Cristian Sima, noi dezvăluiri! AFACEREA ROMPETROL (II) | Povestea mea cu Dinu

Povestea mea cu Dinu Patriciu se intinde pe durata unui sfert de secol. Prima oara, am auzit de Dinu, la sfirsitul anilor 80, pe vremea cind eram tinar asistent la catedra de matematica a Politehnicii bucurestene, si cind faceam intens meditatii la matematica. Dinu era un celebru meditator pentru tinerii aspiranti la meseria de arhitect. Dinu, la acea vreme, crease o adevarata industrie a meditatiilor. Avea mai multe mansarde si facea sedinte de 4-6 ore cu zeci de copii in acelasi timp, pendulind intre diversele adrese, marea majoritate in Cotroceni. Dinu era muncitor, lucra 7 zile din 7 si isi merita banii, marea majoritate a copiilor reusind sa treaca probele de desen la admitere. Multi nu intrau insa din cauza matematicii. Examenul de admitere la arhitectura era destul de stupid, cele doua probe de matematica contind mai mult decit probele eliminatorii de desen. Am avut elevi la meditatii, care cu doi de 9 la matematica, reuseau sa intre cu brio, desi la desen luau note de 5. In timp, s-a dovedit ca marii arhitecti si designeri romani, au fost cei care au intrat la arthitectura, cu note mari la desen si foarte mici la matematica. Arhitectura e o arta si e imperios necesar sa ai talent. Prietenul meu din acele vremuri, Misi Albu, actualul designer, cred ca a intrat abia din a treia incercare, matematica fiindu-i greu de digerat.

Revenind la Dinu, meditatiile din acea vreme erau o adevarata fabrica de bani, mai ales pentru matematicieni. Aproape peste tot era nevoie sa treci un examen la matematica, si problemele de la admitere erau nerusinat de grele. Ca sa va faceti o idee, eu, la 26 de ani, lucrind cam doua zile pe saptamina, cite 6 ore de meditatii pe zi, reuseam sa incasez cam 20000 de lei, aproape de 10 ori salariul de asistent universitar. Cum insa nu prea aveai ce sa cumperi cu leii lui ceausescu , din cauza penuriei de orice bun de folosinta imediata, marea parte a meditatiilor se faceau pe trocul: inteligenta si pedagogie contra produse,adica, carne, benzina, tigari, ba chiar si apa minerala sau brifcor. Dinu era de atunci mult mai pragmatic decit noi. La arhitectura erau cei mai multi studenti straini, peste jumatate din numarul total. Dinu era asistent la facultate si putea schimba, cu usurinta, leii de la meditatii in dolari.Cum el facuse industrie si cred ca cistiga peste 100000 de lei pe luna, revolutia l-a prins cu o rezerva valutara, uriasa pentru acele vremuri. Detinerea de valuta pe vremea impuscatului era pedepsita cu peste 5 ani de inchisoare. Cum a reusit Dinu sa nu fie prins de securitate, ramine un mister.
Sistemul de examene pentru admiterea la facultate era poate cel mai cinstit concurs pe care l-am vazut eu in viata mea. Am facut subiecte pentru admitere, am participat la corectura si pot sa va spun ca nimeni, absolut nimeni, nu a intrat pe pile la vreo facultate din Romania intre 1986-89. Copii de mari securisti si activisti de partid au fost obligati sa traiasca drame familiare pentru insuccesele repetate de la admitere.Cind Nicu Ceausescu a dat admitere, familia prezidentiala, pentru a nu fi pusa in fata unui esec umiliant, a dat o lege cum ca, toti cei care au 10 la bacalaureat, vor intra la facultate fara examen. Evident, printisorul Nicusor a luat 10 si nu a dat examen.Legea a fost insa abrogata in anul urmator. Dar aceasta poveste e din anii 70, in anii 80 admiterea la facultate era Sabia lui Damocles deasupra