Printre multele profeții ale Sfârșitului Lumii (și, poate, ale începutului unei noi lumi) cea referitoare la ziua de 27 iulie 2014 este cea mai apropiată de noi.
De câteva zile, foarte multe site-uri dedicate fenomenului OZN, paranormalului și futurologiei anunță că, în sfârșit, au fost decodate desenele din „cartea pierdută” a lui Nostradamus, „Vaticina Nostradami Codex”, aflată în acest moment în custodia Bibliotecii Naționale a Italiei, la Roma.
Poate că cea mai importantă predicție descifrată este cea referitoare la data de 27 iulie 2014, ziua în care, dacă e să dăm crezare celor care comentează această descoperire, S-AU DESCHIS PORȚILE IADULUI (porțile lui Pluto sau ale Hadesului – numele roman,, respectiv grecesc pe care îl are zeul stăpân al Infernului).
„Porțile lui Hades se vor deschide pe 27 iulie 2014 și se vor închide”, conform unora dintre interpreții autorului celebrelor profeții cuprinse în „Centurii”, pe 3 septembrie 2014. Ce se va întâmpla în acest interval rămâne însă un mister. Interpretarea se referă și la trecerea omenirii la o altă etapă, numită „Vârsta de Aur”, care este legată tot de ceea ce se va întâmpla pe data de 27 iulie 2014.
Nu putem să nu remarcăm faptul că pe 28 iulie 1914 (deci cu 100 de ani fără o zi înainte de data care se pare că este indicată în desenele lui Nostradamus) începea Primul Război Mondial. O comemorare tragică, a unui eveniment care a schimbat soarta planetei. (La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria declara război Serbiei, după ce cu exact o lună înainte, la 28 iunie 1914, Arhiducele austro-ungar Franz Ferdinand și soția sa au fost asasinați în atentatul de la Sarajevo.
Să fie evenimentul indicat de Nostradamus, pe 27 iuie 2014, deschiderea Porților Hadesului, debutul unui al treilea război mondial? Un război care nu va mai ține ani întregi, ci doar 39 de zile (de 3 ori câte 13 zile), dar care ar putea face pagube cât cele două mari conflagrații mondiale la un loc? La capătul celor 39 de zile să ne așteptăm, poate, la o pace durabilă, care să însemne intrarea în „Vârsta de Aur” a omenirii?
Sursa: revistafelicia.ro
Comentariile sunt închise.