patriciu_dinuSicriul cu trupul neînsufleţit al omului de afaceri a ajuns vineri în ţară. Familia a închiriat un avion privat, după ce companiile care au curse de linie au refuzat să îl transporte. Conform rtv.net, trupul lui Dinu Patriciu a fost supus unui procedeu special de îmbălsămare pentru a putea fi înmormântat abia la 10 zile de la deces.

Lui Dinu Patriciu i s-a făcut o procedură specială, care are rolul de a întârzia descompunerea cadavrelor, a declarat un angajat al firmei care se va ocupa de înmormântarea miliardarului.

“I-au făcut tanatopraxie, o procedură care îi scoate sângele şi-i bagă în corp o soluţie”, a explicat angajatul, într-un material filmat cu camera ascunsă de către reporterii România TV.

Dinu Patriciu va fi înhumat sâmbătă, ora 11.00, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, informează un comunicat al Mariei Patriciu, fiica acestuia. Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit pe 19 august la Londra.

Sursa: AMPress