Indiscutabil, ancheta in ceea ce priveste dosarul Microsoft este una dintre cele mai complexe instrumentate de catre procurorii Laurei Codruta Kovesi in ultima vreme. Iar dupa cum o arata stenogramele prezentate deja instantei, monitorizarea celor implicati a fost una extrem de minutioasa, mai ales in cazul afaceristului Dorin Cocos, cel care se dovedeste a fi fost „miezul” intregii afaceri de un miliard de euro.

Insa, practic fara sa-i pese ca procurorii anticoruptie sunt pe urmele sale, miliardarul nu a oprit nici in ultima clipa una dintre cele mai profitabile combinatii ale sale. Astfel ca, desi la vedere si-a incetat activitatile din domeniul medical in urma cu cativa ani, Cocos a reusit, prin intermediul mai multor firme „acoperite”, sa capuseze practic intreg sistemul sanitar, detinand un adevarat monopol al livrarii de substante dezinfectante, reactivi si consumabile de laborator catre marile spitale ale tarii.

Iar dimensiunile financiare ale afacerii subterane sunt uriase, avand in vedere ca, asa cum sustin sursele noastre, Cocos incasa lunar milioane de euro numai din vanzarea a tone de pulbere hemostatica.

Uluitor este insa ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia anchetatorilor, cantitatea uriasa de pulbere achizitionata de Spitalul Fundeni, in urma licitatiilor ale caror caiete de sarcini au fost intocmite de catre reputatii medici Irinel Popescu si Ioanel Sinescu, era apoi aruncata pur si simplu la WC!

L-a facut pe Hrebe

Dincolo de „mafia medicamentelor”, care, ce-i drept, a fost tocata in ultima vreme de catre procurorii DIICOT si DNA, o resursa uriasa de castig pentru „baietii destepti” care fac afaceri cu statul este reprezentata de afacerile cu diverse produse consumabile destinate atat igienizarii spitalelor, cat si celor folosite in laboratoarele medicale. Insa dintre toti cei care activeaza in domeniu, cel mai „destept dintre toti desteptii” s-a dovedit a fi Dorin Cocos, afaceristul care, prin intermediul a sapte-opt firme intre care ruleaza zeci de contracte, a acaparat practic intreaga combinatie in valoare de milioane de euro lunar. Interesant este ca Dorin Cocos a reusit sa-i ia fata unui mare alt jucator din domeniu, este vorba despre eminenta cenusie a PSD, Viorel Hrebenciuc, cel care si-a tras propria „felie” din „tortul” bugetului Ministerului Sanatatii, bagand la inaintare un intreprinzator grec.

Regele pulberii

Aproape toate marile spitale din tara au ajuns astfel sa cumpere substante dezinfectante, reactivi si consumabile de laborator de la firmele pastorite din umbra de Dorin Cococs. Pana aici, nimic special, caci in fond si la urma urmei tot ar fi trebuit sa le cumpere de undeva. Numai ca, din cate suspecteaza procurorii, marea problema nu este doar „umflarea” pretului, dar mai ales achizitionarea unor cantitati uriase, care nu se justifica sub nicio forma. Astfel, dupa cum sustin sursele noastre, Dorin Cocos a ajuns sa vanda, prin intermediul Mihaelei Irimia, considerata mana sa dreapta, zeci de  tone de pulbere hemostatica, conducerile manageriale ale unor spitale inghesuindu-se sa achizitioneze aceasta substanta. Iar pe lista  spitalelor din Capitala, ca sa enumeram doar cateva din cele care sunt partenere fidele de afaceri cu firmele lui Cocos, se regasesc Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, Spitalul Clinic de Urgenta ”Bagdasar Arseni”, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti si, mai ales, Institutul Clinic Fundeni. In cadrul acestei ultime unitati medicale de elita surprinzatoare sunt nu doar sumele fabuloase achitate catre afacerist, existand chiar informatii despre facturi de peste 5.000.000 RON lunar, dar si componenta comisiilor care gireaza aceste achizitii. Astfel, printre cei care nu lipsesc din comisiile de intocmire a caietelor de sarcini, despre care exista suspiciuni ca ar fi unele cu dedicatie, se regasesc si numele a doi reputati medici, ambii academicieni profesori doctori. Primul este Irinel Popescu, seful Clinicii de Chirurgie si Transplant Hepatic de la Fundeni si, totodata, presedinte al Academiei de Stiinte Medicale. Cel de-al doilea „girant” al licitatiilor este Ioanel Sinescu, seful Clinicii de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal Fundeni si rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila”. De altfel, implicarea celui de-al doilea este ceva mai complexa, in numerele viitoare urmand a publica documente si facturi care arata plati de milioane de euro pentru aparatura achizitionata pentru Sectia de cardiologie de la Spitalul „Bagdasar Arseni”, condusa de catre sotia sa, prof. Dr. Crina Sinescu.

Au tras apa!

Insa adevaratul soc cu privire la aceste afaceri de milioane de euro apare doar dupa ce anchetatorii au aflat, din declaratiile unor martori, ca pulberea hemostatica de la Fundeni ar fi fost cumparata doar pentru a fi aruncata imediat la WC! Dupa care cei insarcinati cu aceasta misiune trageau pur si simplu apa, sperand ca astfel au sters toate urmele… Iar daca informatiile procurorilor se adeveresc, poate ca prejudiciul ar trebui calculat nu doar in zeci de milioane de euro, dar si in suferintele miilor de pacienti care duc o lipsa acuta de medicamente necesare supravietuirii.

 

enational.ro