Statul trebuie să facă rost de 3 miliarde de euro ca să plătească pensiile, iar reducerea CAS va mări presiunea. Dacă s-ar plăti toate contribuţiile, bugetul s-ar echilibra, mai ales că primul pe lista datorinicilor e tot statul, prin companiile sale, anunţă Capital.ro, citat de realitatea.net

Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie este binevenită pentru companii.

Totuşi, situaţia precară a sistemului de pensii, care absoarbe acum circa 38% din cheltuielile totale ale statului, este primită cu reticenţă de mediul de afaceri, care se teme că ar putea fi majorate alte taxe, în compensare.

Calculele arată că deficitul, deja foarte mare, al bugetului de pensii se va majora cu cinci până la șapte miliarde de lei anual, începând din 2015. Evident că va fi nevoie de noi surse care să acopere plata pensiilor.

„Ar trebui să vedem un an în care această măsură se manifestă integral, cum ar fi 2015, şi, mai ales, să vedem că această reducere nu va fi însoţită, în acelaşi an, de alte măsuri fiscale, care vor creşte presiunea fiscală. Ne temem că la anul ni se va lua cu două mâini ceea ce ni s-a dat cu o mână în acest an”, declară preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, Mihai Bogza.

Suma totală întârziată la plată către bugetul general care revine statului este de 11,26 miliarde de lei, adică echivalentul deficitului la pensii. }n general, companiile de stat nu-şi plătesc la timp datoriile la bugetul general consolidat (în special, faţă de bugetul de asigurări sociale) şi faţă de alte companii de stat.

4 COMENTARII

  1. PATRIOTISMUL SECURISTIOR ???
    w..adevaruldespredaci.ro
    w..adevaruldespredaci.ro
    w..adevaruldespredaci.ro

    SA NE EXPLICE SECURITATEA SAU GUVERNUL CE PROGRAM ARE

    PENTRU APARAREA, DESCOPERIREA SI PROMOVAREA

    ADEVARULUI DESPRE IDENTITATEA STRAMOSEASCA A ROMANILOR
    ( de remarcat ca resurse nelimitate exista si ele sunt gratuite ,
    nu se poate invoca in nici un caz lipsa de buget… )

    EXISTA SAU NU UN ASTFEL DE PROGRAM SI IN CE CONSTA EL ???
    ( o adevarata sansa sa va demonstrati mult rivnitul patriotism )

    adevaruldespredaci.ro
    adevaruldespredaci.ro
    adevaruldespredaci.ro

  2. Ia uite ca s-au trezit. Pai fratilor, Traian Basescu a spus-o apasat acum ceva vreme si ati tacut ca mortu-n papusoi. V-o spun de pe acum. Nu da martisorul si va fi o foamete ce n-ati vazut. Nu v-ati intrebat dece nu fac bugetul? Pai da prost in prag de alegeri. Dupa ce „zero de trei ori” se vede la Cotroceni;
    Adio mama dulce la tristul tau mormant
    Se zguduie salcamii de foame si de vant.
    Luati-l de testicole pana este prim ministru si strangeti-l tare, ca daca numai i-l gadilati i se scoala si va f… el pe voi.

  3. Nu realizez de loc cum merge afacerea asta a Guvernului Ponta 🙁 . De unde tot iau bani să pompeze in bugetari , pensionari , asistati social ????

Comentariile sunt închise.