Nici nu știu cum să încep… Vestea că Dan Voiculescu a primit o condamnare de 10 ani de închisoare, că i s-au confiscat imobile, terenuri și chiar Antenele și sediul Grivco, în pofida faptului că eram sigură că va fi condamnat dar nu îndrăzneam să sper că va primi maximum de pedeapsă, m-a lăsat fără grai câteva ore. Nici acum nu realizez pe deplin și nici nu mi-a trecut starea de șoc. Bucuria abia începe să se ițească timidă, acum că l-am văzut pe Voiculescu Dan cu cătușele la mâini, îmbarcat într-un Logan al poliției și condus la Rahova.
Incredibilul s-a produs. Unul dintre cele mai toxice personaje care au populat politica și media românească, mediul de afaceri, șantajistul, devalizatorul, turnătorul Felix a primit 10 ani de închisoare în țara în care judecătorii încă se mai tem să dea sentințe cu executare potenților zilei, politicienilor și escrocilor de tot felul, într-o țară în care mai există corupție în justiție, mai există credința că unii sunt mai egali decât alții în fața legii. Aceasta este ziua în care s-a scris istorie, ziua în care România n-a scăpat doar de un personaj malefic, ci de ceea ce reprezintă el, ceea ce a moștenit din comunism prin oameni ca el. Rușinea unei istorii împânzite cu turnătorii și delațiuni care au distrus vieți și au despărțit familii a fost spălată azi de o mână de femeie care nu s-a temut, n-a putut fi cumpărată, șantajată și intimidată.
Mâna aceasta de femeie a spălat rușinea atâtor bărbați ce s-au complăcut să închidă ochii și să deschidă buzunarul. Femeia aceasta a spălat obrazul murdărit al României de cei 25 de ani de complicitate și lașitate. Azi este ziua în care vor tremura mulți dintre cei ce au probleme cu legea, când vor înțelege că nu mai sunt în siguranță și că indirect, ne-am luat țara înapoi. România nu le mai aparține de azi. Ei vor fi de-acum încolo exact ceea ce ei au dorit să devină, niște delicvenți în drum spre pușcării.
Nu am să irosesc aici nicio frază pe reacția Antenei 3. Acolo s-a declanșat un circ de prost gust, o scălâmbăială generală care dacă n-ar fi penibilă, ar inspira doar milă. Milă pentru niște oameni care și-au pierdut calea, dacă au avut-o vreodată, care și-au pierdut omenia, dacă au avut-o vreodată, care și-au pierdut respectul de sine, dacă l-au avut vreodată. Prefer să mă bucur văzând explozia de entuziasm, de speranță a celor care gândesc mai mult sau mai puțin, la fel ca mine. Celor care au înțeles ce cancer cu metastaze este Voiculescu și trustul moșit de el, copilul lui hidos, diform și rău până-n măduva oaselor, Industria urâtului, a mizeriei umane, rușinea unei țări chinuite etern de proprii săi fii nerecunoscători pentru ceea ce li s-a oferit. Lăcomia și setea de putere, aroganța, sentimentul invincibilității, desprinderea de realitate, toate astea au înlesnit înjosirea până la dezumanizarea publicului acestui trust. Inconștienți, ușor de manipulat, amăgiți de adevăruri strâmbe și limbi mieroase, de cuvinte mari, de iluzia respectului și grijii ce li se poartă, mulți români au căzut într-o capcană infernală din care prea puțini se chinuie să scape. De ei mi-e milă pentru că sunt victime. La ei au lucrat anteniștii, la cei mai slabi dintre noi, și încă vor mai lucra o vreme…
Imperiul răului a fost decapitat. Fără maleficul stăpân, zilele sale sunt numărate. Slugile se vor risipi care încotro, părăsind corabia ce se scufundă pentru că pe ele, nu le caracterizează niciunul din cuvintele pe care le rostesc mincinos publicului: onoare, demnitate și curaj. Poate că pentru puțini dintre ei va fi o lecție de viață, deși am mari îndoieli și drept să spun, nu mă interesează soarta lor. Au acumulat în ani atâta ură încât e imposibil să vadă ceea ce au devenit cu adevărat. Dar sunt puțini, mult mai puțini și mult mai slabi decât ne-am fi imaginat. Condamnarea stăpânului a dovedit-o.
Să ne bucurăm. Nu e nicio rușine să te bucuri când un hoț sau un criminal își primește pedeapsa, iar Voiculescu nu a primit altceva decât ceea ce a meritat, ce și-a căutat. Zece ani de închisoare, parcă nici acum nu-mi vine să cred, deși știu că e adevărat. Știu că mai există speranță, știu că ne putem smulge din mocirlă, știu că putem renaște. Mulțumesc, doamnă Camelia Bogdan, pentru că v-ați făcut meseria pe care tocmai ați reabilitat-o și înnobilat-o!
Sursa: policstand.com
Respectele mele,doamna Camelia Bogdan.Viitorul copiilor nostri este numai intr-o societate evoluata,curata si meritocratica.Eu sustin romani ca dumneavoastra,oricand,oriunde si pe toate planurile.
Comentariile sunt închise.