Tăriceanu, președinte. Ponta, premier până în 2016. USL se reface.

La fel ca în cursele prezidențiale precedente, și în acest an rezultatul alegerilor depinde de decizia unui singur om. În cazul de față, Victor Ponta. Dacă va candida atunci îi va oferi posibilitatea lui Klaus Iohannis să se apropie destul de mult de victorie. Dacă nu va candida și îl va sprijini pe Tăriceanu, sub forma unui „USL-reloaded”, atunci șansele lui Iohannis scad considerabil, iar Tăriceanu pare-se că va fi al patrulea președinte post-decembrist.

Înainte de orice scenariu pentru prezidențialele din acest an, se impune evocarea unui aspect foarte important și care determină evoluția politică de pe termen scurt și mediu: PSD rămâne la guvernare până în 2016, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale.

Majoritatea parlamentară constituită în jurul actualei guvernări nu poate fi zdruncinată, cel puțin până în preajma alegerilor locale din 2016 când, dacă dreapta va fi pe un tren ascendent, atunci putem avea parte de diverse permutări și trădări în Parlament.

Noul președinte, obligat să lucreze cu Ponta

Noul președinte nu va putea interveni în structurile parlamentare pentru a încerca o schimbare a guvernării, deci nu va putea repeta scenariul lui Traian Băsescu din 2010 cu UNPR, din simplul motiv că ne aflăm într-un cu totul alt context. În primul rând, noul președinte nu va fi avut un mandat la activ în care să-și consolideze poziția și instrumentele de putere care să-i faciliteze presiuni prin care să determine mișcări în Parlament. În al doilea rând, nu mai există un UNPR abia desprins din PSD care să încline majoritatea; UNPR este acum la guvernare, PC-PLR și UDMR la fel.

Mai ales că, inclusiv marii jucători politici uită un amănunt simplu: procedura. Dacă vine un nou președinte la Cotroceni asta nu înseamnă că se fac consultări și se numește un nou prim-ministru, demers ce ar presupune discuții și negocieri între partide pentru o nouă majoritate. Ci pur și simplu noul președinte va trebui să lucreze cu actualul premier, adică Victor Ponta. Pentru a fi înlăturat din funcție, Ponta fie trebuie să își dea demisia – greu de crezut, fie este demis prin moțiune de cenzură, situație în care PSD poate aplica „metoda Boc” prin care să-i țină în bănci pe parlamentarii din arcul puterii; situație în care iarăși este greu de crezut că își va asuma cineva statutul de trădător și să se ridice din bancă pentru a vota moțiunea de cenzură.

Toți candidații depind de Victor Ponta

Pentru că în funcție de intrarea lui Victor Ponta în cursa prezidențială sau evitarea acesteia, în mod inteligent, și restul candidaților se raportează la campania electorală în cu totul alt mod. Pentru toți candidații, Victor Ponta este adversar comun. De la Monica Macovei, până la Elena Udrea sau Klaus Iohannis, toți îl critică pe Ponta, deci ieșirea acestuia din cursă, le-ar crea cel puțin o problemă la nivel de mesaj politic și comunicare electorală.

Apoi Victor Ponta este singurul candidat de stânga, deci dacă nu candidează, iarăși contracandidații evocați mai sus vor avea o problemă fiindcă nu se vor putea raporta la teme electorale bazate pe retorica stânga-dreapta, ei fiind de dreapta și, în România, candidatul de dreapta este singurul care poate genera emoția necesară câștigării în turul al doilea.

Deci înscrierea sau neînscrierea lui Victor Ponta în cursa prezidențială va influența în mod fundamental alegerile prezidențiale din 2014.

