Sorin Frunzaverde a facut agenda presei timp de doua zile si, foarte probabil, o va mai face impartind ratingul si prime time-ul  cu deja notoriul Mihail Boldea. Deputatul s-a remarcat prin dragostea sa pentru plaiurile africane, in timp ce era urmarit international cu ajutorul Interpolului. Sorin Frunzaverde se distinge prin dezertarea , chiar inainte de alegerile locale, in tabara dusmanului politic.

Motivele le-am auzit cu totii si par puerile in contextul in care esti al doilea om in partidul de la guvernare si este greu de crezut ca nu iti poti face vocea auzita, din pozitia pe care o detii, in deciziile de la varf.

Ce am retinut este ca domnul Frunzaverde va candida pentru un nou mandat de presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin si va obtine o functie importanta intr-un partid declarat de dreapta dar aliat cu stanga. Dilema apare in momentul in care fostul lider PDL, seful unui judet portocaliu, alege sa negocieze la virgula, inainte de a demisiona, o noua adeziune politica. Se intampla, ca intr-un film celebru, sa te muti in pat cu dusmanul, dar fara frici sau remuscari.

Interesant este faptul ca domnul Frunzaverde, baronul unui judet care ii sta la picioare si  in care PDL a castigat alegerile fluierand, nu a gasit de cuviinta sa candideze ca independent si sa castige simpatia electorilor fara un partid in spate. De mentionat este si spaima pe care o traieste “intr-un stat politienesc” care face inregistrari ambientale. Chiar daca ar fi asa, cu toate ca George Maior, seful SRI, isi pune obrazul la bataie ca institutia nu se ocupa de spionaje politice , nu vad de ce te-ai supara daca nu ai niste scheleti la purtator ori prin dulap. Nu sunt de neglijat nici informatiile despre afacerile potential oneroase pe care le-ar fi dirijat din postura de guru de judet, printre care si “Moldomin”, unde miza este de un miliard de euro.

Sunt si voci care sustin ca Frunzaverde este de fapt un cal troian infiltrat in PNL, iar Crin inca nu s-a prins ca trebuie sa se fereasca de “greci si atunci cand ii fac daruri”. Asta in conditiile in care Presedintele a spus nu demult ca PDL ar putea face un Guvern cu PNL dupa alegeri.

Totusi, miza jocului manuit din umbra de USL este cu totul alta. Slabiti in sondaje de absenta prelungita din Parlament si criticati chiar si de analisti apropiati Opozitiei, cu sfatuitori electorali noi, aflati pe statele de plata ale televiziunii din Baneasa, liderii USL au gasit portita prin care se pot intoarce demni in Parlament.

Porumbelul l-a scapat un Crin usor incercanat, care a facut o pauza binemeritata de aparitii tv. Chiar ma intrebam ce coace. Presedintele PNL a anuntat miercuri ca USL va renunta la protestul  parlamentar cand va obtine majoritatea in una dintre cele doua Camere ale Parlamentului, cel mai probabil la Senat. Tinta nu este foarte greu de atins mai ales ca senatorul Iosif Secasan, de altfel un chirurg reputat in Caras, a confirmat ca trece in barca PNL impreuna cu Frunzaverde, iar distanta dintre Putere si Opozitie devine microscopica.

Daca Senatul isi va schimba majoritatea, toate legile importante care ar trebui adoptate in perioada imediat urmatoare, inclusiv revizuirea Constitutiei, vor fi blocate in Camera superioara. Deci Puterea nu va mai putea face referendum odata cu alegerile locale si nici nu se va schimba structura actuala a Parlamentului la alegerile generale. In concluzie, modernizarea statului si restructurarea Parlamentului mai “stau o tura” si de vazut mai vedem noi la anul, in functie de interese.

Mai ramane sa avem parte de o marturisire in stilul Bastus din partea lui Frunzaverde: “In nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a hranit! Am aratat USL-ului unde este ascunsa slabiciunea partidului…”.  Puciul parlamentar are si el un pret al lui, dar cat de mare?

23 COMENTARII

  1. Nu sunbt rauatacioasa de felul meu dar eu nu inteleg ce merite are aceasta frunza,ce initiative legislative de rasunet a avut de este atat de bagat in seama.Figura lui imi ispira mai mult repulsie decat parere de rau.Inrest de acord cu aproape toti colegii mei de forum.Abia stept sa-l revad pe NASUL!Sa fie intr-un ceas bun!

