Procurorii DNA fac percheziţii joi dimineaţa la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, anunta stiripesurse.ro
UPDATE: Conform unor surse judiciare, percheziţiile sunt efectuale într-un dosar nou de corupţie, în care este vizată şefa CNA, Laura Georgescu. Biroul acesteia şi alte două birouri sunt vizate de percheziţiile DNA. Laura Georgescu se află în sediul DNA împreună cu anchetatorii.
Laura Georgescu ar fi instigat la depunerea unor sesizări la CNA, cu date de identificare false, împotriva unor televiziuni. În baza acestor sesizări, respectivele televiziuni au fost amendate.
CNA a fost vizat în ultimele luni şi de o anchetă în dosarul licenţelor, în care sunt implicaţi Viorel Hrebenciuc şi Gheorghe Ştefan „Pinalti”. Hrebenciuc l-ar fi ajutat pe Pinalti să obţină licenţa pentru Giga TV. Aceştia ar fi beneficiat de sprijinul Narcisei Iorga.
„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2014.
În cursul zilei de 30 octombrie 2014, urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate mai multe percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice, situată în municipiul Bucureşti.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, a anunţat DNA.
Foarte bine. Tzatza georgeasca trebuia de mult s o ia peste bot (in limbajul ei…)
Comentariile sunt închise.