tuturor celor care isi doreau o diploma univrsitara pentru progeniturile lor. Subiectele la matematica pentru admitere, erau facute de profesorii de matematica de la fac de matematica din Bucuresti si de cei de la IPB. Erau facute pe 4 grade de dificultate si se pregateau peste 300 de plicuri cu subiecte. In dimineata examenului, se extragea un plic pentru fiecare grad de dificultate, si garantez ca nu transpira nimic.Desi nu erau mijloacele electronice de comunicare din ziua de azi, examenul si tragerea la sorti erau 100% corecte.Omul cu plicul venea de la minister cu o geanta legata cu catuse, care la rindul ei era legata, tot cu catuse, de mina unui securist, plus alti doi trei securisti care pazeau transportul. Era mai usor sa spargi Banca Nationala decit sa furi subiectele de la admitere. Eu si colegii mei de la catedra prof. Octavian Stanasila, aveam viata foarte grea in fiecare luna a lui iulie. Propunerea de subiecte si corectura tezelor era un calvar, dar sistemul era asa de bine creat incit se intra doar pe merit.Nu discut despre subiecte, mult prea grele si mult prea seci, fara nicio aplicabilitate, discut strict despre imposibilitatea fraudarii acelui examen. In 1988, la arhitectura, la geometrie, a cazut o problema propusa de mine. Problema era foarte frumoasa, dar foarte grea. Li se cerea candidatilor sa inscrie intr-un triunghi optuzunghic, doar cu rigla si compasul,un patrat, care sa aiba o latura pe latura mare a triunghiului si apoi sa demonstreze ca acest patrat este unic. Demostratia era foarte simpla, dar necesita o constructie ajutatoare, respectiv un patrat cu latura mare a triunghiului, construit in afara acestuia.(vedeti figura1). La desen, Patriciu isi invata studentii axonometrie.Axonometria era o chestie foarte ingenioasa in care, prin contructii ajutatoare, paralelism si reduceri si ridicari la scara , se putea desena aproape orice. Patriciu reusea sa le faca duplicarea cubului sau trisectiunea unghiului, chestii imposibile in geometrie cu rigla si compasul. Evident , constructiile facute cu axonometria erau aproximative, dar aproximatia era infima.Multi candidati, mai ales cei meditati de Dinu au folosit axonometria pentru rezolvarea problemei mele.Matematic solutia era incorecta dar desenul era bun si aproximatia neglijabila. La corectura, prof Gaina, seful catedrei de matematica de la arhitectura, a avut probleme cu corectura si drept urmare ministerul a trimis acolo pe autorul problemei, adica pe subsemnatul.Asa am avut primul clinci cu Dinu. Eu habar nu aveam ce e aia axonometrie dar eram deschis la orice solutie, corecta sa fie, asa ca i-am ascultat lui Dinu dizertatia pina la capat.Apoi, dupa ce am inteles ce faceau copii acolo, i-am demostrat matematic ca solutia e doar aproximativ corecta si ca nu poate primi aceleasi puncte cu o solutie corecta. Problema era ca nimeni, absolut nimeni, nu daduse o solutie matematic corecta.Eu as fi inclinat sa fie punctati copiii care au folosit axonometria si au desenat patratul, dar cum nu eu decideam asta, pina la urma, nimeni nu a primit pe acea problema mai mult de nota 2 din 10.Geometria lui Dinu nu era geometria euclidiana si nu dorea sa asculte niciun argument pe aceasta tema. Cum insa examenul era de matematica si nu de desen, Gaina si matematicienii de la minister au avut cistig de cauza, iar eu mi-am luat toate “injuraturile” de la Dinu si de la ceilalti arhitecti. Dinu mi s-a parut atunci, un personaj educat, stilat, si care impunea respect.

