Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, la emisiunea „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că o nouă tentativă de suspendare a sa nu ar însemna decât instabilitate politică pentru țară.

„Deasupra interesului unui joc politic, pentru mine funcționează interesul național. Acum ar fi extrem de rău pentru România să treacă într-o perioadă de instabilitate politică. Orice suspendare a președintelui asta înseamnă”, a declarat președintele.

„Această tentativă este doar o joacă de-a lui Ponta, la ordinul lui Voiculescu. Voiculescu nu crede că Ponta sau Iohannis îl vor grația. Eu știu foarte puțini oameni care rezistă la presiunea mediatică: Boc, Udrea și încă vreo doi. În rest se pun pe burtă și spun „săru mâna” oricărui mogul”, a comentat Traian Băsescu.

„Amintiţi-vă că în 2009 veneam doar la B1, unde mă invita NAŞUL, şi la OTV”, a mai adăugat şeful statului, referindu-se la embargoul mediatic la care a fost supus în acea perioadă.

Șeful statului a comentat și faptul că premierul Ponta va fi consiliat în campania pentru alegerile prezidențiale de strategul american Mitch Stewart.

„Americanii au un sistem de analiză sociologică foarte complicat și mult mai precis decât ai noștri. Când trebuie să interpreteze datele, sunt catastrofali. Știu ce înseamnă să lucrezi cu un consultant american. Se opresc direct cu capu-n gard. În țara lor abordările politice sunt cu totul altfel ca la noi. Dacă Ponta s-a dat pe mâna acestui strateg american i-aș spune doar că de la americani trebuie să iei cifrele și atât, iar acțiunea s-o hotărăști tu”, a spus Băsescu.

1 COMENTARIU

  1. imi pare rau pentru cei care cred ca Base pregateste o rasturnare spectaculoasa a campaniei electorale sau ca are vreun as in maneca.
    Dumnezeu i-a luat mintile: „Eu știu foarte puțini oameni care rezistă la presiunea mediatică: Boc, Udrea și încă vreo doi. În rest se pun pe burtă și spun „săru mâna” oricărui mogul”.
    Base a uitat ca a spus ca prefera sa o suga de la licuriciul cel mare:” În țara lor abordările politice sunt cu totul altfel ca la noi. Dacă Ponta s-a dat pe mâna acestui strateg american i-aș spune doar că de la americani trebuie să iei cifrele și atât, iar acțiunea s-o hotărăști tu”.
    Pentru el cine a hotarat?
    Mai precis: Care dintre serviciile straine a hotarat? CIA sau Mossad?

Comentariile sunt închise.