Parlamentul Chinei a pus în discuție un proiect de lege foarte asemănător cu cel pe care-l examinează în prezent Duma de la Moscova, privind alipirea pensinsulei Crimeea la Rusia, comunică portalul http://elise.com.ua, preluat de deschide.md

Sursa citată afirmă că e vorba despre un act legislativ care prevede alipirea la Republica Populară Chineză a unor teritorii din alte ţări, în cazul în care populaţia locală se va pronunţa la referendum pentru alipirea la China. Proiectul documentului înaintat spre examinare încă la 28 februarie, de facto, prevede anxarea la China a teritoriului Orientului Depărtat rus.

Proiectul a fost înregistrat de deputatul Sun Wan Han. Documentul simplifică modul de aderare a teritoriului unui stat străin la Republica Populară Chineză.

Conform noului proiect, acest lucru poate fi efectuat şi în absenţa unui tratat internaţional dacă:

– acel teritoriu organizează un referendu, în care aderarea la China primeşte aviz pozitiv

– este prezentă o adresare a autorităţilor legitime ale acelui teritoriu, prin care aderarea este solicitată guvernului cinez

„Procedura de aderare va fi următoarea: iniţiatorul ofertei face o adresare către preşedintele Chinei, iar acesta informează şi se consulă cu Congresul Naţional al Poporului şi cu guvernul Chinei. În cazul unui acord comun, este prezentat un proiect de lege constituţională privind primirea teritoriului statului străin în Republica Populară Chineză, care defineşte statutul şi alte probleme legale”, a spus Wan Han.

Conform recensământului din 2002, în Federaţia Rusă locuiesc 34.577 de etnici chinezi. Nimeni nu cunoaşte însă numărul real al imigranţilor chinezi în Rusia, acesta variind între 200.000 şi 2 milioane.

Comentariile sunt închise.