A doua intilnire s-a produs la Paris, prin 95-96. De data asta nu am avut de impartit o problema de geometrie, ci o femeie.Eu eram deja mare jucator la bursa de la Paris. Ma ocupam cu produsele derivate pe CAC 40, si eram unul dintre artizanii pietelor MATIF SA (Marché à Terme International de France) si MONEP(Marche des options negociables de Paris). Reusisem deja “un coup” pe prabiserea actiunilor eurotunel si ajunsesem deja la TF1, invitat la celebra emisiune 7/7 a lui Anne Sinclair, celebra anchorwoman a televiziunii franceze, sotia mult hulitului Dominique Strauss Kahn. In acea perioada, eram in vorba cu o fosta studenta de-a lui Dinu si imi traiam povestea intr-un studio parizian de vreo 50m2, unde aveam, ca unica piesa de mobilier, doar un futon din paie de orez . Intors dintr-o calatorie, sunt informat de “fata cu care eram in vorba” si pentru care incercam sa fac o pasiune, ca il vom avea pe Dinu Patriciu musafir. Stiam de fosta lor relatie din facultate, de pe vremea cind Dinu sucea capul studentelor dragute, drept urmare am protestat vehement, cu tot orgoliul barbatului ofensat: “Si unde o sa doarma Dinu, cu noi pe futon?” Pina la urma am ajuns la un compromis, urma sa-l pescuim pe Dinu de la aeroport si sa-l instalam la Crillon, in place de la Concorde, si eventual sa mergem la cina toti trei. Dinu se autoinvitase motivind ca nu a gasit hotel de 4-5 stele liber in Paris, exact cum as fi facut si eu in locul lui.La capitolul femei, Dinu nu cred ca a conceput vreodata ca poate avea vreun rival. Cred ca, daca vreodata vreo femeie l-ar fi refuzat cu raspunsul cel mai dezarmant:sunt casatorita, Dinu i-ar fi replicat cu nonsalanta ca el nu e gelos. Problema era ca, la acea data, si eu credeam, infatuat, ca nu se nascuse inca un rival pentru mine si uite asa au ajuns sa se confrunte doua nuci dure, la fel de arogante si de narcisiste. Programul a continuat normal, l-am instalat pe Dinu la Crillon, a trebuit sa apelez la relatii serioase pentru ca hotelul chiar era arhiplin, iar Dinu, politicos, ne-a invitat la cina.Eu am insistat ca el e musafir, si ca noi il invitam. Pina la urma, compromisul a fost ca marele arhitect postdecembrist va oferi cel mai bun vin.Am plecat la cina si evident ca l-am dus intr-un loc scump, unde exista sommelier si unde stiam exact ce vin voi comanda.Am luat o sticla de Margaux, nu foarte vechi, dar un millesime, grand cru classe, despre care stiam sigur ca sare de 8000 de franci sticla. Dinu era un partener de discutie foarte placut, jovial, venit insa cu o imensa aroganta, privindu-ne de sus, povestindu-ne cum el e unul dintre cei mai mari constructori din estul europei, ba chiar facindu-i femeii disputate o propunere de a se intoarce la Bucuresti si de a lucra pentru el. Avea mega proiecte in cap, cu finantari imense, neuitind sa sublinieze ca la Bucuresti arhitectul nu are nicio restrictie si poate fi liber creator, ceea ce in occident era doar apanajul marilor nume. Prinsi de discutii, Dinu vorbea mai mult cu ea, ignorind total prezenta mea, am mai desfacut doua sticle din minunata licoare. Ajunsi la nota de plata, surpriza lui Dinu a fost imensa, dar si-a mascat-o cu o impecabila decenta. A scos un maldar de bilete de 100 de dolari pentru a achita nota, fara sa-si miste muschii fetei. Dar, supriza, chelnerul i-a refuzat explicindu-i ca restaurantul accepta cecuri, carti de credit sau franci francezi. Saracul Dinu, el nu avea nicio vina ca in Romania sistemul bancar era subdezvoltat. In 1997 l-a reintoarcerea mea acasa, am fost si eu pus in fata aceleiasi dileme: cum sa ai o carte de credit si nu de debit.In 1997, cu greu, ABN_AMRO, mi-a dat un American Express, dar doar dupa ce am facut un depozit de 20000 de dolari. Cum Dinu monopolizase toata seara, achitarea notei de plata mi-a dat si mie posibilitatea unei revanse simbolice. Am platit totul cu cartea mea, dar nu am uitat sa-i iau lui Dinu dolarii. L-am depus pe Dinu la hotel si ne-am intors acasa. Eram dezamagit, nu imi facusem numarul la cina, nu fusesem vioara intii si aveam si dubii ca femeia mea e inca fascinata de Dinu. Am invatat ceva , totusi, in acea seara. Daca femeia vrea sa se intilneasca cu un alt barbat, e musai s-o lasi, fara a pune nicio intrebare. Daca nu se mai intoarce, e bine pentru ca nu vei continua sa pierzi timpul, oricum ar fi plecat la un moment dat. Daca se intoarce, ai cistigat cel mai important ascendent moral asupra ei, mai ales daca, la intoarcere, nici macar nu o intrebi cum a fost. Intr-o relatie e esential, cred, sa-i lasi celuilat toate gradele de libertate.Orice coercitie, in timp, cu ajutorul teoriei fructului oprit, se va transforma usor in adulter. Frica de a nu fi parasit se instaleaza in celalalt cind are toate libertatile, nu cind nu le are.

