Titlul este desigur o parafrază la binecunoscutul film al lui Anthony Minghella, The Talented Mister Ripley, cu un Matt Damon magnific în rolul unui băiat sărac care se strecoară cu timiditate în înalta societate, adaptându-se cameleonic şi jucându-şi rolul de băiat simpatic tot mai bine până când se decide să-l elimine pe titular pentru a-i lua locul. Ambiția domnului Ripley pornește dintr-un sentiment de inferioritate și crește exponențial până când i se revelează faptul că poate fi oricine și poate avea orice. Ceva rămâne însă primitiv, infantil în domnul Ripley, și chiar dacă rolurile sale sociale devin mai complicate, mobilitatea sa extraodinară îl ajută să depășească fiecare impas. Ce a devenit domnul Ripley? Ce era, de fapt? Cine este, de fapt, domnul Ponta? Ce știe el, cu adevărat, să facă? În mod cert știe să joace un anumit rol sau se străduiește să o facă, pentru că prestația sa abundă în stângăcii, în ciuda talentului real de care dispune.
Suntem înclinați să credem, ca sunt funcţii în stat unde nu (te) poţi juca, unde impostura nu este doar inadmisibilă, ci realmente pericuolasă. Privind prestaţia lui Victor Ponta de când a ajuns primministru și până acum am avut mereu senzația stranie că în fața mea cineva performează un rol, că acest rol nu i se potrivește, precum un costum mult prea strâmt. Uneori această senzație revine la aceea că am de-a face cu un actor, unul care l-a înlocuit pe prim ministrul României, care tot încearcă să-şi intre în rol, care joacă toate ipostazele şi situaţiile cu care, în mod real, un prim ministru se confruntă, apelând mereu la improvozație. Când nu le face mai face faţă, când tracul e prea puternic şi situaţia pe care o are de gestionat, pardon, de jucat este dificilă, talentatul domn Ponta se pierde cu firea şi se ascunde, o ia literlamente la fugă, dispare în spatele cortinei, fie ce-o fi, trimite pe altul să zică ceva, că nu e acasă, că se simte rău, că e răcit sau îl doare burta. S-a întâmplat cu Victoria Nuland, secretarul de stat american, care a venit și nu l-a găsit, s-a întâmplat cu ocazia diferitelor inițiative oneroase de modificarea a unor legi de stat iniţiate tot de el, s-a întâmplat de numeroase ori. Apoi talentatul domn Ponta încearcă să-și reintre în rol, să-și recâștige aplombul. Departe de publicul larg care-i consacră vocaţia de a fi un altul, actorului îi cade uneori masca, se holbează pierdut când aude termeni noi precum MTO, turpitudinea, nesiguranţa, bălbâiala, stângăciile ies la suprafaţă.
Talentatul domn Ponta are vârsta mea, am constatat asta cu surprindere. Îmi părea mai mic, poate și pentru că are întotdeauna un aer de imaturitate șăgalnică. Fără să vrea. Pentru că încearcă exact inversul, afectează siguranţa de sine, seriozitatea, însă nu rezistă și brusc o dă pe glumă. Nimic nu e atât de grav, nimic atât de serios, Buget, Alianţa Nord Atlantică, corupţia endemică, minciuna sistemică, lipsa mai multor centre de votare pentru românii din diaspora etc. Totul este o bagatelă, e ca şi rezolvat, glumiţa lui ne asigură că nimic rău nu (ni) se poate întâmpla, va dispărea Băsescu şi hocus pocus toate se vor rezolva, e vremea să construim. Au trecut doi ani şi jumătate şi talentatul domn Ponta nu a fost în stare să construiască nimic, nici măcar un km de autostradă. Aceasta în condiţiile în care USL a avut o majoritate de 70% în Parlament. Cine s-a opus? Evident, Băsescu a împiedicat toate bunele intenţii, toate iniţiativele lăudabile, etc, el nu i-a lăsat. Acest băiat mai mare și rău care fură jucăriile altor copii care se joacă frumos la groapa cu nisip. Deodată, prin toţi porii infantilismul talentatului domn Ponta iese la suprafaţă. Deşi e aproape imposibil, talentatul domn Ponta încearcă să-şi compună mina de om serios, adâncit în probleme grave, asta presupune rolul de prim ministru, soluţii, viziune, spirit antreprenorial şi hotărâre. Încearcă să le joace, adăugă de la el puţin amuzament, glumiţa salvatoare. A învăţat acest truc actoricesc prin care distragi atenţia spectatorului către mica ta scamatorie. Te joci cu bricheta, o aprinzi, o stingi, faci cu ochiul. Talentatul domn Ponta a învăţat să prindă din zbor o replică, un detaliu, o sugestie şi şi-o însuşeşte, o joacă, îşi îngroaşă vocea când e nevoie, rosteşte răspicat cuvintele, dar … Dar imprevizibilul îi joacă feste. Uită să se dea jos din bărcuţa cu care îl cară câţiva vlăjgani de la SPP, plutind pe apa care adâncimea înfiorătoare de 20 cm. De acest infantilism îi e greu să scape talentatului domn Ponta. Pentru a-l îndepărta s-a urcat la volanul mașinilor de curse, e copilot. Altul conduce, dar e și el acolo, și cu un minim exerciţiu de imaginaţie este chiar el pilotul, acum ia o curbă, lumea se uită mută de amiraţie, fetele roşesc emoţionate. Chiar el să fie, elevul cuminte şi silitor, micul Titulescu? Acum atât de mare. E pe punctul de a o crede chiar el. Din moment ce a ajuns prim ministru. Nu e un vis, e pura realitate. Și din moment ce a învăţat rolul acesta, de ce nu l-ar juca şi pe cel de președinte? A furat meserie cât a putut de la Traian Băsescu, i-a învăţat schemele pe de rost, și chiar dacă mai exagerează uneori are propriul său principiu, semnalizezi dreapta și faci stânga. Sau invers. Oricum nu contează, important e să-i fentezi, să-i faci să creadă că tu chiar știi ce se întâmplă, că tu ești pilotul când nu te-ai urcat niciodată la volan, că băiatul din poză în costum frumos și cu cravată de lângă Obama ești chiar tu și ești real. Talentatul domn Ponta ştie însă să joace orice rol. Îi vom da pe mână o ţară cu cheile în contact.
