Măi voiculeştilor, anii voştri de puşcărie sunt anii noştri de libertate!

Pentru că n-am fost în stare să facem o tranziţie onestă de la socialism la capitalism, o altă spirală ne-a ocupat istoria ultimilor 25 de ani: ne-am nesimţit. Sau ne-am obişnuit cu nesimţirea.

Înainte de democraţia originală, cădeau cerurile peste familie dacă intra vreunul la puşcărie. “A lu’ Cutare e la Gherla” echivala cu o pecete ruşinoasă, fier încins pe frunte. Ieşeau ăia de prin puşcării şi lumea se ferea de ei. La bufet stăteau singuri la masă şi-şi admirau tatuajele cu inimioare şi săgeţi.

Asta pare un pic paradoxal, pentru că, tot înainte, puţini erau cei care plecau din fabrici fără vreun transformator sau măcar o mână de cuie sau o diodă – că “nu se ştie când ai nevoie”.

Cu astfel de ciudăţenii ne-am despărţit de comunism.

Apoi: de la diode, şmecheraşii au trecut la mărci, dolari, forinţi. Şi mai apoi: descurcăreţii de tranziţie au vrut respect şi au intrat în politică. Mai întâi consilieri locali, judeţeni şi uimirea n-a fost mare să-i vezi în Parlament.

Cazul Voiculescu e un pic diferit doar din cauza proporţiilor. “Greii” au fost fascinaţi şi de puterea presei şi de presa puterii. Şi, dacă guvernele ar fi investit în educaţie măcar un sfert din banii sifonaţi către sindrofiile de partid, altfel ar fi arătat ţara asta. Numai că un popor educat nu acceptă slugăreala pe la baroni, deci ce interes să aibă baronetul să-şi educe poporul?… Presa, la fel: la ora cinci umple ecranul cu manele, pentru ca la ştirile de la şapte să deplângă manelizarea ţării.

Aminteşte-ţi: a existat în sfertul ăsta de secol vreun partid sau lider care să-şi înceapă campania electorală vorbind despre muncă? Eu n-am auzit, dar ştiu că asistenţa socială era mereu în capu’ listei.

Uită-te atent: înainte puşcăria era ruşine, azi e bravadă. Becali, Remeş, Fenechiu și da, inclusiv Mircea Băsescu – încă sunt plânşi. După ce a pus bâta pe spinarea României, Miron Cosma e invitat să comenteze democraţia românească. Năstase se poate lăuda prin celulă că deţine încă “Steaua României”. Colaborator dovedit al Securităţii dictatorului Ceauşescu, Dan Voiculescu perorează azi împotriva “dictaturii”.

Ani la rând ne-am risipit copiii prin Occidenturi doar pentru că ăstora nu le mai ajungea ţara. Ani la rând le-am spus copiilor să nu ne facă de ruşine şi noi îi ruşinam din patru-n patru ani, la vot. Le-am povestit despre demnitate şi am tăcut când şmecheraşii de partid împărţeau făină şi ulei, şi zahăr.

Alde Voiculescu trebuie să ştie o treabă: nu mai mult de o sută de oameni au trecut ţara asta de la şalvari la redingotă – pur şi simplu au ţinut cu dinţii de principii şi de valori. N-au creat paradis, dar ne-au împins către Europa. Mutatis mutandis, domnilor tovarăşi Voiculescu, Năstase, Becali, Fenechiu sau Mircea Băsescu, cam asta fac cei o sută de judecători care judecă “grei” ai României.

Astea trebuie spuse. Nu răcorire, ci memorie. Nu satisfacţia că aţi scăpat săpunul la duş, ci nevoia de amintiri morale.

Pentru că – domnilor tovarăşi Voiculescu, Năstase, Becali sau Fenechiu – în manualul de istorie va scrie aşa: da, anii voştri de puşcărie sunt de fapt anii noştri de libertate.