Peste 2.000 de persoane au semnat până acum o petiție online pentru boicotarea postului Antena 3. Semnatarii se arată nemulțumiți de manipulările trustului Intact și de jurnaliștii Antenelor „care și-au făcut un obicei din linșajul mediatic al persoanelor și instituțiilor care-l cercetează și judecă pe Dan Voiculescu”.
Prin semnarea petiției, oamenii se angajează să nu mai cumpere produse de la firmele care își fac publicitate prin trustul Intact. Lista cuprinde circa 35 de companii.
Petiția online poate fi semnată aici.
„Dragi români,
Ne adresăm celor nemulțumiți de prestația Antenelor din trustul Intact al lui Dan Voiculescu, care și-au făcut un obicei din linșajul mediatic al persoanelor și instituțiilor care-l cercetează și judecă pe Dan Voiculescu.
Același linșaj mediatic se exercită și asupra celor care se opun demolarii instituțiilor statului de drept și subordonării justiției clasei politice aflate la putere.
Drept urmare, semnatarii acestei petiții se angajează să nu mai cumpere mărfuri de la firmele listate mai jos, firme care-și fac publicitate prin trustul Intact și fac un apel la toți cetățenii cinstiți să procedeze la fel, până când acest trust de presă va renunța la practicile linșajului mediatic.
HEALTH ADVISORS, PROCTER & GAMBLE MARKETING ROMANIA, SANDOZ PHARMA SERVICES, REWE ROMANIA, BIOEEL, RECKITT BENCKISER ROMANIA, UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE, NOVARTIS PHARMA SERVICES ROMANIA, SMART FOOD SOLUTIONS, GLAXOSMITHKLINE CONSUMER HEALTCARE, INTACT PUBLISHING, MCDONALD S ROMANIA, HEXAL ROMANIA, COLGATE PALMOLIVE, COCA COLA HBC ROMANIA, BEIERSDORF ROMANIA, AUTOMOBILE DACIA, CARREFOUR ROMANIA, LABORATOIRES DIEPHARMEX, GRUPUL MEDIA CAMINA, STUDIO MODERNA, ALBALACT, DANONE PRODUCTIE SI DISTRIBUTIE DE PRODUSE ALIMENTARE, KRAFT FOODS ROMANIA, REAL HYPERMARKET ROMANIA, BIOFARM, ROMTELECOM, FERRERO ROMANIA, L’OREAL ROMANIA, OMV PETROM, HENKEL ROMANIA, LIDL ROMANIA, CATENA MANAGEMENT, HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER, SENSIBLU, BGS DIVIZIA DE SECURITATE”, sună petiția lansată de internauți.
Sunt deja mai multi de 3000 care au semnat petitia.
O idee extraordinara.Sa-i lasam pe dom director ciorba si pe universitatea din bucuresti sa cumpere(putin creier) ahahah
Am uitat de prapaditii care au iesit in strada,aia sunt plini de bani…
Comentariile sunt închise.