A treia intilnire cu Patriciu are loc in 1999 la Bucuresti. De asta data disputa va fi o casa, actualul sediu al WBS din Ionel Perlea 14. Dupa ce am deschis WBS in 1997, pe 3 noiembrie, facind chiar din prima zi de tranzactionare cel mai mare volum la BVB, 1 milion de dolari, in 99, pe cai mari, cautam un sediu luxos, de fapt o casa a vechii burghezii interbelice. La acea vreme, unul dintre clientii mei straini foarte importanti era un indian londonez, Harpal Randhawa, cel mai mare escorc de pe piata de capital pe care l-am cunoscut indeaproape multi ani de zile. Doar prietenul lui Mittal cred ca il putea intrece.Harpal mi-a tras trei tepe memorabile, cu acte in regula, perfect legale, tepe la care a trebuit sa-i string mina si sa zimbesc strimb. Harpal si amicul Mittal vor reveni in spovedanii, atunci cind vom ajunge la privatizarea Ductil Buzau si mai ales la afacerea Mittal, Arcelor, Sidex, Blair, Nastase. Harpal insa m-a ajutat in achizitionarea sediului din Ionel Perlea, dar ii voi plati inzecit intr-o alta afacere.Casa di Perlea era primul sediul al lui Generali la Bucuresti. Construit de italieni in 1888,Inainte de sosirea puterii populare, adica in iunie 1948, casa ajunsese in miinile unui negustor de griu. Dupa nationalizare, in anii 50, casa a fost un sediu al securitatii. In timpul lucrarilor de restaurare, muncitorii mei au descoperit o camera in plus fata de cadastru, zidita total. Acolo am gasit vechi dosare ale securitatii din anii 50 si oseminte umane.I-am spus la acea vreme lui Mircea Dinescu, care lucra la CNSAS, sa vina sa ridice documentele, dar nu a parut interesat si pina la urma, procuratura si IML-ul au ridicat osemintele si au luat si vrafurile de documente scrise de mina.Mostenitorii negustorului de griu reusisera sa revendice si sa obtina casa, dar cum fusesera ajutati de conu Dinu, casa era acum pe numele unei firme a lui Patriciu. Dinu voia sa vinda casa dar doar daca el ar fi fost cel ce ar fi executat lucrarile de restaurare. Imobilul era intr-un grad avansat de degradare. Harpal se duce la Dinu sa cumpere casa, promitindu-i ca toate lucrarile de restaurare le va face cu firma lui Alpha Construct. Dinu ii pregateste indianului un contract, Catalin predoiu era avocatul lui patriciu la acea vreme. In contract se stipula foarte clar, ca Harpal nu va putea niciodata sa faca lucrari la casa, cu altcineva decit firmele indicate de Dinu. In caz contrar ar fi platit o penalitate imensa. Inainte de semnarea contractului , Harpal imi daduse numarul lui Dinu, sa-l sun, ca sa-mi dea cheile de la casa, pe motiv ca eu sunt brokerul lui de la Bucuresti. Dinu a fost reticent si m-a plimbat o saptamina la telefon, dar cum stia cit de bogat era indianul si visa deja sa-i umfle imens costurile, dupa ce m-a facut sa-l astept in fata casei sale, peste doua ore, fata de intilnirea stabilita, a iesit fara nicio jena din casa, desi imi declarase la telefon ca este plecat, si mi-a dat cheile fara sa schiteze nici macar un salut. Ca si cum nu m-ar fi cunoscut pina atunci.Acelasi comportament ca si cel de la Paris.Dupa ce indianul a cumparat casa cu 300.000 de dolari, a doua zi, mi-a vindut-o mie cu 325000 de dolari. Dinu a trimis la citeva zile o echipa de muncitori sa se apuce de lucru la casa, muncitori pe care i-am intimpinat cu un imens zimbet de revansa, spunindu-le ca nu au voie sa intre, deoarece eu sunt proprietarul si nu am niciun contract cu ei. Dinu m-a sunat imediat, foarte nervos, amenintindu-ma cu justitia pentru ca acea casa nu putea fi reparata decit de el. Asta asa era, doar ca era asa doar atita vreme cit Harpal era proprietar. Contractul fusese bine studiat de noi si stiam ca Dinu se pacalise, nu el, avocatii lui.Tot acest plan a fost conceput de indian, eu nu am niciun merit. Ba mai mult, eu, conform acordului a trebuit sa revind casa unei firme de a lui harpal si de-a amicului meu italian Angelo Gruttadauria, proprietarul lui Ductil Steel Buzau(dar asta intr-o alta spovedanie). Harpal si cu Angelo vor renova superb casa, cu lava vulcanica de pe Etna, si cu o boisserie siciliana superb executata. Eu voi recumpara cu 350000 de dolari, 50% din actiunile noii firme, care detinea acum proprietatea. Abia dupa voi transfera sediul WBS in acel superb imobil restaurat dupa planurile aduse de la Trieste din arhiva lui Generali. Indianul a fost cel mai cistigat, el a investit 300000 pentru citeva zile si marcat profitul de doua ori. Eu nu regret deloc afacerea, imi luasem o revansa asupra lui Dinu si asta ma bucura mult, iar sediul era, si ramine si azi, o opera de arta a arhitecturii sec XiX, restaurata cu multa dragoste si pricepere. Timp de 12 ani am lucrat cu mare placere in el.
