lupte donetsk ucrainaArmata ucraineana a patruns in orasul Donetk controlat de separatistii prorusi, unde, marti, s-au dus lupte dure intre rebeli si fortele guvernamentale de la Kiev, anunta ziare.com

Cele doua tabere au tras reciproc cu rachete, confruntarile avand loc in cateva cartiere de la marginea orasului separatist, arata Stripes, care citeaza AP.

Intr-un cartier din estul Donetkului, se pare ca o racheta trasa de fortele de la Kiev a aterizat in curtea unei cladiri cu un etaj, ucigand un locuitor varstnic.

Armata ucraineana a incercuit, marti dimineata, bastionului rebelilor din estul tarii si le-a cerut insurgentilor sa ii lase pe civili sa fuga din orasul asediat.

„Ieri, fortele operatiunii ucrainene anti-teroriste au ocupat orasul Iasinuvata, la 19 kilometri nord de Donetk, un important nod feroviar”, a aratat purtatorul de cuvant al securitatii ucrainene, Andri Litenko.

„Ocuparea acestui oras a permis incercuirea Donetkului dinspre nord si inchiderea unui important canal de livrare de arme si tehnologie teroristilor”, a mai aratat oficialul ucrainean, care a dat de inteles ca se pregateste o ofensiva impotriva orasului.

Fortele guvernului de la Kiev au progresat semnificativ in teritoriul controlat de rebeli in estul tarii si au anuntat ca vor taia legatura luptatorilor din Donetk cu granita rusa si cu camarazii lor din Luhansk, alt bastion al separatistilor.