protest

UPDATE: Câteva sute de persoane au protestat, duminică seară, în Piaţa Universităţii faţă de ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) care permite migraţia aleşilor locali la alte partide, cerând retragerea acesteia, dar şi reformarea legii partidelor şi a legii electorale. Oamenii au început să vină de la ora 16.00, în zona fântânii de la Universitate, iniţial doar stând de vorbă în grupuri mici.

Din cei aproximativ 200 de oameni adunaţi, majoritatea erau tineri, mulţi veniseră pe biciclete, printre ei fiind şi familii cu copii mici şi pensionari. Mulţi participanţi purtau tricouri cu sloganul şi simbolul campaniei “Salvaţi Roşia Montană”, făcând parte din comunitatea “Uniţi Salvăm”, care a organizat protestele de anul trecut faţă de proiectul minier. Zona a fost securizată de mai multe echipaje ale Jandarmeriei pe toată durata protestului.

“Ponta, Dragnea și ai lui sunt unealta Dracului”, “Liviu Dragnea și ai lui, să se ducă dracului”, “Dacă tot vreți să migrati, hai zburați peste Carpati”, “Viitorul trist este traseist”, “Ponta nu reziști, nici cu mii de traseisti”, “Lumea e în stradă, legea o să cadă”, “Lumea nu e mică, ordonanță pică”, “Foaie verde gaz de șist, Ponta este traseist!”, “Ponta, ilegal! Traseist de drept penal”, “ACL și PSD, aceeași mizerie și “Refuz, rezist, nu sunt traseist” sunt doar câteva dintre lozincile pe care le-au scandat cei aproximativ 250 de bucureșteni adunați duminică după amiaza, în Piața Universității din Capitală. Cetățenii au protestat împotriva Ordonanței de urgentă adoptate săptămâna trecută de Guvern și care le permite aleșilor locali să-și schimbe partidul în termen de 45 de zile.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”81386″]

proteste 15 decembrie Comunitatea „Uniți Salvăm”, care anul trecut a organizat luni în șir proteste în București împotriva exploatării cu cianuri a zăcămintelor de la Roșia Montană, la care s-au adunat zeci de mii de oameni, anunță o manifestație în Piața Universității, care va avea loc astăzi începând la ora 16:00. De această dată, este vizată Ordonanța de Urgență emisă de Guvern care legalizează pentru 45 de zile traseismul politic. După București, s-au anunțat proteste pentru și la Cluj-Napoca, Timișoara și Sibiu.

Protestul din Capitală va fi transmis ÎN DIRECT la Nașul TV.

 
„Protestul nu este doar împotriva traseismului, un efect indirect al fărădelegii, ci împotriva unui sistem politic măsluit, corupt și meschin”, susțin organizatorii de la „Uniți Salvăm”, care au publicat o listă de revendicări:

► Retragerea imediată de către Guvern a ordonanței de urgență pentru migrația primarilor

► Semnarea de către partidele principale și candidații acestora a unui Pact Național împotriva Migrației Politice, prin care se angajează să nu mai accepte aleși locali și parlamentari ai altor partide (VIDEO: http://youtu.be/9mYRAv28F7c)

► Simplificarea procedurii de recall a primarilor (legea 286/2006) prin care cetățenii să poată solicita în mod real referendumuri pentru demiterea edililor în culpă

► Reformarea legii partidelor și a legilor electorale (vezi solicitările din http://goo.gl/M8iOQr)

protest--us

Iată textul anunțul protestului de duminică, postat pe contul oficial al Comunității „Uniți Salvăm!”:

Ordonanța de urgență care dă liber la cumpărarea primarilor de către partidul dominant a trecut! Printr-o suspendare temporară a legii migrației politice, primarii și consilierii locali au un răgaz de 45 zile să se mute la care dă mai mult, indiferent de votul cetățenilor.

E un fel de baba oarba cu viitorul nostru, un joc al corupției care confirmă lozinca pe care am strigat-o și toamna trecută, și în iarna lui 2012: „Toate partidele — aceeași mizerie!” E modul Guvernului Ponta de a sărbători un an de la 27 august 2013, când a trimis Parlamentului Legea Specială pentru Distrugerea Roșiei Montane.

Să închidem puțin ochii și să ne întoarcem cu spatele cât timp primarii se decid în ce partid vor de fapt să fie? Să legitimăm dreptul politicianului la oportunism feroce, la pupincurism și la ignorarea cetățenilor? Să vă dăm și portofelul vreo 45 de zile sau îl luați singuri?

Protestăm DUMINICĂ de la ora 16:00 în Piața Universității și în piețele centrale ale altor localități împotriva traseismului politic și a regresului democratic al României.

IMPORTANT! Acesta este un protest civic, în sprijinul unor principii democratice. Nu ne asociem în niciun fel acțiunilor diferitelor partide, fie ele de opoziție sau la putere. Nu agreăm confiscarea protestului în favoarea vreunei campanii electorale. Însemnele partidelor și ale candidaților nu sunt binevenite.

Comentariile sunt închise.