ponta_si_basescu.jpg1Referitor la scrisoarea prim-ministrului României, domnul Victor-Viorel Ponta, trimisă miercuri, 6 august a.c., președintelui României, domnul Traian Băsescu, potrivit căreia nu mai poate considera valabil Acordul de colaborare instituțională între președintele României și prim-ministrul României, purtătorul de cuvânt al președintelui României, domnul Bogdan Oprea, face următoarea declarație:

„Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu se dezminte nici de aceasta dată și continuă să spună minciuni într-un document oficial cu antetul Guvernului României.

În scrisoarea prin care denunță Acordul de colaborare instituțională între președintele României și prim-ministrul României citează, în mod mincinos, o declarație care ar fi fost făcută de președintele României, domnul Traian Băsescu, marți, în cadrul emisiuniii «Evenimentul zilei» de la postul B1 TV: «Da, l-am păcălit pe Victor Ponta cu Pactul de coabitare. Eu eram cu spatele la zid! Aveam o majoritate de 70%, care putea să nici nu discute cu mine…». Oricine a urmărit emisiunea de marți, în care domnul președinte Traian Băsescu a facut declarațiile la care se referă prim-ministrul României, poate observa noua minciună transmisă astăzi public de domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta.

Pentru corecta informare a cetățenilor reproducem citatul corect cu declarația domnului președinte Traian Băsescu făcută în emisiunea de ieri:

«Domnul președinte Traian Băsescu: Pentru că eu nu i-am făcut lui Monica Macovei ce mi-a făcut ea. Eu eram cu spatele la zid după alegeri, cu o majoritate de 70%, care putea să nu discute cu mine. Slavă Domnului, pe lipsa de experienţă a lui Ponta, am reuşit să semnez cu el acel celebru Pact de…

Domnul Mircea Marian: Vreţi să spuneţi că l-aţi păcălit?

Domnul președinte Traian Băsescu: Da, da, a fost un politician mai slab decât mine.

Domnul Dan Andronic: Aţi fost un negociator mai bun decât el.

Domnul președinte Traian Băsescu: Am fost negociator mai bun decât el. Şi l-aţi văzut cum e în faţa mea… (…)»

De aici rezultă că termenul «păcălit» a fost utilizat de jurnalistul Mircea Marian și nu de domnul președinte Traian Băsescu.

Pe lângă minciuna din declarația pe care i-o atribuie domnului președinte Traian Băsescu, trebuie remarcat că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta răspunde solicitării făcute de stăpânii domniei sale de la Antena 3 prin jurnalistul Radu Tudor.

Domnul președinte Traian Băsescu îi recomandă domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta să se mai gândească dacă, într-adevăr, dorește denunțarea Acordului de colaborare instituțională între președintele României și prim-ministrul României.”, se arată în comunicatul semnat Departamentul de Comunicare Publică

 
Ponta: Pactul de coabitare cu Traian Băsescu nu mai există!

Pactul de coabitare cu Traian Băsescu nu mai există din moment ce şeful statului a spus că acesta a fost o păcăleală, a declarat premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Premierul Victor Ponta a declarat că i-a transmis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, prin care îl anunţa că renunţă la pactul de coabitare cu acesta.

„Pactul de coabitare cu Traian Băsescu nu mai există! I-am scris deja lui Traian Băsescu să îl anunţ acest lucru. Denunţ pactul de coabitare, din moment ce Traian Băsescu a zis că totul a fost o păcăleală. Am de gând să respect toate atribuţiile preşedintelui României. Cred că preşedintele şi premierul trebuie să colaboreze”, a declarat Victor Ponta.

„Traian Băsescu i-a minţit pe liderii internaţionali. Băsescu este o epavă politică şi morală! În baza acelui acord, Traian Băsescu a semnat decretul prin care am fost desemnat a doua oară premier, de ce a spus că m-a păcălit? Este nebun, nu are nicio logică ce face! Partenerii internaţionali nu mai trăiesc din ce le zicea Traian Băsescu şi Monica Macovei. În 2014, România are o situaţie mai clară şi stabilă în faţa partenerilor internationali”, a mai spus premierul Victor Ponta.

„Declaraţiile lui Traian Băsescu legate de pactul de coabitare şi faptul că m-a păcălit nu vor rămâne fără urmări. Să fim realişti, câtă trecere mai are Traian Băsescu în faţa cuiva, când toată lumea ştie cum îşi termină mandatul? Din punct de vedere politic, Traian Băsescu este doar o epavă. Aştept ca Traian Băsescu să plece cât mai repede, pentru că are treabă la tribunal”, a precizat prim ministrul.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”78622″]

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că premierul Victor Ponta este un politician mai slab decât el, adăugând că acest lucru s-a văzut la momentul semnării pactului de coabitare.

„L-am păcălit pe Victor Ponta cu pactul de coabitare. Eu eram cu spatele la zid după alegeri, cu majoritate de 70% care putea să nu discute cu mine. Slavă Domnului, pe lipsa de experienţă a lui Ponta am reuşit să semnez cu el acel celebru pact de coabitare. Da, a fost un politician mai slab decât mine. Am fost negociator mai bun decât el şi l-aţi văzut cum e în faţa mea… Şi l-aş ruga să nu mai insiste să dau toate întâlnirile pentru că va ieşi mai prost”, a spus Băsescu, marţi, la o emisiune la postul B1 TV.

1 COMENTARIU

  1. cu alte cuvinte ramane tot ca si pana acuma doar ca fictiv isi baga ceva in pact
    (teoretic)

Comentariile sunt închise.