Premierul Victor Ponta a postat, pe pagina de Facebook, un mesaj legat de eliberarea fostului premier Adrian Năstase din penitenciar: „Mă bucur fff mult că Adrian Năstase va fi în seara aceasta alături de familia sa!”.

Mesajul este însoţit de o fotografie în care Adrian Năstase apare alături de soţia sa şi de cei doi băieţi, de Crăciun.

poza

Adrian Năstase va pleca joi din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca fostul premier să fie eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare.

Instanţa a respins contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a stabilit ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat condiţionat.

Tribunalul Ilfov a dispus punerea de îndată în libertate a lui Adrian Năstase, acesta urmând să plece joi din Penitenciarul Jilava.

Serviciul de executări penale al instanţei urmează să comunice această decizie Penitenciarului Jilava, dar şi altor instituţii ale statului.

După procesarea documentului de la instanţă, Penitenciarul Jilava urmează să încheie formalităţile în cazul lui Adrian Năstase şi să îl elibereze.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, în 23 iulie, că Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, după contopirea pedepselor din dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”, poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.

2 COMENTARII

  1. bine zis,vom asista tampiti toti ca si cum cineva ne-a luat mintile cum o sa ne conduca puscariasii ,borfasii,boschetarii,curvele,mafiotii si toate neamurile lor …o sa traim ca-n paradis!nu-mi ramane decat a spune: „ADIO si te las cu bine tara mea de dor !”

  2. Inca un semnal serios de alarma. Cu ponta presedinte vom fi condusi de borfasii din parnaie. Culmea neobrazarii, sa faci conferinta de presa in batatura puscariei, sa dai indicatii (pretioase e drept) parlamentului si guvernului, in loc de o retragere cu tortze la manastire. Sa dovedim la vot ca nu suntem o tara bolnava sa nu punem in capul tarii o gazda de hoti.

Comentariile sunt închise.