In timpul guvernarii Nastase, Patriciu cumpara rafinariile Vega si Petromidia, listeaza Rompetrol Rafinare aruncind bursa in aer intr-un mod caracteristic dorintei sale de spectacol, isi plateste toate datoriile de la cumparare si devine un pion foarte important in jocul politic dimbovitean. Disputele mele cu Dinu au continuat.In presa sau la televizor ne-am contrat deseori.Argumentul meu cel mai solid ca Dinu nu a fost un manager bun este dovedit de faptul ca, Rompetrol nu a facut profit, in gestiunea Patriciu, decit in 2004, anul listarii. In rest a inregistrat pierderi uriase.Toate aceste rezultate negative s-au petrecut intr-o perioada in care pretul petrolului a evoluat de la 20 la 140 de dolari. Si daca cumparai petrolul si il tineai, tot ai fi cistigat.In plus, argumentul ca Dinu platea cele mai mari impozite la stat e o minciuna gogonata.Spre deosebire de alte tari europene , unde in momentul cind platesti la pompa, acciza pe litrul de benzina intra imediat in visteria statului, Dinu incasa sute de milioane de roni din accize, le tinea in cont cu dobinda mare a vremii, timp de minim doua luni, si abia apoi le dadea statului.Dinu a platit la stat doar accize si impozite pe salarii, el nu a dat niciun leu pe impozitul pe profit si veti vedea ca la vinzare nici Romania nici Olanda, unde se gasea actionarul majoritar, nu au incasat nimic din profitul facut prin vinzarea actiunilor. Mai mult chiar, saracii actionari care au tinut cu dintii de actiunile rompetrol, nu au putut sa le vinda la pretul la care le-a vindut Dinu. Pe bvb, pretul actiunilor Rompetrol a depasit rareaori valoarea nominala de 1000 de lei vechi adica 0,1 roni.
Toate acestea le-am pus pe masa intr-o emisiune memorabila de la Realitatea tv, cu Dinu si Dan Ioan Popescu, emisiune moderata de Adrian Ursu, care nu stia cum sa nu ma lase sa vorbesc. Aveam deja mare experienta cu dezbaterile televizate si am reusit sa spun tot, si sa domin total discutia. Adrian Ursu a primit apoi mari reprosuri pentru ca a avut ideea nefericita sa ma invite si pe mine. Eram in 2009 si devenisem deja un guru, prevazusem criza, cistigasem milioane pe scaderea de pe Wall Street si multi ma ascultau orbeste. Cum e in viata, mi-a venit si mie rindul mai tirziu.

Cu Dinu m-am reconciliat abia prin 2011, pe terasa matroanei de la Snagov, acolo unde se faceau si se defaceau toate contractele sentimentale si economice dintre politicieni si oamenii de afaceri. Totul transpartinic , fara ura si insultele pe care dvstra le vedeti la televizor.Pentru ca, da, politicienii si toti cei din sistem, sunt prieteni. Au un singur interes: banul.Lacomia insa le-a jucat tuturor feste, chiar si mie. Dar despre perioada teraselor de la Snagov, Dinu, Verestoy si relatia mea intima cu matroana, intr-o alta spovedanie, un pic mai picanta. Afacerea Rompetrol nu se incheie aici, urmeaza sa va povestesc si momentul si dedesubturile vinzarii catre Kaz Munai.

Sursa: mareaspovedanie.wordpress.com