Se intampla in fiecare zi. In fiecare zi intalnesti sau auzi de unul nepotrivit la locul lui. Cate unul mic ajuns mare. Cate unul pe care nimic nu-l recomanda pentru functia aia in stat (si cateodata si-n privat) si care e un mister pentru toata lumea:

Cum naiba a ajuns asta acolo?

Nu are vreo abilitate deosebita. Oamenii nu-l iubesc. Cartile l-au evitat. Nu se pricepe la meseria lui. Dar raspandeste acea aura a sigurantei pe care generatia mea o stie de dinainte de 1989. Oamenii aia care se uita in ochii tai de sus, chiar daca sunt mai mici de inaltime.

Sunt oamenii care nu se tem de nimic din ce le-ai putea spune sau face tu. Care nu se ingrijoreaza de parerea ta, pentru ca au in spate o alta parere, sub forma unui ordin.

Oamenii astia fac cariera fara sa-ti poti explica de ce si cum. Azi aici, maine-n Ploiesti la prefectura, saptamana viitoare la minister. Si peste o luna in business-ul lor, care primeste dintr-o data contracte. De la stat sau de la alti privati, la fel de increzatori in ei insisi.

Se zice ca exista o economie gri. Eu as spune ca exista si una albastra. O sa spuneti: ok, si ce-i cu asta? Ce e rau in faptul ca serviciile au oameni peste tot?

Absolut nimic in teorie: chiar asa si trebuie sa aiba, ca sa poata sti ce se intampla in societate. Problema nu e ca acesti oameni exista, ci ca acesti oameni sunt promovati in detrimentul altora buni, urcati cu forta in saua calului alb si pusi sa joace rolul liderilor, mai mari sau mai mici. De catre servicii, si nu prin forta proprie.

Problema e ca serviciile au devenit Serviciul de Resurse Umane al Romaniei.

De multe ori, asta duce la urmatoarea problema: se dau doi oameni. Doar unul poate fi sef de directie intr-un minister. Unul e bun, se pricepe, dar e virgin contrainformativ. Alalalt e uns cu toate alifiile si scrie rapoarte de 10 ani. Cine credeti ca va fi promovat de seful imediat superior, si el cu state vechi de activitate?

Si care credeti ca va fi rezultatul? Uitati-va in jur: avem cea mai lenta, obosita si incapabila de reforma administratie. Cum naiba sa se creada astia in slujba poporului cand ei stiu de multa vreme ca seful e in alta parte? La fel si in privat: avem firme care livreaza marfa proasta si scumpa – si cu toate astea castiga contract dupa contract!

Se mai numeste asta piata libera? Da, ma refer la libertatea economica – pe care serviciile au, intre altele, datoria s-o apere!

Mai grav e insa altceva: oamenii astia fara abilitati tin locul ocupat pentru cei care chiar s-ar pricepe. Oamenii fara stiinta, meserie si drag de munca – si care fac cariera in ciuda tuturor acestor defecte – sunt, intre altele, cei care ii scarbesc pe ceilalti de Romania. Care ii fac sa plece in alta parte, care ii fac sa se resemneze, sa se apuce de baut in loc de cercetare si sa ajunga la depresie in loc de succes.

Ce e patriotic in asta, domnilor care va iubiti tara la fel ca si noi?

Ce e patriotic in a schimba intr-atat jocurile incat cei mai buni romani au ajuns la cheremul celor mai ascultatori? In care irosim mintea si caracterul ca sa promovam slabiciunea si defectele?

Stiu, stiu, serviciile trebuie sa apere Constitutia si statul. Problema e, ce fel de stat ne dorim? Unul teleghidat, in care nu mai e loc de nici o surpriza? Asta nu e decat un alt nume pentru stagnare. Pentru ca progresul vine din socuri, din revolte si nabadai, din miscari sociale, nu din liniste.

Serviiciile nu pot si nu trebuie sa inlocuiasca piata libera a talentului si abilitatilor!

Si nu, nu e vorba despre Ponta in texul asta. Nici de Base. Nu i-am cunoscut personal atat de bine incat sa pot sa detectez chestia aia din ochi. Dar am cunoscut Romania, asta in care traim cu totii.

Sa stiti ca daca va opriti o clipa din citit rapoarte, nu veti ramane cu linistea. Ci cu framantarea indepartata unor oameni care s-au saturat de ordinea voastra de partid(e) si de stat. O puteti trata ca pe o oportunitate si nu ca pe un risc?

Mai sunt oameni liberi in Romania. Va puteti bucura de asta?

Sau va sperie ca intr-o buna zi am putea fi condusi de unul?

De raspunsul vostru depind mai multe decat alegerile astea.

2 COMENTARII

  1. Economia albastra presupune o democratie albastra care nu un tip atipic de democratie, ci o alta forma de dictatura, dictatura serviciilor, la fel de rea ca si dictatura baronilor. Dar cand cele doua se suprapun avem de a face cu o forma mult mai perversa si mai acida de exercitare a puterii in stat, cu justitie ingenuncheata si o guvernare la dispozitia unor grupari de interese.

Comentariile sunt închise.