caricatura varanA fost sloganul cu care Traian Băsescu a câştigat în 2004 alegerile prezidenţiale în faţa potentatului vremii, Adrian Năstase.

Ca şi la Revoluţie, toţi au crezut că se va întâmpla peste noapte. Au fost dezamăgiri, ezitări, dezertări, dar discursul anticorupţie a rămas acelaşi. După 10 ani la Cotroceni, în două mandate succesive, Traian Băsescu – în ciuda numeroaselor greşeli pe care le-a făcut de-a lungul lor -, îşi ţine promisiunea. Justiţia a ajuns în sfârşit o PUTERE în stat.

Dacă vreţi să vedeţi ŢEPELE din Piaţa Victoriei faceţi un bilanţ al locatarilor de la Rahova, Jilava, Poarta Albă şi alte câteva puşcării “rezidenţiale” din ultimii ani.

Un fost prim ministru, moguli de presă, miniştri, primari, oameni de afaceri, politicieni sunt astăzi la răcoare.

Dar, condamnarea lui Voiculescu este adevărata Revoluţie. Omul cel mai puternic din România, cel care a construit un imperiu şi o avere fabuloasă din banii statului, personajul machiavelic care a dezbinat o ţară picurând ura în conştiinţele oamenilor, este în sfârşit pedepsit pentru păcatele sale.

După 6 ani de tergiversări prin instanţe jucându-se de-a alba-neagra cu Justiţia, exponentul Securităţii lui Ceauşescu devenit peste noapte capitalist şi “cool-mogul”, omul care şi-a turnat familia, intangibilul organizator de lovituri de stat a intrat la puşcărie.

De astăzi, drumul României este ireversibil. Oricine calcă strâmb ştie că va ajunge după gratii dacă încalcă legea. Da, legea este pentru toată lumea, inclusiv pentru fratele Preşedintelui. Pentru asta, după 10 ani de mandat, le mulţumesc acestui Preşedinte, Monicăi Macovei, magistraţilor ştiuţi şi neştiuţi, colegilor jurnalişti şi tuturor celor care aleg onoarea meseriei de a face dreptate cu orice preţ. Astăzi mă simt bine în România mea.

Poftiţi la ŢEPE, în Piaţa Victoriei.

P.S. Amintiţi-vă cum plângea Sorina Plăcintă în plenul Parlamentului la moţiunea de cenzură când a picat guvernul Ungureanu. Ştia că fiul ei va intra la puşcărie şi a ales calea uşoară: promisiunea lui Ponta că “rupând rândurile” beizadeaua va scăpa. Ei bine, n-a scăpat. Nimeni nu mai scapă.

Comentariile sunt închise.