Dacă mâine scrie în Monitorul Oficial că ia fiinţă o nouă comună, acea comună se va încadra în Legea 215 din 23 aprilie 2001 – vrei să ştii ce stipulează articolul 1?: “Prezenta lege reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale”.

Să mergem la articolul 2, alineatul 1: “Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit”

Apoi se spune la alineatul 2 că “Aplicarea principiilor nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României”.

Şi mai apoi, la articolul 3: “Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii”.

Articolul 4: “Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, în condiţiile legii”

Ok – şi dacă vor exista regiunile? Ele vor fi tot unităţi administrativ-teritoriale, vor trebui să funcţioneze tot pe baza autonomiei – regionale de astă dată: şi respectând toate aceste elemente de teritorialitate şi autonomie nu se aduce nicio atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României, aşa cum nici autorităţile locale nu o fac.

Spun toate astea pentru că televiziunile de Bucureşti au luat-o rău pe ulei: ba că se rupe România, ba că şi-a trimis Putin emisarii să rupă Ardealul, ba că… – tot felul de prostii: practic, ei, în capitală, pun în discuţie unitatea asta naţională, nu în Secuime, nu în Ardeal sau în Dobrogea. (Asta în timp ce în România există legi clare care stipulează autonomia – de la cea locală până la cea universitară, în timp ce guvernanţii recunosc de vreo zece ani că e musai regionalizarea).

Practic, administraţia – locală sau regională – a funcţionat mereu pe baze autonome şi da, inclusiv teritorialitate.

Până la urmă, ce e autonomia regională? În primul rând, aşa cum e stipulat în Legea 215/2001, “dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor pe care le reprezintă, treburile publice”.

În al doilea rând, este o rentabilizare a periferiei – şi asta din toate punctele de vedere: concret: la momentul de faţă, politicile de dezvoltare – locală sau regională – musai să fie girate la Bucureşti: Năstase “ne construieşte” săli de sport, Dragnea “ne dă” bani” sau Udrea “ne face” telegondole.
Poate că altele ar fi totuşi nevoile comunităţilor: poate că în locul unei săli de sport este mai bun un depozit agricol, ca să nu-şi mai lase ţăranii cartofii pe câmp.
Poate că ar fi mai puţin scandal şi mai puțin şantaj în politică dacă Dragnea n-ar mai împărţi bani, ci comunităţile ar gestiona direct propriile impozite şi taxe.
Poate că rolul doamnei Udrea era să vadă de politica macro asupra turismului, nu să taie panglică la piscine prin Câmpina.

Dacă România ar fi fost descentralizată, multe aiureli n-ar fi avut loc.

Să nu uit: au bubuit canalele de ştiri că UDMR vrea preşedinte în Ţinutul Secuiesc: de fapt, în unele state unitare şi naţionale şi de care mai vrei, şeful regiunii e numit preşedinte: în Italia, de exemplu, acolo de unde UDMR a luat modelul Tirolului de Sud.
În Polonia, alt stat unitar şi naţional etc., şeful regiunii se numeşte voievod – no, încearcă să spui că vrei voievod în regiunea Ardeal sau regiunea Moldova, că se mută Ministerul Apărării la Cluj sau la Iaşi…
Din punctul meu de vedere, instituţia guvernatorului e mai potrivită: există în Deltă, există în Valea Jiului, în Transilvania e o tradiţie de o mie de ani…

Însă politicianul român ori nu are vreo calificare – profesională, culturală, morală -, ori nu are niciun interes să înţeleagă că autonomia – locală sau regională – nu înseamnă rupere a ţării. Pentru politicianul de la noi, a fi la cheremul şefilor de la Centru e un fapt rentabil – aşa poate să-şi mascheze lipsa calificărilor de care vorbeam: nu-l costă decât să fie subaltern şi poate într-o zi se va afla el la Centru: atotputernic, cu limuzină şi secretară: respectat şi temut, legendă în cătunul lui natal.

Asta îi mai rezolvă politicianului o problemă mare: nu e obligat să aibă vreo viziune despre România – de-aia în Parlament se intră cu proiecte de consilier local şi de-aia, în loc să se întâmple lucruri de esenţă în politica ţării, se taie panglici la văruiri de şcoli sau înlocuit termopane la spitale.

Din acest punct de vedere, politicianul român e pol al separatismului – al Centrului de restul ţării, al ţării faţă de Uniunea Europeană – şi e generator de politici anti-naţionale: pentru că anti-naţional e să refuzi de decenii modernitatea unei ţări, anti-naţional e să mizezi în campanii electorale pe cei 25% de analfabeţi români, anti-naţional e să cuprinzi România într-un sistem corupt, cel în care fără carnet de partid nici femeie de serviciu la Hidroelectrica nu te poţi angaja…

Pe de altă parte, autonomia regională nu e lapte şi nu e nici miere: nu garantează nimeni dispariţia corupţiei sau a şomajului: dar – cel mai important –
aceste neajunsuri nu mai sunt sistem în sine şi comunitatea le poate regla mai uşor.

În unele regiuni traiul va fi mai bun, în altele mai prost – dar acest lucru e preferabil sărăciei unitare de acum. În unele regiuni se va dezvolta IT-ul, în altele se va cultiva cucuruz – dar o economie sănătoasă e formată şi din IT şi din cucuruz şi n-ar trebui să ne sperie că nu toată ţara va sta la birou.

Eu ştiu că unii mă suduie pentru ceea ce scriu şi gândesc – dar acum 15 ani mă înjurau toţi politicienii că vreau regionalizare – acum vor şi ei şi n-au habar s-o pună în practică.
Şi mai ştiu că regionalizarea asta în curând va fi condiţie (nu spun mai mult, sâc), şi când statul va fi destul de deştept să-şi apropie propriii cetăţeni,
când va înţelege că ţara asta o duc în spate românaşii care stau la coadă la taxe şi nu companiile străine iertate de datorii de sute de milioane,
când se va uita la resurse ca la o garanţie de viitor şi nu ca la un portofel în autobuz,

abia atunci statul ăsta unitar şi naţional şi cum mai vrei să-i zici
va fi partenerul tău egal
şi nu subaltern al politrucilor care clăbucesc despre unitatea naţională.