de care depinde evolutia economiei romanesti,

Considerand ca este absolut necesara perfectionarea permanenta a personalului didactic, pentru ca invatamantul sa functioneze la standarde de calitate,

Tinand cont de evolutia salariului mediu din invatamant in ultimii ani, comparativ cu evolutia salariului mediu pe economie, dar si de faptul ca un invatamant de calitate se poate asigura numai daca resursa umana este motivata corespunzator din punct de vedere salarial,

Tinand cont de evolutia salariului pentru personalul nedidactic din sistemul de invatamant;

Luand in calcul problemele aparute in executarea sentintelor judecatoresti privind plata drepturilor salariale, dar si in privinta decontarii navetei personalului didactic,

Partile semnatare convin semnarea prezentului Acord:

GUVERNUL ROMANIEI

SE ANGAJEAZA CA, IN PERIOADA URMATOARE, SA ADOPTE URMATOARELE MASURI, DE NATURA SA VINA IN SPRIJINUL INVATAMANTULUI ROMANESC:

1. Stabilirea unui calendar de modificare a programelor scolare pentru toate ciclurile de invatamant, precum si a sistemului de evaluare a elevilor. In noile programe scolare trebuie sa se asigure un echilibru intre partea aplicativa si cea informativa.
Termen: 31.03.2015

2. Adoptarea, in urma unui dialog social cu organizatiile reprezentative la nivel national, cu atributii in domeniul educatiei, a unei noi Legi a educatiei nationale, ale carei prevederi sa confere stabilitate sistemului educational cel putin pentru un ciclu de invatamant si care sa contina, ca titlu distinct, Statutul personalului din invatamant, in care sa fie reglementate drepturile si obligatiile salariatilor din invatamant.
Termen: 30.06.2015

3. Asigurarea finantarii posturilor didactice auxiliare si nedidactice devenite vacante dupa data de 1 noiembrie 2014, astfel incat toate unitatile si institutiile de invatamant, indiferent de modul de finantare, sa le poata ocupa prin concurs/examen conform principiului “unu la unu”.
Termen: 01.11.2014

4. Emiterea unui act normativ care sa reglementeze transferul personalului didactic auxiliar si nedidactic din unitatile de invatamant preuniversitar, de la o unitate de invatamant la alta, indiferent de perioada si de unitatea administrativ-teritoriala.
Termen 01.11.2014  [o metodologie in acest sens a fost publicata deja de MEN – n.red.]

5. Deblocarea a cel putin 2500 de posturi didactice auxiliare si nedidactice din unitatile de invatamant preuniversitar, dupa cum urmeaza:

  • 1.250 posturi pe parcursul anului scolar 2014/2015;
  • 1.250 posturi pe parcursul anului scolar 2015/2016.

6. Abrogarea art. 22 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea aplicarii unitare a prevederilor punctelor 3 si 5 din prezentul Acord.
Termen: 31.12.2014

7. Adoptarea actelor normative care sa asigure o crestere medie a salariilor personalului didactic in perioada 2015-2017, dupa cum urmeaza:

  • 5% incepand cu 1 martie 2015;
  • 5% incepand cu 1 septembrie 2015;
  • 5% incepand cu 1 aprilie 2016;
  • 5% incepand cu 1 octombrie 2016;
  • 5% incepand cu 1 ianuarie 2017;
  • 5% incepand cu 1 octombrie 2017.

In legea bugetului de stat pentru anul 2015 vor fi incluse sumele aferente cresterii cheltuielilor de personal/finantarii de baza, iar pentru anii 2016 si 2017, aceste cresteri se vor regasi in bugetele estimate, prezentate o data cu legea mai sus mentionata.
Termen: 31.12.2014 sau pana la data aprobarii Bugetului de Stat

8. Cresterea salariilor personalului nedidactic, in medie, cu 35%, in urmatorii 2 ani, urmand ca pana la finalul anului 2014 Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Ministerul Educatiei Nationale si Federatiile semnatare ale prezentului Acord sa stabileasca modalitatile care sa asigure aceasta crestere salariala.
Termen: 31.01.2015

9. Adoptarea unui act normativ de modificare a Legii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, care sa tina cont de dispozitiile Legii educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare si de cele ale punctului 7 din prezentul Acord.
Termen: 31.01.2015

10. Adoptarea actelor normative necesare, astfel incat plata sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti, avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala pentru personalul din unitatile/institutiile de invatamant preuniversitar si universitar, sa se efectueze in primul semestru al fiecarui an.
Termen: 31.12.2014 sau pana la data aprobarii Bugetului de Stat

11. Pensionarea, la cerere, a personalului didactic de predare care are o vechime efectiva in invatamant de cel putin 34 de ani, cu 3 ani inainte de implinirea varstei standard de pensionare, fara diminuarea cuantumului pensiei.
Termen: 01.03.2015

12. Stipularea anuala, in Legea bugetului de stat, a obligatiei autoritatilor administratiei publice locale de a deconta, cu prioritate, cheltuielile de naveta ale personalului didactic.
Termen: 31.12.2014 sau pana la data aprobarii Bugetului de Stat

13. Adoptarea unui act normativ privind dreptul personalului didactic de a beneficia anual de o suma forfetara, reprezentand echivalentul in lei a minimum 100 de euro, pentru dezvoltare profesionala, din fonduri europene nerambursabile
Termen: 31.12.2014

14. Introducerea, incepand cu data de 1 ianuarie 2015, in hotararile emise anual de Guvern privind determinarea costurilor standard per student/elev/prescolar, a unor coeficienti suplimentari de diferentiere si de corectie a acestora, care sa tina cont inclusiv de structura personalului si specificul activitatii.

15. Realocarea sumelor retinute in procent de 10%, prin rectificarea bugetara, din finantarea de baza pe anul 2014 a universitatilor.
Termen: 01.11.2014 sau pana la data aprobarii Bugetului de Stat

In urmatorii 3 ani nu se vor retine sume din finantarea de baza.

16. Acordarea anuala, prin Legea bugetului de stat, a posibilitatii folosirii soldurilor unitatilor din invatamantul universitar, dupa cum urmeaza:

  • 10% in 2015
  • 20% in 2016
  • 40% in 2017
  • 75% in 2018

Din soldurile deblocate, minimum 75% vor fi folosite anual pentru investitii. Pentru derularea proiectelor cu finantare europeana nu va exista o limita de utilizare a soldurilor.

17. Alocarea anuala, prin legea bugetului de stat, a sumelor necesare desfasurarii mai multor competitii nationale pentru proiecte de cercetare, dezvoltare si inovare.

Nr. 10232/27.10.2014

27 octombrie 2014”

sursa: hotnews.ro