Dintre toate elementele care au definit şi modelat peisajul politic şi instituţional autohton în deceniile de după 1989, unul singur a rămas nealterat şi fix,imposibil de evacuat, imposibil de ignorat, conservându-şi, intactă, energia- fesenismul şi avatarurile sale. Departe de a fi epuizat, departe de a fi depăşit istoric, fesenismul deţine capacitatea, rară, de a se adapta, de a evolua, de a prelua din inventarul de teme şi de frici naţionale. Ca şi ceauşismul, el este, în cele din urmă, o ideologie-surogat ce oferă României şi românilor acel comfort tern al mediocrităţii patriotice. Unind populismul stângii cu reverenţa ipocrită faţă de Biserica Ortodoxă, fesenismul a traversat acest interval fără ca nimic din nucleul său să fi dispărut. El este, în aceasta toamnă a lui 2014, mai puternic şi mai ameninţător ca niciodată.
PSD şi Victor Ponta nu sunt decât ultima întruchipare a unei mişcări remarcabile prin natura sa proteică. Moştenitor legitim al acelui FSN întemeiat de Ion Iliescu, venerat ca părinte al noii religii politice naţionale, PSD este fidel unei logici care mizează, mai mult sau mai puţin explicit, pe articulaţiile unui proiect de ţară imaginat în anii de după 1990. Concesiile tactice de moment, ( aderarea la NATO sau la EU) nu schimbă datele genomului său politic. Populismul fesenist a transmis populismului pesedist aceeaşi încredere în potenţialul electoral al unei Românii izolate, rurale sau ruralizante, obsedate de dependenţa de stat şi pregătită să accepte corupţia ca parte a sistemului de guvernare.
Grotescul planurilor de autostrăzi şi drumuri naţionale, comedia strategiilor naţionale, toate acestea nu sunt decât detalii ce maschează autenticul proiect de ţară al PSD, un proiect de ţară îndatorat tiparului fesenist originar. România PSD nu poate fi decât o Românie domesticită, fericită că primeşte, în doze homeopatice, ajutoarele de stat, o Românie care este suspendată, etern, în acest purgatoriu al subdezvoltării, o Românie ce va rămâne un exportator de forţă de muncă necalificată pe piaţa europeană, o Românie din care domnia legii va dispărea, spre a fi înlocuită cu gestionarea echidistantă a dreptăţii din epoca Rodicăi Stănoiu, o Românie în care vizitele demagogice la mănăstiri ale lui Victor Ponta vor fi ofranda adusă, social-democrat, poporului votant ortodox, o Românie ce va fi indiferentă cu cei care se încăpăţânează să creadă că europenizarea este mai mult decât jongleria odioasă cu fondurile nerambursabile.
În toate aceste articulaţii, proiectul de viitor al PSD păstrează amprenta sa fesenistă. Strânga oficială autohtonă este hibridă, oportunistă şi prădatoare. Elita ei locală şi naţională se hrăneşte din simbioza cu statul- ideea de antreprenoriat onest îi este străină. Ostilitatea faţă de DNA sau ANI este un reflex de apărare al unui mod de viaţă. Fără protecţia pe care o oferă o justiţie domesticită, temeliile PSD ar fi atacate, fatal. De aici, coerenţa unui program ce vizează eliminarea, treptată, a capacităţii de acţiune anti- corupţie a statului.
Toamna lui 2014 este momentul în care acest proiect de viitor poate deveni prezentul acestei ţări. Triumful PSD va fi triumful acelui FSN care nu a încetat, nici o clipă, sa conspire la conservarea unui marasm economic şi moral. Votul din noiembrie poate fi începutul unei noi glaciaţiuni- iarna fesenistă va acoperi din nou România.
Sursa: contributors.ro
Comentariile sunt închise.