Fostul ministru de externe în cabinetul Boc 1, Cristian Diaconescu, a dezvăluit marţi seara, în exclusivitate la emisiunea Naşul, că ambasadorii din mai multe state au anunţat la MAE că numărul alegătorilor din acest an va fi trei ori mai mare decât cel din 2009, însă nu s-a făcut nimic în acest sens.

„Ambasadorii dintr-o serie de state au spus ca vor fi mai mulţi alegători. Oamenii au spus:< I-am anunţat la MAE din ce ne-au spus popii şi alţi lideri ai comunităţii. Le-am spus că vor veni de 3 ori mai multi oameni la alegeri (n.r. – comparativ cu 2009). Le am transmis în central acest lucru, am anunţat la MAE >”, a spus Diaconescu relatând discuţia pe care a avut-o cu diverşi ambasadori.

El a afirmat că ambasadorii abia aşteaptă să aibă o discuţie cu Titus Corlăţean şi să-i ceară socoteală în legătură cu cele întâmplate.

Românii au votat greu în foarte multe ţări. Ca să nu mai vorbim de faptul că sunt oraşe sau provincii unde nu au existat secţii de votare, fapt reieşit din plângerile care au venit la BEC.

De pildă, probleme majore s-au înregistrat la secţia de vot de la Paris unde preşedintele secţiei, Oleg Ungureanu, care face parte din echipa ambasadorului României în Franţa, Bogdan Mazuru, a ieşit să stea de vorbă cu oamenii după ce a văzut revolta acestora. Ei cereau formulare pentru a le putea completa dinainte, încă de când stăteau la coadă, pentru a se asigura că vor ajunge cu toţii în secţie, să voteze la timp.

Oficialul MAE le-a spus, în jurul orei 16.00, că nu se mai dau formulare care să fie completate în avans pentru că aşa s-a primit dispoziţie de la Bucureşti. Dacă acest lucru s-ar fi făcut, s-ar fi economisit foarte mult timp şi toată lumea ar fi putut vota.

De asemenea, o situaţie-limită a fost şi la Londra unde ambasadorul României în UK, Ion Jinga, a încercat să le explice oamenilor că BEC-ul nu a aprobat extinderea programului de vot peste ora 21.00. Mai mult, oficialul le-a spus şi că nu are suficienţi oameni în secţie, unii lipsind pentru că anumite partidele politice nu şi-au trimis reprezentanţii.

Probleme cu votul au fost şi în Germania, Italia, SUA, dar şi în ţări unde cetăţenii s-au plâns că nu au existat urne.

Peste 60 de plângeri au ajuns la BEC, iar oamenii vor explicaţii, dar şi garanţia că în turul 2 al alegerilor, istoria nu se va repeta.

Birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate trebuie să fie completate în 5 zile dacă nu au numărul maxim de membri, iar alegătorii vor putea veni la turul 2 cu declaraţia pe proprie răspundere printată şi completată, urmând să o semneze şi dateze în secţie, a decis, marţi, BEC după ce reprezentanţii instituţiei au avut o discuţie cu Titus Corlăţean.

Reprezentanţi ai MAE şi BEC au avut discuţii legate de posibilităţile de fluidizare a procesului de vot în străinătate la turul 2 al prezidenţialelor, din 16 noiembrie. După aceste discuţii, BEC a adoptat, marţi, o decizie şi o hotărâre şi a remis un comunicat.

Decizia BEC adoptată marţi prevede că în termen de 5 zile, în situaţia în care biroul electoral al secţiei de votare din străinătate nu este constituit din numărul maxim de membri, preşedintele biroului va putea asigura completarea acestuia cu persoane din lista întocmită de MAE.

Potrivit legii, fiecare birou electoral al secţiei de votare din străinătate este constituit dintr-un preşedinte, desemnat de şeful reprezentanţei diplomatice, de regulă din cadrul acesteia, şi din 2 până la 6 reprezentanţi ai formaţiunilor politice care au propus candidaţi şi că birourile electorale pentru secţiile de votare din străinătate nu pot funcţiona cu mai puţin de 3 membri, preşedinte şi 2 reprezentanţi ai formaţiunilor politice care au propus candidaţi.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că dacă la turul 2 al prezidenţialelor va exista un român din diaspora care va dori să voteze şi care nu o va putea face din cauza organizării, atunci toată echipa din MAE pleacă, menţionând că Titus Corlăţean va fi la Londra pe 16 noiembrie.