Fara putinta de tagada, 2014 a fost cel mai productiv si, totodata, cel mai spectaculos an pentru justitia din Romania, cel putin din punct de vedere al dosarelor grele pe care DNA le-a detonat, mai ales in ultima luna. Si opinia generala este ca nimic nu mai poate soca in plus clasa politica si „high life”-ul dambovitean, lucrurile nu stau nici pe departe asa, procurorii Laurei Codruta Kovesi pastrand pana acum asul din maneca.
Este vorba despre complexa ancheta privind securizarea frauduloasa a frontierelor tarii, dosarul EADS urmand sa surclaseze in scurt timp „Microsoft” –ul. Pana acum, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, nu mai putin de 137 de persoane sunt implicate in acest caz, printre care patru ministri de Interne, numerosi membri ai Guvernului, dar si zeci de chestori si importanti oameni de afaceri. Insa in afara numelor vehiculate pana acum, puzderie de alti politicieni si miliardari faimosi tremura la gandul ca ancheta se afla in faza finala. Inclusiv cei care au negociat diverse „combinatii” directe sau conexe afacerii EADS la mii de kilometri de tara.
Pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, cei care s-au ferit de DNA tocmai in luxosul emirat Dubai pentru a pune la punct comisioanele aferente contractelor fabuloase cu statul roman au facut-o absolut degeaba.
La shopping cu emisarii nemtilor
Din cate reiese din informatiile intrate in posesia noastra, inalti reprezentanti ai concernului german EADS, aceiasi care au negociat preluarea fara licitatie a contractului de implementare a Sistemului Integrat pentru Securizarea Frontierelor, ar fi batut palma cu grei ai politicii romanesti la Dubai, acolo unde au imbinat utilul cu placutul. Adica au facut impreuna plaja, s-au rasfatat in localuri de lux, au facut sedinte exorbitante de shopping si, mai ales, au parafat intelegerile de favorizare a celor de la EADS. Intelegeri care au costat statul roman nu mai putin de un miliard de euro! Iar faptul ca intrevederile de taina au avut loc tocmai in Dubai denota incercarea celor implicati de a se ascunde de ochii procurorilor anticoruptie, facandu-si probabil socotelile ca acestia din urma nu dispun de fondurile necesare pentru a deconta asemenea actiuni de monitorizare extrem de costisitoare. Sperantele lor s-au dovedit insa desarte, membrii grupurilor de lobby desantat care actioneaza, mai nou, in Emiratele Arabe Unite cazand la randul lor pe tehnica.
Noua casa a „baietilor destepti”
De altfel, Dubaiul se afla de mai multa vreme in atentia serviciilor secrete romanesti, mai ales dupa ce au fost confirmate primele informatii privind faptul ca spagile catre demnitari sau inalti functionari au inceput sa se dea in locatii de lux precum Burj Al Arab. Iar unele intalniri de acest fel, cu geanta cu bani cash plasata de la mituitor catre politicienii corupti mai ceva ca in filmele politiste, au fost atent monitorizate. Insa cum respectivele spete nu au explodat pana acum prin finalizarea respectivelor anchete, s-a creat astfel legenda ca Dubaiul este cel mai sigur loc pentru combinatii. Si, drept urmare, Riviera franceza a fost inlocuita de Dubai, care a devenit astfel locul preferat al „baietilor destepti” care fac afaceri de miliarde de euro in detrimentul statului roman. Iar de departe, cel mai prolific astfel grup de lobby este cel aparut in jurul lui Bogdan Buzaianu, creatorul impreiului „Energy Holding” fiind de acum mutat aproape cu totul in luxosul emirat. De altfel, Dubaiul este o locatie favorita si pentru Dorin Cocos, omul de afaceri aflat in prezent dupa gratii in dosarul „Microsoft” fiind o prezenta obisnuita a unei locatii de lux din emirat.
Prietenie la Catarama cu Negritoiu
Pe lista celor care s-au indragostit peste noapte de Dubai se numara si miliardarul Viorel Catarama, omul de afaceri venind in tara doar pentru intalnirile extrem de dese pe care le are cu cel mai bun prieten al sau, nimeni altul decat presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Misu Negritoiu. Si sirul celor care si-au mutat „rezidenta” in ale business-ului in Dubai este cu mult mai lung. Deocamdata, vor iesi la iveala numele celor care au picat pe tehnica in dosarul EADS, alaturi de emisarii concernului german.
Sursa: enational.ro