Elena Udrea, candidata PMP la prezidenţiale, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu are nicio legătură cu dosarul Microsoft.

„Nu am nicio legatura cu dosarul Microsoft. Imi pare rau ca fostul meu sot, cu care am fost casatorita 10 ani, este astazi arestat in acest dosar (…) Justitia trebuie sa-si faca datoria. Afirma ferm, nu am nicio implicare in afacerea Microsoft. Fostul meu sot a facut afaceri si inainte de casatorie si in cursul acesteia, nu le-a facut datorie mie, nu le-a facut impreuna cu mine. Ca urmare, incercarea de a ma lega de posibila implicare in dosarul Microsoft”, a declarat Udrea.

Totodată, Udrea crede că în favoarea celor doi candidaţi, Ponta şi Iohannis, au intrat şi reprezentanţi ai serviciilor secrete.

„Mi se cere sa renunt la candidatura in favoarea unui candidat de dreapta. Sunt solicitari de a ma retrage din cursa in favoarea altor candidati. Multi mi-au cerut in mod direct, dar nu am sa le dau numele in acest moment. Cred ca in favoarea celor doi candidati (Ponta si Iohannis, n.r.) au intrat si reprezentanti ai serviciilor secrete”, a adăugat Udrea.

În interceptările DNA apare şi „Elena”, prenumele fiind amintit chiar de Dorin Cocoş, în timpul unei conversaţii cu Dinu Pescariu.

Discuţie telefonică: Dinu Pescariu-Dorin Cocoş

D. Cocoş: Pot să fac asta. Da, măi, cap sec, eu nu am nicio problemă!

(…) Am vorbit şi cu mai mulţi avocaţi.

D. Cocoş: Tu (n.r. către D. Pescariu) mi-i dai mie din cont şi-i spun care e problema. Păi hai să ne vedem într-o zi. Ia-ţi un avocat în care ai încredere.

(…)

D. Cocoş: Las-o aşa, că e mai bine. Că am vorbit şi cu… cu Elena şi a zis foarte bine.

D. Pescariu: Da?

D. Cocoş: Da.

D. Pescariu: Bravo!

D. Cocoş: Când am spus… că am stat şi m-am gândit… acolo nu scrie că trebuie să-i dau decât după 10 ani. Păi încep să-i dau mâine.

Sursa: dosarul procurorilor DNA