Farmecul testamentelor totalitare
Cum spuneam, talentatul domn Ponta are vârsta mea. Nu face parte din garnitura de bolşevici autentici, trecuţi prin ciur şi prin dârmon, precum Ion Iliescu. Nu a făcut politică pe vremea când lipsa de atenţie la nuanţe, la meandrele liniei partidului făceau diferenţa dintre un activist bun și un comunist mort. Iliescu a jucat poker politic pe vremea când pe masă se afla la bătaie tot ce aveai, când cuvintele cântăreau greu. Talentatul domn Ponta nu a făcut discipolat pe lângă Ion Iliescu. Talentatul domn Ponta nu provine din generaţia politică nășită de bătrânul bolşevic, generaţie din care face parte mentorul său, Adrian Năstase. Adrian Năstase avea consistenţă profesională, ceea ce nu l-a împiedicat să mexicanizeze România avându-l ca mână dreaptă pe Șerban Mihăilescu, cu o zicere duioasă și Micky Şpagă, un om serios la tras sfori şi învârtit afaceri grele. Bunici, taţi, fii: Iliescu, Năstase, Ponta. Talentatul domn Ponta nu este produsul direct al unui sistem totalitar, de aceea nu are nici cea mai mică disciplină de corp, nimic din etosul tovărășesc al lui Iliescu care știa să recompenseze un serviciu şi să răsplătească o loialitate. Năstase nu mai avea aceste scrupule, pe de altă parte, aroganţa sa venea nu doar din relaţiile de familie, lecţia arivismului a fost însuşită de toţi, ci și din faptul că omul avea o consistenţă intelectuală, era un om educat printre grobienii cuc are nu se sfia să lucreze, colecţionar de artă, chiar așa pusă cu toptanul pe pereţi. Talentatul domn Ponta a depăşit şi acest stadiu, a evoluat. Doctoratul, un moft, o treime plagiat. Eu cred că nici nu merită acuzat, nu e vina lui, el n-a scris un rând din acea teză. Era obligaţia celui care i-a scris teza să fie mai atent. Talentatul domn Ponta s-a format la o altă şcoală, nu a rigorismului bolşevic care solicita risc şi spirit de conservare pentru a supravieţui în jocurile de culise, nici la a landlorzilor tranziţiei, a unui Adrian Năstase, un Henric care nu s-a desprins niciodată de umbra sa falstaffiană. Talentatul domn Ponta a depăşit aceste mofturi, doctorat, ştiinţă de carte, luptă în clandestinitate, loialitate față de ideologie etc. Talentatul domn Ponta nu are niciun Dumnezeu, a se citi „partid”, niciun proiect viabil, ci doar o ambiţie nemăsurată de a fi, de a fi ceva, ceva mare, preşedinte, spre exemplu. Talentatul domn Ponta este produsul unei inginerii a tranziţiei, un om nou care este capabil de orice, pentru care minciuna nu este ocazională, în funcţie de contextul politic, ci un mod de a fi, vitală asemeni respiraţiei. Inspiri minţi, expiri minţi. Valorile? Care valori? Cărtărescu poate fi astăzi „intelectual al Führerului”, mâine promisiunea noastră de Nobel, un scriitor minunat. Astăzi îi intinzi flegma pe toată faţa, poimâine îl inviţi la o cafea cu o amnezie perfectă. O parte a elitei intelectuale românești, Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş a fost acuzată de fascism. Cum? De ce? Ce înseamnă fascist? Ce importanţă are? Talentatul domn Ponta îi adulmecă de la distnață. Talentatul domn Ponta îl admiră pe Che Guevara, în generaţia lui mai sunt și alții, actorul Mazăre, negaţionistul Şova după care holocaustul a fost o piesă de teatru de păpuşi, etc. Talentatul domn Ponta a înţeles că Che era un tip cool. Cu băscuţa lui cu stea în frunte,El Comandate îi punea pe jar pe burghezi, intelectuali şi pe boşorogii care și-au pierdut timpul prin biblioteci. Cine e Che Guevara? Talentatul domn Ponta nu ştie precis, așa cum cu greu îi deosebește pe regele Ferdinand de regele Carol I (care să fi fost primul la domnie?). În orice caz, Che e tipul de pe tricoul pe care-l purta când mergea la baschet, un tip cu tupeu care le-a spus capitaliştilor, în general, și americanilor, în particular, să-l mai slăbească cu mofturile lor, cum ar fi democrația, spre exemplu sau separația puterilor în stat sau independența justiției. Talentatul domn Ponta are acest talent remarcabil de a face ca nimicul să pară ceva, are talentul să joace rolul, orice rol. Unde îl va duce asta? Ce importanţă are?, va vedea. Unde ne va duce asta? Desigur, în curând, vom vedea.
sursa: contributors.ro
