Deştepţii de la Institutul Naţional de Statistică vor trebui să comenteze acestă ştire: “În trimestrul 1 economia a avut o scădere de 0,2%, nu o creştere de 0,2%, cât a fost ultima comunicare oficială. Institutul de Statistică a ajustat în “secret” datele pentru trimestrul I, pe care le-a comunicat numai Eurostatului. România a reintrat în recesiune” (Ziarul Financiar).
Şmecheria a fost observată de analistul economic al Băncii Transilvania, căruia Eurostat i-a confirmat cifrele.
De comentat, o s-o fac în cabina de vot. Până atunci, de ştiut:
Grecia are indicatori economici peste România. Da, ţara-problemă a UE a schimbat guverne şi politicieni – şi ne-a depăşit. Grecii au arătat că renunţarea la populism, chiar dacă aduce în stradă tot felul de nazi-boys, e singura cale.
Ce s-a întâmplat la noi?: nicio măsură de relansare economică, dar s-au mărit salariile aleşilor locali, s-au dat scutiri de rate la bancă şi tot felul de pomeni cu scop electoral.
În timp ce agricultorii greci au strâns din dinţi şi-au preferat să dea de pomană săracilor supra-producţia, noi am aplaudat vânzarea pământurilor agricole către corporaţii străine. Rezultatul: la noi, un judeţ cum e Călăraşiul, în top ca indici de performanţă agricolă, rămâne cu locuitorii cei mai săraci din România – dar cei mai bogaţi de pe-acolo sunt cei doi fraţi libanezi, “investitorii”. Şi în timp ce politrucii ne spun că putem hrăni 80 de milioane de oameni, noi importăm trei sferturi din mâncare.
Acum se vede ce aduce un program de guvernare axat pe un singură idee: “Jos Ăla” sau “Jos Ălalalt”. Preşedintele o avea păcate, dar economia nu funcţionează prin istericale la poarta Cotroceniului. Mai mult, tăierile de salarii şi austeritatea, aşa cum au fost, ne puseseră pe drumul bun. Acum: într-o direcţie regională de drumuri salariile au fost reduse cu 9% din cauza angajărilor a tot felul de lipitori de afişe.
Asta nu mai e economie, asta nu mai e ţară de Uniunea Europeană. Datele Eurostat arată nu doar că avem cea mai mare scădere economică din UE, dar suntem fruntaşi la creşterea preţurilor– asta în timp ce în Bulgaria şi Grecia preţurile au scăzut (-1,1% şi -0,8%). În Portugalia la fel, în Slovacia şi Spania iarăşi la fel – şi am luat doar economiile cele mai lovite de criză…
Şi vine minteni campania electorală, imn al asistenţei sociale.
Nu despre durerile de şale se va vorbi, nu despre masa cenuşie care se trezeşte la şase dimineaţa, nu despre profesori sau despre medici, nu despre bătrânica aia care-şi vindea pătrunjelul la poartă –
o altă românie se va holba la afişe,
o altă românie odihnită şi puhavă vei vedea:
aşteptând kilu’ de făină şi tradiţionalul ulei
şi râzând de jandarmii care-au deszăpezit astă-iarnă cărarea spre crâşmă…
Comentariile sunt închise.