Ponta evită candidatura cu orice preț

În ciuda discursului său public, Victor Ponta are toate motivele să se eschiveze de la candidatura la prezidențiale în acest an, în ciuda culturii organizaționale a PSD care-și împinge liderul în cursă, indiferent de circumstanțe sau cel puțin asta a făcut până acum. Cu toate astea, „greii” din PSD au putut simți pe pielea lor, în special în ultimii doi ani când au avut la Palatul Cotroceni un dușman de moarte, că adevărata miză o reprezintă guvernarea, întrucât de acolo vin banii pentru județe și contractele babane pentru firmele de partid. Cât privește justiția, probabil numai niște visători naivi își mai fac speranțe că un președinte, prim-ministru sau orice altceva mai poate interveni pentru a influența mersul unei anchete sau a unei judecări în instanță.

Deci, atât Victor Ponta, cât și „greii” PSD au înțeles că miza prezidențialelor este mai puțin importantă decât cea a păstrării guvernării, ținută destul de bine în mână de Victor Ponta. Singura problemă aici este „poporul PSD”, care nu face prea multe calcule strategice, având doar tendința de a-și împinge liderul în competiții electorale sau de a-l mazili în caz că pierde.

Tăriceanu, candidatul noului USL

Soluția optimă prin care Ponta poate evita într-un mod inteligent candidatura, astfel încât să pară că lucrurile se întâmplă în mod natural, este refacerea USL, întrucât prin protocolul acestei construcții PSD avea prim-ministrul, iar componenta liberală președintele. Cum PNL a ieșit din USL, noua invenție a lui Tăriceanu vine să suplinească fix acest rol. Iar ca lucrurile să pară și mai în tonul vechiului USL, PLR-ul lui Tăriceanu s-a aliat cu PC-ul lui Voiculescu, adică exact un fel de ACD care a precedat formarea USL, în 2011.

Deci la nivel parlamentar, PLR și-a rezolvat problemele, iar în ceea ce privește teritoriul, partidul lui Tăriceanu se pare că va fi adevăratul beneficiar al „ordonanței Dragnea” prin care aleșii locali pot schimba partidul timp de 45 de zile, întrucât lansarea lui Tăriceanu în cursa prezidențială cu susținerea PSD va constitui un adevărat catalizator pentru aleșii locali care nu credeau încă în proiectul politic Tăriceanu. Deci vom avea un „USL-reloaded” cu PLR în loc de PNL, cu mare parte din aleșii PNL trecuți la PLR și cu Tăriceanu în loc de Antonescu. Este lesne de înțeles că în această ecuație, Iohannis nu are aproape nicio șansă în fața lui Călin Popescu- Tăriceanu, care va beneficia de cea mai mare susținere politico-mediatică, este un om autentic de dreapta și a avut un mandat bun în calitate de premier, când țara merge bine, era creștere economică, creșteau salariile și pensiile etc.

Varianta candidaturii lui Ponta

Dacă, totuși, Ponta va decide să candideze, socotind că varianta Tăriceanu președinte nu este tocmai optimă, partea cea mai riscantă va fi, în mod evident, turul doi al alegerilor prezidențiale, unde contracandidatul Klaus Iohannis ar putea pune probleme serioase, în ciuda problemelor sale de comunicare sau de adaptare politică. Pentru că, așa cum au dovedit-o ultimele rânduri de alegeri prezidențiale, candidatul de dreapta este cel capabil să genereze emoție în rândul electoratului, emoție care să scoată poporul la vot și care să-l facă câștigător. În aceste condiții, cel mai probabil, PSD și Ponta vor folosi toate pârghiile politico-administrative și mediatice pentru a determina o prezență cât mai scăzută la vot, situație care l-ar avantaja, în mod evident pe Victor Ponta.

Candidatul mult-așteptat

Din toate aceste variante, după cum se observă, candidatul ACL, Klaus Iohannis, este cel care nu prea are marjă de manevră fiind sortit să aștepte jocul blocului PSD-Tăriceanu. Sau poate ACL se va trezi din pumni și va prelua inițiativa printr-o mișcare care să lase PSD-ul buimac, prin schimbarea candidatului pe ultima sută de metri și propulsarea unui prezidențiabil care să le provoace fiori reci și lui Victor Ponta, și lui Tăriceanu, și lui Traian Băsescu și Elenei Udrea.

Sursa: nip.ro