  2. „Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.”
    Abraham Lincoln |
    Mama,nu ma verifica daca fac rele, ca eu vreau libertate.
    Da,dar nu poti face tot ce vrei, daca esti suspect, te verific, daca n-ai nimic de ascuns, nu ai de ce te teme.

  3. Mariana,sper sa-ti treaca pesimismul care te-a cuprins,asa cum mi-a trecut si mie!Merci tracule pt.link-uri,am citit unde ne-ai trimis,si asa mi-a trecut starea de pesimism,Mariana iti recomand sa le citesti si tu,si ceilalti care n-ati citit inca.Mai astept dezvaluiri,astept si ca justitia sa-si faca datoria in legatura cu mafia din jurul lui Frunzauscata si a tuturor acolitilor din orice partid ar fi ei,fie si pdl.Mai astept ca sa iasa in fata si oameni cinstiti si de calitate care sa ne mai dea o speranta,sper sa mai fie si din acestia,ca de nulitati ne-am saturat!

  4. Ce exemplu mai bun am putea găsi cu privire la perfidia și minciuna politică a USL?Au clănțănit pină i-a durut cerul gurii,au luat angajamente,au produs strategii,au insultat și au negat UNPR,au elaborat proiecte legislative cu privire la traseisimul politic,infierindu-l a fi NOCIV,a FI INACCEPTABIl,certitudineA asupra seriozității,pragmatismului,maturității politice ne este dovedita prin MINCIUNA,prin aplicarea opusului oferit opiniei publice!
    Pentru a cita oară USL una declară și alta face?Pentru a cita oară NU LE PASA de popor?Pentru a cita oară schimbă conditionarea revenirii in Parlament?

  5. jocuri de culise, invarteli de gasca si fraierirea celor multi. In fond, lumea, tara e condusa de cativa oameni „destepti”, restul e vrajeala.

  6. Iata inca o dovada a faptului ca noi cei multi NU CONTAM.
    Jocurile se fac acolo intre ei si cum vor ei.
    Da , spun multi ca asa e politica, deci au scuze pentru aceste gesturi iresponsabile.
    Gargara facuta de Frunzaverde este exemplul clar al ideii – pentru mine si ai mei.Chiar si trecerea celorlalti primari arata tesatura de paianjan fara pic de demnitate. Da este la fel cu oricare alt politician si recunosc ca si UNPR-ul are o problema …….si nu numai

    Eu daca asi fi din Caras -Severin si asi considera ca PDL-ul este de vina pentru ce nu-mi merge mie bine asi sanctiona cu siguranta si USL-ul pentru gestul sau si cu SIGURANTA nu asi vota nici cu unii nici cu altii . Acesta ar fi semnul ca noi cei multi am inteles ceva. Altfel discutam de POMANA.
    La toamna o sa avem aceleasi figuri in parlament mai rau ca pe vremea lui CEAUSESCU.
    Legea electorala le este favorabila – asa si-au facut-o sau si-o fac

    Imi pare foarte rau ca am o nota pesimista desi mie mi se pare realist sa spun clar ca scad sperantele pe zi ce trece.
    Daca in 89 speram ca o sa se schimbe ceva acum sunt sigura ca NU O SA SE SCHIMBE NIMIC.
    Vorbesc cu multi oameni care-si vad de treburile lor dar care nu mai au nici o speranta, doar scarba, iar politicienilor nu le pasa.
    Din pacate ei hotarasc pentru noi si se ascund la umbra votului dat de noi.

    Tara a fost distrusa pas cu pas in numele libertatii si al democratiei.
    Incercati un tur al tarii si veti constata singuri acest lucru.
    Cele bune sunt putine si izolate facute de oameni care isi vad de treaba lor si mai cred in propriile forte. Acestia chiar se chinuie si cu siguranta nu fac averi de proportii.

    Romania reala este trisa.

    Si revenind de unde am plecat – Frunzaverde este un personaj politic tipic timpurilor pe care le traim – fara a avea vre-un merit deosibit pentru tara. – (sau nu il cunosc eu si in acest caz imi cer scuze)

    • @ Mariana
      Subscriu la tot ce ai scris,un singur lucru as vrea sa te rog,voteaza in continuare tot asa ,vor sa decapiteze PDL-ul,stilul pe care il folosesc este unul de tip bolsevic,nu se dau in laturi dela nimic,eu sant pensionara si am trecut prin multe,imi sant cunoscute toate manevrele care sant folosite.Toti am avut de suferit in urma crizei economice mondiale (declansate de banci)dar ar fi pacat ca sacrificiul pe care l-am facut cu totii sa fie dejeaba.Opozitia vine pe calul alb,castanele au fost scoase din foc cu mainile noastre,nu cu ale lor.PDL-ul s-a sacrificat si nu este drept sa dispara ca PNTCD-ul,cum spun ei. Care guvern nu ar da salarii sau pensii mari
      sa castige alegerile ? Problema este ca Romania nu produce atit cat consuma,chiar daca vine opozitia la guvernare tot se v-a imprumuta in continuare. Sa nu le dam satsfactia asta si sa votam alte partide de exp.extremiste,pericolul este mult mai mare.
      .

