Meteorologii au emis, vineri, o avertizare de ploi și vijelii ce vizează întreaga țară, valabilă de sâmbătă, ora 03:00 până duminică la orele 23:00. În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, și se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină.
„În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, după cum urmează: vineri noaptea (22/23 august) şi pe parcursul zilei de sâmbătă (23 august) în Oltenia, Muntenia, precum şi în zona de munte, sâmbătă noaptea îndeosebi în regiunile vestice, iar duminică (24 august), local, în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp”, se arată ân comunicatul ANM.
Meteorologii ar putea emite și avertizări pentru fenomene severe de scurtă durată, de tip NowCasting,pe care le puteți vedea mai jos.
[wp_rss_multi_importer category=”1″ mytemplate=”default.php” maximgheight=”150″ defaultimage=”1″]