Se apropie alegerile, începe, din nou, cavalcada dezinformărilor. Un do-meniu predilect este cel al sondajelor electorale. Am mai scris despre asta, dar, fenomenul repetându-se, s-ar putea să mă repet şi eu.
Săptămâna trecută, un site relativ obscur a publicat, “pe surse” – bineînţeles, două pseudo-sondaje, atribuite institutelor IRES şi INSCOP. Cifrele relatate îl situau pe Victor Ponta mult mai jos, iar pe Macovei şi Tăriceanu – mult mai sus decât în alte sondaje publicate deja, “pe bune”, în săptămânile trecute de aceste agenţii sau de către altele.
Fiecare în parte ar fi fost puţin credibil, dar împreună, cifrele fiind apropiate, se susţineau reciproc – aici apare şi prima subtilitate a şmecheriei. Mai departe, în faza a doua, ştirea este preluată şi multiplicată de alte site-uri şi prin reţelele de socializare, îngroşându-se perdeaua de fum după principiul “nu iese fum fără foc”. Un site care nu-şi ascunde predilecţia pentru informaţiile “pe surse” chiar îi atribuie Monicăi Macovei ştirea despre cele două sondaje – cu ghilimele, dar fără indicarea sursei.
Faza a treia a dezinformării este cea în care publicaţii şi comentatori îndeobşte cunoscuţi drept serioşi preiau “informaţia” în diverse contexte, ca argument pentru construcţii teoretice mai mult sau mai puţin elaborate. Falsul devine bun public, se foloseşte cu aplomb sintagma “după cum indică ultimele sondaje”. Unii o fac în cunoştinţă de cauză, alții pentru că “ştirea” le place atât de mult încât veridicitatea devine element secundar (wishful thinking).
De data asta, directorii celor două agenţii şi-au făcut datoria şi au publicat dezminţirile de rigoare. Ele au fost preluate de mult mai puţine mijloace de răspândire în masă decât dezinformarea iniţială, iar asta spune multe despre onestitatea celor care se exprimă în spaţiul public. Multiplicatorii care au difuzat ştirea falsă, dar nu şi dezminţirile, nu pot fi bănuiţi de naivitate. Mai mult, patru zile după apariţia dezinformării, INSCOP a publicat pe propriul site un sondaj, cu date coerente cu cele precedente. Dar şi de această dată au existat voci care au spus: “De unde să ştiu eu care e ăla adevărat?”.
Ei bine, e destul de simplu de aflat. Sondajul adevărat e cel publicat pe site-ul agenţiei de cercetare, iar atunci când este preluat în mass-media conţine un minim de detalii tehnice: intervalul exact în care a fost realizat interviul, universul pentru care este reprezentativ eşantionul, dimensiunea şi tipul de selecţie ale acestuia, metoda de intervievare. (Nu fac aici distincţia dintre sondajele corect făcute şi cele proaste, cu sau fără bună-ştiinţă – ăsta ar fi alt subiect.)
Deşi toate firmele care fac sondaje au propriile site-uri pe internet, numai puţine dintre ele pun acolo toate sondajele publice, sau o fac cu întârziere. Prin asta, este facilitată “munca” celor interesaţi în dezinformarea publicului.
CNA are nişte norme care reglementează modul în care pot fi făcute publice, în audioviziual, sondajele de opinie. Sunt de discutat anumite detalii, nu se prea mai respectă de la un timp încoace, dar asta-i altă discuţie, oricum acolo dezinformările pătrund doar în faza a treia dintre cele descrise mai sus. În presa scrisă, şi cu atât mai puţin în internet, nu există reglementări similare. Din păcate, lipseşte adesea şi profesionalismul jurnalistului, care ar trebui să deosebească ştirea adevărată de făcătură.
Tocmai de aceea, agenţiile care doresc să-şi facă onest meseria au datoria de a interveni cu maximă promptitudine, pentru a dejuca din faşă încercările de dezinformare. Altfel, se vor îngroşa rândurile celor care spun că “toate sondajele mint”, vor fi tot mai mulţi cei dispuşi să plătească pseudo-sondaje, iar supravieţuirea adevăraţilor profesionişti va fi tot mai dificilă.
P.S. Promit ca, imediat după alegerile prezidenţiale, să public o comparaţie între sondajele publicate şi rezultatele votului, din care să vedem dacă e sau nu adevărat că “sondajele mint”.
Comentariile sunt închise.