  7. Toti tipau ca urasc traseismul politic.
    S-a facut liniste!
    Mai are importanta ce combinatii de litere votam?
    Daca dupa alegeri se regrupeaza in alte combinatii.
    Politicienii nostri sunt eterni pe functii.
    Oare de ce exista functia de senator, deputat, primar pe viata?
    De ce doar cea de presedinte este de doua mandate?
    Daca ar sti oameniica au doar doua mandate nu ar mai fi atat de siguri, de stapani.
    Stiu e plin de oameni de valoare, care au aratat tarii ce pot.
    Ce pot?

    • se mai limpezeste cate ceva.anume ca pdl+usl=aceeasi mizerie…poate doar crivatul sa ne aseze un covor mai neted…

  8. Se pupa se strang in brate si se felicita ca doar noi poporul mai putem astepta ,astfel ne-au tratat de 20 de ani cu INDIFERENTA ,nu stiu cand si cum se vor topi metehnele astea oribile.

  9. un puci mai micut care se doarea mare a fost si cand a plecat liviu Spataru din PD, acum cei doi care s-au certat se vor intalni in PNL.

    • Cred ca s-au certat pe „feliile de cascaval” din partid….. acum isi unesc fortele in opozitie 🙂 tot pentru „feli de cascaval” sau chiar de „pizza” 😉

  10. pdlsa nuplinga dupa frunzazburatoare ca e deja descompusa de putregai imi doresc ca pdl sa fie cit mai puternic sa actioneze cit mai mult in teritoriu pentru a discuta cu populatia si le a da explicatii pentru ca multi sint intoxicati de antene si irealitati le doresc mult succes pentru ca numai ei impreuna cu r m ungureanu ne salveaza

  11. Da asa este,am urmarit si eu discursul somnorosului,dar ce uita acest Arici Poganici, este faptul ca acum, dupa ce s-au dat in spectacol cu acest Sorinel Patrunjel Frunzaverde,aripa Melescanu va putea sa-si puna in aplicare tactica, sub protectia Tiranului. 😆

    • Incet, dar sigur, se pun bazele unei noi formatiuni de dreapta, autentica si muuult mai curata …..pe cand formatiunea de stanga devine din ce in ce mai murdara!

      Asistam la reformarea clasei politice …. vom vedea transferuri extraordinare: de la partid de dreapta la partid de stanga si in final la penitenciar 🙂

      Procesul tranformarii clasei politice va dura aproximativ 2 ani, sub privirile excelentului arbitru presedinte Traian Basescu 🙂

  12. Nimic nou sub soare. Se schimbă apa în acvariu şi mulţi peşti vor să rămână în poziţia pe care o aveau. De ce să treacă la fund ca proştii?
    Vin ai noştri, pleacă ai voştri …..

  13. Daca era asa de mare si de tare in PDL cum de l-a cotropit si nadusit „statul politienesc”, vocea lui de GURU nu era ascultata chiar de nimeni? Nu putea face nimic si ce s-a gandit ?- sa-i faca o bucurie Florii lu’adormitu! Isi pregateste sufletul ptr.curatenia de Paste si face „fapte bune”! Mi-e o greata de ma doare!

    • Salut! Chestia cu „statul politienesc” este un semnal dat de Frunzaverde membrilor si simpatizantilor PNL, ca si-a insusit deja limbajul lor si al USL, este daca vrei un fel de parola de aderare la grup. Orice er spune analistii politici de o parte sau de cealalta, am fi chiar inapoiati mintal sa credem ca gestul lui este unul patriot sau cetatenesc, politic-poate, insa unul de cea mai joasa speta. Daca ar fi luat atitudine acum unul sau doi ani era de inteles, dar cu doua luni inainte de alegeri, chiar este o afacere dubioasa, foarte dubioasa, cu iz de infractiune chiar…

Comentariile sunt închise.